Senatorul Nicolae Moga: Guvernul investește în CINCI noi SPITALE REGIONALE, printre care și la CONSTANȚA
- Feri Predescu
- 1 noiembrie 2017, 19:07
Cinci noi spitale regionale vor fi construite în perioada următoare, la Constanța, Galați-Brăila, Brașov, Timișoara și Târgu Mureș Executivul a aprobat, astăzi, în ședința de guvern, un “Memorandum pentru aprobarea inițierii demersurilor în vederea identificării de soluții de finanțare pentru construirea a cinci spitale regionale conform Programului de guvernare”.
Situația actuală arată că Ministerul Sănătății este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția a opt spitale regionale. Pentru trei dintre spitalele regionale, Iași, Cluj și Craiova, au fost deja semnate, în noiembrie 2016, memorandumurile prin care construirea lor se aprobă cu finanțare prin fonduri europene. Constanța a fost păgubită, atunci, deși autoritățile județene îndeplineau toate condițiile, aveau întocmit și proiectul spitalului regional precum și terenul pe care urmează să fie amplasat. Senatorul Nicolae Moga a făcut demersuri până și la Comisia Europeană pentru a convinge despre necesitatea înființării unui spital regional la Constanța.
Cu documentele în brațe, Nicolae Moga a apelat la mai toți miniștrii din ultimele două mandate în speranța că litoralul va avea în sfârșit un spital regional, vital pentru regiunea de sud est a țării. Singurul existent în zonă, care deservește toată Dobrogea și județele vecine, este Spitalului Județean de Urgență Constanța, construit în urmă cu 48 de ani. Parlamentarul a obținut chiar și semnături pentru înființarea unității spitalicești, fiind însă ignorat de guvernele Ponta și Cioloș. Potrivit senatorului Nicolae Moga, astăzi, în ședința de guvern, s-a luat în discuție, în sfârșit, “Memorandumul pentru aprobarea inițierii demersurilor în vederea identificării de soluții de finanțare pentru construirea a cinci spitale regionale conform Programului de guvernare”, fiind vorba și de Constanța.
“Pentru a facilita accesul pacienților la servicii medicale complexe și performante, pentru asigurarea adresabilității din punct de vedere demografic a populației, se propune construirea spitalelor regionale în Timișoara, Târgu Mureș, Constanța, Brăila-Galați și Brașov, se arată în Memorandumul semnat de ministrul Sănătății Florin Bodog, ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica și de ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa. “Este cu finanțare prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții și din alte surse, cu garantarea creditelor de către guvernul României. Important este că s-a aprobat, vom vedea ulterior cum vor fi concretizate investițiile”, a declarat, pentru EVZ, senatorul Nicolae Moga.