Spitalul SRI va cumpăra reactivi şi consumabile de 1,4 milioane €
- Ramona Feraru
- 15 ianuarie 2018, 00:49
Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“, administrat de Serviciul Român de Informaţii (SRI), va cumpăra reactivi şi consumabile în valoarea de 6,35 milioane lei (1,4 milioane euro), fără TVA, de la patru firme, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Contractele, atribuite prin licitaţie deschisă, au vizat achiziţia de reactivi de laborator, consumabile medicale, reactivi pentru analize de sânge şi reactivi pentru urologie, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut. Cel mai mare contract, de 3,17 milioane lei, fără TVA, a fost încheiat cu furnizorul de echipamente medicale Medist, din Bucureşti. Al doilea contract, de 2,02 milioane lei, fără TVA, a fost atribuit Mediclim, din Bucureşti. Compania Synttergy Consult, din Cluj-Napoca, a câştigat al treilea contract, în valoare de 880.012 lei, fără TVA. Al patrulea contract, de 280.300 lei, fără TVA, a fost atribuit Rotest, din Bucureşti.