Tornada și ploile au luat pe sus gospodăriile din zeci de localități. Doi oameni și-au pierdut viața | Inundații 2016

Tornada și ploile au luat pe sus gospodăriile din zeci de localități. Doi oameni și-au pierdut viața | Inundații 2016

În ultimele două zile, inundațiile au făcut prăpăd în mai multe zone ale țării. Peste 2.000 de angajați ai Ministerului de Interne s-au luptat cu furia apelor. Meteorologii au prelungit avertizarea de Cod Portocaliu de inundații

Vine potopul”, au strigat sute de oameni din localitățile peste care s-a abătut furtuna. În unele zone, șuvoaiele au fost atât de puternice încât au smuls copacii din rădăcini. Vă prezentăm, pe scurt, bilanțul ultimelor 48 de ore.

ARAD. Peste 30 de case au fost inundate (majoritatea în Arad și Pâncota). Apa a acoperit șapte străzi și 500 de metri dintr-un drum județean și a umplut Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean. Grindina căzută a fost de mărimea unor caise.

TIMIȘ. Un bărbat a murit fulgerat. Zeci de copaci au căzut în urma vântului, cei mai mulți în Timișoara. A luat foc un transformator electric, iar zeci de case și străzi au fost inundate.

MUREȘ. O fetiță de doi ani a murit la Brâncovenești, după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla. Tatăl ei a fost rănit. Tornada s-a abătut peste comuna Cuci și localitatea Drăgănești și a lăsat fără acoperișuri 304 case, a distrus complet 12, a luat pe sus o dubă și a doborât copaci. 60 de localităţi din județ au rămas fără electricitate. O persoană a trebuit salvată de pe o „insulă” formată pe râul Mureș.

HUNEDOARA. 300 de case și 30 de blocuri, plus un spital au fost inundate. Un cartier întreg din Petroșani a ajuns să aibă apă până la nivelul primului etaj al blocurilor. 60 de persoane au fost evacuate în urma ploii de duminică noaptea.

MARAMUREȘ. Zeci de gospodării din satele Baba și Coroieni, din comuna Coroieni, respectiv Fântânele și Răzoare, aparținând de Târgu Lăpuș, au fost afectate de inundații. Patru persoane au fost evacuate .

BIHOR. 47 de curţi, 28 de subsoluri, o locuinţă, două grădini, două garaje şi două scări de bloc din Oradea, Săcueni, Tinca, Salonta, Ciumeghiu, Inand şi Sălard au fost inundate. Doi bărbați au fost loviți de fulger, dar au supraviețuit.

SUCEAVA. Ploile torențiale au afectat 23 de localităţi, situația cea mai gravă fiind la Plutoniţa, Gura Humorului, în cartierul Bogdăneasa, şi Doroteia. Au fost inundate 11 locuinţe, 32 de anexe, 84 de curţi sau grădini şi 3 beciuri. Pompierii au evacuat 30 de persoane, cazate în case de vacanţă. 80 de gospodării de la Horodnic de Jos şi Horodnic de Sus, au fost afectate de apă, iar patru persoane au trebuit salvate după ce casa lor a fost înconjurată de ape.

IAȘI. Grindina a avariat câteva acoperişuri de case, iar în localitatea Plugari, de la un fulger, au ars 30 de tone de furaje.