Sunt obligaţi: Ce îi aşteaptă pe BĂRBAŢII ROMÂNI cu vârste cuprinse între 20 şi 35 ani
- Roxana Roseti
- 1 mai 2014, 13:47
Statul român se pregăteşte de război. În Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să îl deţină la recrutrare, în perioada stării de război.
Legea spune că, în cazul mobilizării sau a războiului, sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar toţi bărbaţii apţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.
Nou model
În Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să îl deţină la recrutrare, în perioada stării de război. Legea nr. 446/2006, privind pregătirea populaţiei pentru apărare, prevede la art. 3, alineatul: la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, ce îndeplinesc criteriile pentru a face serviciul militar.
Noul model al certificatului precizează că tinerii vor trebui să-şi facă analize, pentru a se verifica dacă au heptatita B sau C. Mişcarea autorităților române vine în contextul situaţiei tensionate din Ucraina.