Editura Evenimentul si Capital

SRI va avea atribuţii mai clare în materie de terorism

Autor: | | 1 Comentarii | 395 Vizualizari

În prezent, SRI poate să facă investigații despre o persoană care solicită certificat ORNISS, chiar de la momentul în care aceasta a împlinit 18 ani.

Pe masa comisiei pentru activitatea de supraveghere a SRI există o propunere de modificare a legii de funcționare a principalului serviciu secret al României. Parlamentarii vor ca articolul 6 din Legea 14/1992, pe baza căreia funcționează SRI, să fie explicat mai bine în lege, în sensul explicării mai clare a atribuțiilor pe care le vor avea ofițerii de informații. Pe lângă aceste prerogative, parlamentari vor să acorde SRI și alte atribuții, în materie de combatere a terorismului, scrie Mediafax.

Potrivit propunerii legislative, SRI are atribuţiile de a executa intervenţia antiteroristă, precum şi intervenţia contrateroristă, în condiţiile Legii privind prevenirea şi combaterea terorismului, în scopul eliberării ostaticilor, capturării ori anihilării teroriştilor, neutralizării dispozitivelor utilizate de aceştia, eliberării obiectivelor atacate sau ocupate şi restabilirii ordinii legale.

De asemenea, o altă intenţie de modificare a legii se referă la "interviurile de securitate". Aceste interviuri nu se referă la anchetarea persoanelor suspecte de acte de terorism, ci la obţinerea de certificate de ORNISS, celebrele "permise" de acces la secrete de stat, de către persoanele interesate.

În prezent, legea spune că SRI poate face verificări în cazul persoanei care solicită certificat ORNISS, chiar şi de la momentul în care aceasta a împlini8t 18 ani.

Ce spune legea despre interviurile de securitate

Art. 162, din OUG 585/2002

(1) Pentru eliberarea certificatelor de securitate/autorizaţiilor de acces la informaţii strict secrete se efectuează verificări asupra persoanelor care: a) în exercitarea atribuţiilor profesionale lucrează cu date şi informaţii de nivel strict secret; b) fac parte din personalul de execuţie sau administrativ şi, în virtutea acestui fapt, pot intra în contact cu date şi informaţii de acest nivel; c) este de presupus că vor lucra cu date şi informaţii de nivel strict secret, datorită funcţiei pe care o deţin; d) se presupune că nu pot avansa profesional în funcţie, dacă nu au acces la astfel de informaţii. (2) Avizarea pentru acces la informaţii strict secrete se va baza pe: a) verificarea corectitudinii datelor personale menţionate în formularul de bază şi în formularul suplimentar, anexele nr. 15 şi 16; b) referinţe minime de la locurile de muncă şi din mediile frecventate de la cel puţin trei persoane; c) verificarea datelor prezentate în formular, despre membrii de familie; d) investigaţii la locul de muncă şi la domiciliu, care să acopere o perioadă de zece ani anteriori datei avizului sau începând de la vârsta de 18 ani; e) un interviu cu persoana verificată, dacă se consideră că ar putea clarifica aspecte rezultate din verificările efectuate.

Pagina 1 din 1


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate