TALIBANII afgani CONDAMNĂ atacul talibanilor din PAKISTAN
- Simona Mătieș
- 17 decembrie 2014, 10:59
Talibanii afgani, autori ai numeroase atacuri sângeroase, au condamnat atacul comis de fraţii lor de arme, talibanii pakistanezi, atac soldat cu moartea a 141 de persoane, dintre care 132 de copii, subliniind că „uciderea premeditată a persoanelor nevinovate este contrară principiilor Islamului”.
Asaltul asupra unei şcoli frecventate de copii de militari din Peshawar, metropolă din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de Afganistan, a fost revendicat de talibanii pakistanezi membri TTP, care luptă din 2007 împotriva guvernului de la Islamabad, pe care îl acuză că sprijină războiul american împotriva terorismului şi de „insultarea Islamului”.
Acest atac, cel mai sângeros din istoria Pakistanului, a suscitat un val de condamnări în Pakistan, dar şi în străinătate.
Talibanii afgani, la rândul lor responsabili de numeroase atentate fatale la adresa unor civili din ţară, precum cel de săptămâna trecută împotriva Centrului Cultural francez de la Kabul.
„Emiratul islamic din Afganistan (numele oficial al talibanilor afgani, n.r.) îşi exprimă condoleanţele în urma incidentului şi îi jeleşte pe copiii ucişi alături de familii”, a declarat purtătorul de cuvânt Zabihullah Mujahid într-un comunicat., prleuat de AFP, scrie Agerpres
„Uciderea premeditată a unor persoane nevinovate, femei şi copii este contrară principiilor Islamului”, au subliniat talibanii afgani, aliaţi ocazionali ai talibanilor pakistanezi de-a lungul frontierei, dar care îşi limitează atacurile pe teritoriul Afganistanului.
Rebeliunea afgană susţine că a condamnat întotdeauna omorârea unor copii şi civili nevinovaţi, inclusiv atentatul ce s-a soldat cu 50 de morţi, luna trecută, în timpul unui meci de volei din provincia Paktika (sud-est), frontalieră cu Pakistanul.
Noul preşedinte afgan Ashraf Ghani, care a mers luna trecută la Islamabad pentru a reface legăturile cu Pakistanul, în speranţa stabilizării regiunii după retragerea grosului soldaţilor NATO, a condamnat ferm atacul din Peshawar.
Talibanii pakistanezi au explicat, ieri, că au atacat şcoala pentru copii de soldaţi pentru a-i face pe membrii armatei să „trăiască suferinţa de a-şi vedea o fiinţă dragă ucisă”, suferinţă prin care au trecut combatanţii loviţi de bombele militarilor.