Sute de tineri s-au pornit pe jos din Chișinău în direcția Bucureștiului. Ei au plecat ieri de la Marea Adunare Națională din Chișinău, unde 30 000 de români basarabeni au cerut Unirea cu România.
Pentru a fi solidari cu ei, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 organizează o amplă manifestație duminică, 12 iulie, la ora 14:00, în Piața Universității. Atunci, mii de bucureșteni alături de români din toate colțurile țării îi vor întâmpina pe tinerii sosiți din Basarabia, potrivit comunicatului de presă al Platformei Acțiunea 2012.
Marșul unioniștilor va continua pe traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești- Ungheni, iar trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori.
Gestul de a parcurge pe jos această distanță dintre cele două capitale românești a impresionat profund. Înainte de a participa la manifestația pregătită duminică la București, colona de tineri basarabeni e așteptată sâmbătă de sute de români din zona Moldovei la Prut, la Vama Ungheni, în jurul orei 10:00. Toți românii sunt așteptați la reeditarea Podurilor de Flori și la adunarea unionistă din capitală. De asemenea, cei care pot face donații în produse sau bani pentru sprijinirea tinerilor din marș sunt rugați să contacteze Platforma Unionistă Acțiunea 2012.
„După ce atât fostul, cât și actualul președinte al României, alături de premier, le-au promis că dacă vor cere Unirea, Unirea se va face , zeci de mii români basarabeni au votat-o duminică, 5 iulie, la Chișinău. Contextul actual ne obligă să fim partași, nu martori! E momentul să ne conjugăm eforturile pentru a întâmpina în 2018, centenarul Marii Uniri, printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România”, a declarat Mădălina Hrițuleac, secretarul general al Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Duminică, 5 iulie, la Chișinău, 30 000 de români basarabeni au participat la Marea Adunare Națională. A reprezent cea mai semnificativă manifestație unionistă de anul acesta, dintr-un șir lung de evenimente ce au ca scop final Unirea Basarabiei cu România.