Extras din Stenogramele „Colectiv”. Filă de dosar: Operator 1: 112! Domn: Un.. ăsta... incendiu,la...

 Operator 1: Pe Tăbăcarilor 7, a fost anunțat acolo!

Domn: Da, panică...

Operator 1: Da, a fost anunțat, mulțumim, la revedere!

Închide.

Dacă nu știam că e unul dintre cele 290 de apeluri înregistrate la serviciul 112 în noaptea Infernului de la Colectiv, nu îmi dau seama cum aș fi reacționat. Convorbirea asta descrie o societate. Timiditatea tânărului care aude vocea metalică a operatoarei, probabil exact genul de doamnă căreia i-ar fi dat locul în metrou sau ar fi salutat-o cu „Sărut mâna”, în loc de „O seară frumoasă”, salutul care s-a împământenit pe terasele din Centrul Vechi.

Și cuvântul acela, „panică”, rupt direct din jargonul modern. Înlocuitorul lui... chiar, dacă drama asta s-ar fi consumat acum 30 de ani, cum ar fi descris-o tânărul anilor ’80? Probabil: „Da... nasol”.

Niciun cuvânt nu descrie mai bine ce se întâmpla fix în acele momente. „Panică”. O generație îi transmite alteia, într- un singur cuvânt, plin de înțelesuri pentru ea, că e grav. Că nu face față. Că secundele contează. Și apoi închide. Poate fuge înapoi spre foc și ajută alți oameni ai căror ochi înroșiți de fum spuneau același cuvânt: „panică”! Minuscula stenogramă „Colectiv” mai are o semnificație, dincolo de strigătul unei generații către alta. „E panică, man, ce nu înțelegi?”

Potrivit anchetatorilor, la ora 22.32.00, în groaznica noapte, au pornit – pentru a doua oară la spectacol – artificiile. Au ars și focul a „prins” stâlpul cu burete la 22.32.16. Imediat se instalează panica. Era „nasol”, cum ar fi spus cei din generația mea.

Unii nu se pierd prea tare cu firea și sună la 112. Primele două apeluri le aveți integral transcrise. Sună mulți. Am numărat 8 apeluri doar în cele 44 de secunde rămase din blestematul minut 22.32! Preluate, evident, de operatori diferiți. Apoi se dezlănțuie. În minutul 22.33, s-au înregistrat 24 de apeluri. Sau poate le-am pierdut eu numărul.

Mai toate sunt – ca să folosesc alt termen al zilelor noastre – gen: „Un incendiu la... La Colectiv? S-a anunțat, au pornit echipajele!”.

De la unii se strâng informații, număr aproximativ de răniți, numărul ieșirilor. Răniții sunt învățați să aștepte medicii. Unii au sunat din mașină. Și-au luat prietenii răniți și au pornit să caute un spital.

Unii sună nervoși, cu mintea învinsă de ce văd, de oroarea pe carre călcaseră, în fuga spre scăpare. O operatoare calmează o tânără care sună înjurând. La final, fata plânge și-și cere iertare. Nimeni nu are timp de crize de nervi. I se închide și sună altcineva. Un doctor, un polițist aflat acolo.

Tânărul cu ale cărui cuvinte împleticite am început a sunat la 22.37.

De cinci minute – probabil lungi cât cinci vieți – Iadul mușca din Bucureștiul, așa cum îl știam noi până în acea seară.

A apucat, totuși, să anunțe, să ceară ajutor. Pentru alții, răniți, cei prinși încă în club.

Cum sună acum stenograma?

Încă un amănunt. Pe tânărul care a sunat îl mai aștepta o porție bună de Infern. Prima mașină a pompierilor a ajuns la 22.43.

Încă 6 vieți de „da... panică”...

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor