Ar trebui schimbat Tudorel Toader dacă nu cere revocarea Laurei Codruţa Kovesi?

Ar trebui schimbat Tudorel Toader dacă nu cere revocarea Laurei Codruţa Kovesi?

Marele moment al anului se apropie. Joi, 22 februarie, la ora 18:00, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va susţine o conferinţă de presă în care va prezenta concluziile raportului care vizează activitatea şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. În contextul ultimelor înregistrări de la DNA Ploieşti, care au afectat grav imaginea instituţiei anticorupţie, Toader poate solicita revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Toader va prezenta mult-aşteptatul raport despre activitatea managerială la DNA în camerele reunite ale Parlamentului. Amintim că în condiţiile izbucnirii scandalului înregistrărilor de la DNA Ploieşti şi la cererea liderilor Coaliţiei de guvernare, Toader şi-a scurtat săptămâna trecută vizita de lucru din Japonia și s-a întors în țară, dar a amânat decizia pentru astăzi. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că Tudorel Toader trebuie să facă o evaluare, un raport al activităţii DNA, să prezinte acest raport şi „să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiţiei”.

„Nu putea să vină din Japonia fără să analizeze, fără să vadă ce s-a întâmplat, ce este real, care e situaţia reală. Cred că nu era un raport care să fie creat pe realitate şi consistenţă. Îi trebuie o săptămână să preia toate informaţiile”, a explicat recent Viorica Dăncilă, prim-ministrul României.

În legătură cu cel mai aşteptat eveniment al zilei de joi, 22 februarie, preşedintele PSD Dragnea a precizat miercuri doar atât: „Sper să nu se facă de râs (n.r. – despre momentul în care Tudorel Toader va prezenta raportul).” Ironiile lui Dragnea la adresa lui Toader au atins şi subiectul recentei vizite a ministrului Justiţiei la Palatul Cotroceni, pentru întâlnirea cu preşedintele României, Klaus Iohannis. „Nu mi-a spus nimic despre ce s-a vorbit la Cotroceni”, a completat Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context, vă invităm să răspundeţi întrebării sondajului EVZ.