Oferta lansată doamnei Tatiana Niculescu Bran de către viitorul preşedinte al României este, în mod cert, desprinsă din altă galaxie faţă de numele vehiculate anterior pentru posturile de consilier, şi din cu totul alt univers în comparaţie cu domnul acela uşor grăsuţ de atâtea ţâţe politice la care a supt (nu ştim încă nimic în plus despre dacă a existat la un moment dat, şi una secretă) şi transpirat de atâtea fandări, sprinturi înainte şi înapoi, degajări pe lateral, câte a executat pe stadionul intereselor de partid şi de stat pe un post bun. Mă refer, bineînţeles, la domnul Dan Mihalache.
Nu o cunosc personal pe doamna Bran şi nu am să intru în detalii de biografie şi carieră ale acestei, de altfel (chiar şi dincolo de faima căpătată după publicarea volumelor "Spovedanie la Tanacu" şi "Cartea Judecătorilor", dramatizarea primului în regia lui Andrei Şerban şi apoi ecranizarea lui de către Cristian Mungiu în filmul "După dealuri"), discrete doamne, dar am să mă refer chiar la aceste cărţi, mai precis la modul în care a tratat sensibila şi încâlcita poveste reală pe baza căreia sunt construite, ceea ce ne poate spune despre ea mai mult decât volume întregi cu vorbe.
Poveste sensibilă pentru că îşi are sălaşul într-un ţinut al existenţei noastre puternic contestat şi atacat astăzi - credinţa în Dumnezeu, Biserica - faţă de care tentaţiile oportuniste şi/sau inculte sunt cele care s-au şi manifestat în cea mai mare parte a mass-media. Încâlcită pentru că la un moment dat, într-un anumit loc, în viaţa şi moartea unui om s-au conjugat tot soiul de precarităţi ale sistemului şi societăţii, dar şi ale oamenilor care le compun.
Preotul Daniel Corogeanu şi patru măicuţe au fost aruncate după gratii "pentru lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei". După mult timp, recent, o anchetă BBC dezvăluie că Irina Corogeanu, victima din această poveste, nu a murit din cauza aşa-zisei slujbe de exorcizare (termen care nici nu există în Biserica Ortodoxă, unde se vorbeşte de "Moliftele Sf. Vasile cel Mare" şi de "dezlegări"), ci după ce a fost injectată cu şase fiole de adrenalină în ambulanţa care o transporta la spital. O descriere foarte sintetică şi tăioasă a ceea ce s-a întâmplat atunci o face Răzvan Codrescu în cartea lansată în urmă cu câteva zile "SIC CREDO":
În cazul "Tanacu" , aspectul cel mai reprobabil mi se pare pripa, laşitatea mincinoasă şi lipsa de solidaritate a oficialităţilor bisericeşti, care au "manageriat" dezastruos problema, sugestionând justiţia spre o ostilitate de fond şi dând apă la moară unei prese descreştinate şi dezbisericite. Până la urmă, celor de la Tanacu le-au făcut dreptate - nu în justiţie, ci în conştiinţa publică - nu oamenii Bisericii, cum s-ar fi cuvenit, ci ... artiştii laici, prin romane jurnalistice (Tatiana Niculescu Bran), teatru (Andrei Şerban) şi film (Cristian Mungiu) reuşind chiar o bună audienţă internaţională.
Sigur că părintele Corogeanu, indiscutabil bine intenţionat, s-a întins cumva mai mult decât decât îi era plapuma (conform vârstei şi experienţei sale duhovniceşti), ba chiar s-a mândrit să-l înfrunte pe dracul, iar dracul i-a venit de hac.... Nu s-a abătut însă, în principiu, de la tradiţiile şi practicile exorcizante încetăţenite în toată Ortodoxia, ba chiar şi în Occident (cum o atestă industria cinematografică). Acum, slavă Domnului, sunt în libertate - şi părintele şi măicuţele - dar anii de puşcărie făcuţi pe nedrept nu-i mai poate şterge nimeni şi nimic. Cât despre "dezvăluirile" BBC, ele nu aduc nimic esenţial nou: domnul doctor Pavel Chirilă (şi n-a fost singurul) a atras atenţia, în acelaşi sens, încă din vremea în care procesul era pe rol.
Pe Irina Cornici (o biată pripăşită pe lângă frageda mânăstire, iar nicidecum o "măicuţă", cum au numit-o papagalii presei laice) nu au omorât-o "exorcizatorii", ci medicii, care au pasat-o de colo până colo înainte de a se lua cunoscutele măsuri mânăstireşti, iar în cele din urmă, pe Salvare, i-au administrat o doză fatală de adrenalină, cam de câteva ori mai mare decât ar fi putut suporta şi un om normal. A fost să fie o tragedie, din care s-ar cuveni să înveţe fiecarecâte ceva, de la vlădică până la opincă.
Mai multe puteţi citi pe blogul personal al autorului paulghitiu2009.blog spot.com.
Recomandările noastre
