Strivită de Ziua Națională. Franța, în doliu, după un nou atentat șocant pe teritoriul său

Strivită de Ziua Națională. Franța, în doliu, după un nou atentat șocant pe teritoriul său

Un nou atac terorist major a lovit Franța, joi seara, al treilea din ultimele 18 luni, în această țară. Situația de securitate în Europa este din ce în ce mai fragilă, iar oamenii încep să se teamă să meargă în vacanțe, să folosească transportul în comun sau să se plimbe în zone aglomerate.

Cel puțin 84 de persoane au murit, printre care și mulți copii, 188 de oameni au fost răniți - 48 sunt încă internați, 25 în stare foarte gravă, conform bilanțului de aseară. Un șofer de camion, tunisian sau franco-tunisian, de 31 de ani, a intrat în mulțime, cu circa 50 km/oră, pe o distanță de 2 km, pe faleza din orașul Nisa, la malul Mării Mediterane. Atacatorul a fost împușcat mortal de polițiști, dar reușise deja să producă un carnagiu. Mohamed Lahouaiej- Bouhlel este cel despre care se va vorbi câteva zile, câteva luni de acum încolo, până când viața „se întoarce la normal” sau un alt terorist lovește în altă parte a lumii civilizate.

Atacul nu a fost revendicat

Ne puteți urmări și pe Google News

Declarațiile politice, revolta oamenilor de rând, mesajele de condoleanțe și de solidaritate umplu paginile ziarelor, paginile de Facebook și Twitter, ecranele televizoarelor și siteurile de știri, o vreme. Important este, însă, ca autoritățile să învețe o lecție din aceste tragedii și să ia măsuri. Nicio grupare teroristă nu a revendicat până acum atacul. Iar oficialii declară că un astfel de atac, cu camionul, nu avea cum să fie prevenit. După cum remarca o jurnalistă din Franța, în ultimii ani, toată lumea a devenit o țintă a ideologiei radicale islamiste: caricaturiștii, jurnaliștii, evreii francezi, microbiștii, rockerii, familiile cu copii, care se plimbă pe plajă și se bucură de focurile de artificii de Ziua Franței.

Francosi Hollande declara, ieri, la Nisa, la finalul întâlnirii cu autoritățile locale și forțele de securitate și după o vizită la spitalul unde sunt tratați răniții, că „cei care au trăit atacul, vor rămâne cu o traumă toată viața”. A lăudat curajul forțelor de securitate, polițiștii fiind „mândria Franței”. Și a avertizat că Franța va trebui să poarte o bătălie de durată, cu care însă întreaga lume e solidară. A făcut apel la unitate și a menționat „cruzimea unui individ sau a unui grup”.

FOTO;Mohamed Lahouaiej- Bouhlel, autorul masacrului

Victime inocente

O echipă de la Interpol a fost trimisă la Nisa, pentru a ajuta la identificarea victimelor. Circa 30.000 de oameni se aflau pe Promenade des Anglais la ora atacului, iar zona rămâne închisă. Până aseară, se știa că printre victime sunt și străini: o studentă rusoaică, o elvețiancă de 54 de ani, doi americani, tată și fiu, de 51 și 11 ani, un ucrainean, doi armeni. Printre răniți sunt și doi români, care au fost vizitați de consulul român la spital, iar MAE ține legătura cu rudele acestora.