Studenții timișoreni fac grevă japoneză

Studenții timișoreni fac grevă japoneză

Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara au intrat, miercuri, în grevă japoneză. Ei vor merge la cursuri purtând banderole albe la mâini.

Membrii Organizaţiei Studenţilor Universităţii de Vest Timişoara (OSUT) au intrat în grevă japoneză în spirit de solidaritate cu studenții celorlalte 4 universități din Consorțiul Universitaria (Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea «Babeș-Bolyai» din Cluj-Napoca și Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași). Protestul exprimă  ”dezamăgirea față de felul în care universităților de elită din România le-au fost tăiate un număr considerabil de locuri bugetate, ducând la diminuarea bugetului alocat procesului educațional și serviciilor dedicate studenților. Considerăm că trebuie să fim solidari cu celelalte universități afectate de tăierea locurilor bugetate, cu atât mai mult cu cât universitatea în care am ales să studiem se confruntă cu aceleași provocări. Nicio tăiere de locuri nu este bine văzută din punctul nostru de vedere, pentru că poate crea unui precedent, acesta ducând în cele din urmă la scăderea calității serviciilor pentru studenți și la creșterea taxelor acestora, din pricina subfinanțării universităților care de ani buni reprezintă România în topurile internaționale”, a declarat Ovidiu-Marian Boldor, președintele OSUT, conform Debanat.ro. Cei care doresc să se alăture grevei pot intra în posesia unei banderole din sediul OSUT (UVT, etajul 2, camera 247).

Ne puteți urmări și pe Google News