Cînd se oprește un tunet puternic și prelungit, multora le țiuie urechile. Ei zic că e de la tunet. De fapt, e de la liniștea care se instalează după tunet. Auzul are nevoie de timp pentru a se reajusta. Trecerea bruscă de la stilul Băsescu la stilul Iohannis face să țiuie multe urechi în România. Liniștea pare a fi prima și cea mai evidentă trăsătură a noului președinte. El pare un om liniștit și asta se simte în întreaga sa prestație publică. Impresia îmi este confirmată și de oameni care lucrează zilnic cu el. Citește cuminte ce i se dă, vorbește într-un fel care-i exasperează pe jurnaliști pentru că ”nu face știri”, nu face gesturi dincolo de protocolul cel mai rezervat, nu are panaș, nu aruncă ocheade, aluzii, glume, nu e emotiv și nici temperamental. Uneori, liniștea poate fi frapantă. Ca în acest caz, de pildă.
Se știe, din cauza liniștii cei mai slabi de înger își pot pierde mințile. Dar chiar și cei mai solid articulați își pot pierde reperele, măcar pentru o vreme. Pe cît de interesant, pe atît de previzibil este felul în care iubitorii de politică reacționează după o lună și un pic de la instalarea noului președinte la Cotroceni. Aprigii anti-pesediști văd, deja, o trădare – Iohannis nu face nimic pentru schimbarea guvernului. Ponta însuși pare a socoti că Iohannis îi dă răgazul refacerii ”leadership”-ului său complet distrus acum și, dezgustător, se gudură pe lîngă picioarele președintelui pentru a arăta lumii și alor săi că e capabil să continue. Pesediștii, chiar dacă mai mîrîie pe la colțuri, încep să-l aprecieze pe Klaus Iohannis. Nu și-au schimbat părerea despre el – îl consideră în continuare prost, așa cum o spunea propaganda lor cu tenacitate în vremea campaniei electorale, dar îl apreciază acum pentru că îi lasă în pace. Pînă și brațul mediatic al bătrînului securist Voiculescu îl mîngîie, cu respect, pe creștet. De n-ar fi blestemata asta de anti-corupție, puii de comuniștii și-ar linge în liniște absolută rănile și ar ieși la lumină, refăcuți, foarte curînd. Chiar presa, care știe tot în general, pare că pe omul ăsta nu l-a citit încă.
Nu am nici o îndoială că România a avut nevoie ca de aer de cei 10 ani ai lui Traian Băsescu. ”Liniștea” de sub Iliescu era o liniște otrăvitoare. Se punea marea batistă a complicităților transpartinice și transmediatice pe marele țambal al corupției instituționalizate, ceea ce garanta falimentul istoric al țării. Traian Băsescu a avut forța de a pune acest mega-sistem în criză. Cutremur după cutremur, mai mic sau mai mare, a produs în acest deceniu tenacitatea cu care Traian Băsescu a urmărit consolidarea independenței justiției. România nu mai putea fi împinsă înainte, spre autentică integrare în comunitatea democrațiilor lumii, decît de stilul Băsescu. Klaus Iohannis este, categoric (unul dintre cuvintele cele mai des folosite de Băsescu și, apoi, de imitatorii lui, a fost ”categoric” – et pour cause...), diferit de Traian Băsescu. Diferența imediat sesizabilă este de stil.
Totuși, în ultima vreme, în presa străină mai întîi și, apoi, în presa românească, Iohannis a spus limpede că vrea alt guvern. Zice că nu-și poate pune în lucru viziunea cu Ponta. Asta, mă grăbesc să spun, este o bună dovadă că viziunea lui Iohannis e bună. Nu o știu, dar dacă e incompatibilă cu Ponta este, fundamental, bună.
Ne puteți urmări și pe Google News
Cînd spun că aș vrea s-o aflu, susținătorii politici ai președintelui mă trimit la programul cu care a cîștigat alegerile. Fie vorba între noi, subțirel. Vorbe goale. Unele, nici măcar originale – de pildă, aia cu România să devină ”tigrul” Europei, după modelul sud-asiatic știut de toată lumea, a folosit-o masiv însuși Ponta în primii doi ani de guvernare. În fine, acolo nu e un program. Nu e o viziune. ”România lucrului bine făcut” este o intuiție, cel mult o aspirație vagă. În nici un caz o viziune. În plus, dacă mi-e permis să formulez o mică observație la adresa unui președinte în care am încredere, componența echipei de la Cotroceni precum și felul în care s-au constituit conducerile PNL pînă acum, îmi indică exact faptul că Iohannis nu caută o viziune. Nu poți construi viziune cu acești oameni, oricît ai vrea. Poate că sînt eu sceptic pentru că-i cunosc. Poate că, dacă nu-i cunoști, inspiră încredere pentru mari și istorice acțiuni. Pe cînd făceam politică, am spus public despre conducerea PDL că e compusă din pigmei și că nu poți face lucruri mari cu oameni mici. Tot oamenii aceia sînt acolo. Cu ei poți, cel mult, să administrezi onest și-atît. Cel mult! Dar, în fine, vom vedea ce va mai fi. Iar viziunea, chiar dacă nu e acum, sperăm că vine ea. Oricum, bine măcar că această viziune îl exclude pe Ponta.
PS Și pentru că am încercat o incursiune în stilul lui Iohannis, nu pot să nu notez și o altă părere pe acest subiect. Vine de la Geoană. Fostul ”prostănac” a zis că Iohannis ”comunică ermetic” și că e dispus să învețe și el lecția asta. Las la o parte ignoranța – nu e prima oară cînd Geoană rostește cu aplomb cuvinte al căror sens nu-l cunoaște, calcă pe cîte o coajă de banană și cade-n nas, spre rîsul galeriei (în acest caz, a alunecat pe ”ermetic”), dar un Geoană ”comunicînd ermetic” în căutarea succesului lui Iohannis e un spectacol în sine. Vreau să-l văd!
Recomandările noastre
