Smiley cântă alături de Loredana în „Reveria”

Smiley cântă alături de Loredana în „Reveria”

Loredana îl va aduce pe scenă pe singurul cântăreț de banjo din România. Alături de cântăreață vor fi zeci de artiști.

Considerat unul dintre cele mai așteptate concerte al anului, spectacolul „Reveria”, susținut de Loredana la Sala Palatului a pregătit mai multe surprize. Alături de cântăreață vor urca pe scenă artiști cunoscuți, printre care Smiley. Pe lângă colegi sau elevi de la Vocea României, Loredana va avea atât în show-ul ce îl va susține astăzi, cât și în cel de mâine, cel puțin un invitat din străinătate.

Trupa Loredanei, Agurida, va fi formată pentru aceste două spectacole din 12 membri, iar printre ei îi găsim și pe singurul cantăreț la banjo din România, un american stabilit la noi în țară, dar și pe cel mai tânăr cobzar român. Pe lângă aceștia, vor mai fi prezenți încă 15 instrumentiști, care vor cânta, pe rând, la sitar, violoncel, contrabas, trompetă sau saxofon.

„Risipitor”, variantă nouă

Ne puteți urmări și pe Google News

Playlistul va fi compus atât din cele mai noi melodii, cât și din piese de la începutul carierei sale, toate reorchestrate. De asemenea, în premieră la Sala Palatului, Loredana va cânta „Risipitor” într-o prelucrare modernă. Pe lângă outfiturile spectaculoase, comandate special din Asia, New York, Anglia sau Italia, fanii vor putea vedea în premieră și o parte din ținutele desenate de divă pentru colecția ei în colaborare cu un renumit brand de haine.

Concertul de astăzi a fost anunțat sold-out la puțin timp după ce biletele au fost puse în vânzare, dar se mai pot găsi bilete pentru concertul de mâine.