Editura Evenimentul si Capital

Senzaționala poveste a Bibliotecii Batthyaneum din Alba-Iulia și a faimosului „Codice Aurit”

Autor: | | 30 Comentarii | 3660 Vizualizari

Academicianul Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a realizat, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, un scurt istoric al Bibliotecii Batthyaneum și al „comorii” Codex Aureus

„Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia este cea mai valoroasă bibliotecă istorică din secolul al XVIII-lea din România. Ea s-a format ca urmare a pasiunii și bogăției (deopotrivă bănești și sufletești) a contelui Ignațiu Batthyany (1741-1798), ajuns, între 1780 și 1798, episcop catolic al Transilvaniei. În cadrul instituției se găsesc numeroase cărți manuscrise și tipărite rare, dar Codex Aureus este, ca să spun așa, „perla coroanei”, adică este Cartea dintre cărți. Se știe că tiparul (cu litere mobile) are o istorie relativ recentă, fiind inventat de Guttenberg pe la jumătatea secolului al XV-lea. De la 1455 până la 1500, nu s-au putut tipări cărți în tiraj de masă, ci în număr mic de exemplare, de aceea acele cărți sunt astăzi foarte rare și se numesc „incunabule”. Termenul vine de la cuvântul latinesc „leagăn”, fiindcă în acea vreme tiparul și cartea se aflau „în leagăn”, adică la începuturi, precum omul când este mic copil. Înainte de existența tiparului, în Europa se «publicau» cărți manuscrise, numite codice, iar această muncă dificilă și migăloasă se făcea, de regulă, de către călugări, în atelierele speciale (numite «scriptorii») din mănăstiri, dar și la unele curți princiare, din orașe”, ne-a explicat istoricul Ioan Aurel Pop.

Scrisul, o preocupare sub demnitatea oamenilor nobili și bogați

„Aceeași carte se copia în mai multe exemplare, după cum veneau cererile dinspre comanditari. Călugării scribi lucrau din pasiune și din datorie, dar, unii dintre ei, primind canon («pentru păcatele cele multe și grele») după spovedanie, erau destul de superficiali în activitatea lor, pentru că se grăbeau să termine mai repede pedeapsa. Scrisul era atunci un fenomen rar (cam 1% dintre oameni știau să scrie și să citească) și era considerat o caznă, de regulă sub demnitatea oamenilor nobili și bogați. În plus, poziția pentru scris era foarte incomodă, deoarece scriind se cuvenea să te chinuiești. De aceea, era în vogă zicerea Tres digiti scribunt, totum corpusque laborat («Trei degete scriu, dar tot corpul se ostenește»). În plus cărțile manuscrise erau adesea ilustrate, iar ilustrația însemna adevărate picturi mici (miniaturi), însemna ornarea majusculelor, a începuturilor de capitole, a primelor rânduri din pagină, împodobirea chenarelor etc. Toate acestea se făceau cu instrumente speciale, mai ales cu pene, pensule și cerneluri sau lichide colorate (minerale și vegetale), greu de procurat și de fabricat. Lăsăm deoparte aici imensul efort de a produce pergamente (foi pentru scris din piele de vițel sau de oaie/capră) de bună calitate, printr-o tehnologie bine pusă la punct, dar costisitoare. De aceea, o carte manuscrisă era foarte scumpă, ea incumbând muncă multă, pricepere, talent, dăruire etc.”, a detaliat profesorul Ioan Aurel Pop.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate