După 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, trăim încă momente tragice, pierzându-ne fiii și fiicele, părinții și bunicii, partenerii de viață, prietenii, semenii, din cauza viciilor sistemului de Sănătate.

Încă mor oameni cu zile, din cauza faptului că, de-a lungul vremii, nici unul dintre cei care s-au perindat la cârma acestui domeniu nu a reușit să aibă și să impună o viziune coerentă asupra reformelor care trebuie îndeplinite. Toți au promis, puțini au și realizat ceva, iar când acest lucru s-a petrecut totuși, succesorul în funcția de ministru, de secretar de stat, de director de directii sanitare, de spitale ori alte funcții importante din interiorul sistemului sanitar, și nu numai, nu a fost capabil să construiască mai departe pe temelia a ceea ce fusese bine realizat.

Puși pe dărâmat nu doar ceea ce s-a făcut greșit și din dorința de a-și lăsa amprenta, măcinați de orgolii mărunte ori de interese ale clientelei și nu ale “celor mulți și proști”, rând pe rând, mai marii Sănătății și ai Executivelor sfertului de secol scurs din clepsidra vieții noastre au făcut vraiște. Măsuri controversate, unele adevărate nuci în perete, au pus pe butuci sistemul sanitar.

Spitalele – cele mai multe dintre ele – au ajuns adevărate „vestigii medievale”. Fie au sedii improprii - din care dacă ai ghinionul să te internezi pleci cu alte câteva boli în plus -, fie sediile și aparatura sunt acceptabile, dar personalul medical insuficient, fie toate acestea sunt în regulă și chiar super-profi, dar… nu sunt bani pentru medicamente ori pentru plata facturilor la utilități și-așa se strâng arieratele.

Nu trece zi să nu mai auzim de un protest ori de vreun scandal între instituții sanitare ori cu atribuții în acest domeniu care pasează responsabilitatea și, deci, pacientul de la Ana la Caiafa. Rând pe rând ies la iveală bubele aurite măiastru în propaganda guvernelor care s-au succedat. Cad spitale din lipsa medicilor și a personalului medical, prea umiliți de condițiile de muncă și de salarizare din România.

Salariile de mizerie au încurajat, de altfel, corupția mai mult decât lăcomia medicilor ori a personalului sanitar. S-a ajuns în situația în care până și infirmiera are nevoie de un stimulent financiar pentru a-și face, simplu, doar datoria.   

Am simțit rușinea pentru că țara mea, prin aleșii ei, nu este capabilă să se asigure că medicul rezident poate profesa în România fără a se converti într-ale corupției, Executivul dovedind astfel că nu poate (ori nu vrea?) rupe lanțul acestui flagel care leagă generațiile, una după alta.

Am trăit umilința de a privi, precum neputincioșii, cum statul a condamnat la moarte, prin nefinanțarea necesară, fie bolnavii de cancer, fie suferinzii de hepatite și alte boli pentru care tratamentul ar fi trebuit să fie gratuit.

Am trăit tragismul incendiului de la Maternitatea Giulești căruie i-au căzut victim bebeluși. Cauzele adânci  ale catastrofei le găsim tot în subfinanțarea cronică a sistemului menit să aibă grijă de sănătatea populației. Am simțit până în adâncul inimii – chiar dacă am privit doar la televizor - fiorul fricii de a fi abandonați în ghearele morții de către echipajul Ambulanței chemată în ajutor. Or dezgustul și indignarea față de fraudele la rezidențiat, față de împărțirea posturilor după cu totul alte criteria decât cele specific unei democrații veritabile, scârba față de faptele unor mai-mari în ale medicinei, năimiți de ispita câștigurilor fabuloase prin corupție.

Ne-am îngrijorat pentru pacienții din orașul de pe Bega, aflând săptămâna trecută despre situația dezastruoasă a Spitalului Județean de Urgență Timișoara, care a funcționat în regim de avarie, abia acum reușind “să dezlege” de la cârmuire scoaterea la concurs a peste 100 de posturi de medici și cadre medicale. A urmat apoi spitalul din Huși, supranumit “spitalul morții”, care a fost adus în situația de a-și suspenda activitatea. A explodat și bomba din Spitalul de urgență din Tulcea, unde personalul sanitar a suspendat lucrul nu doar pentru că s-au săturat să muncească “sub schema de personal”, fără medici specialiști, dar și pentru că trăiesc la limita sărăciei. Salariile lor sunt atât de umilitoare, încât chiar și după 20 de ani de activitate în secția de terapie intensivă, un angajat poate câștiga rușinoasa sumă de 1060 de lei. Alții dau banii ăștia pe-o cămașă! Protestul spontan al celor 150 de lucrători ai acestui spital a scos la iveală faptul că medicii s-au simțit atât de ofensați de micimea salariului, încât, rând pe rând, au refuzat să mai semneze contractele de muncă. Și această alegere pare să câștige tot mai mult teren, dacă ținem cont de faptul că în sprijinul greviștilor au sărit sindicaliștii din Federația „Solidaritatea Sanitară” din România. Și ei văd drept vinovați pentru situația dramatică a salariilor din Sănătate tot pe cârmuitorii vremelnici de la Ministerul Sănătății, împreună cu întregul Guvern.

Tabloul general zugrăvit de Federație, printr-un comunicat trimis ieri redacției Evenimentul zilei, pare să fie radiografia exactă a efectelor bâlbâielilor reformei sistemului sanitar românesc. “Discriminări salariale majore între salariați care au același nivel de pregătire și lucrează la același loc de muncă (efectul neaplicării legii unice de salarizare), tot mai mulți salariați cu salariul minim pe economie, nivelul general de salarizare inferior altor sectoare bugetare și cu mult sub cel meritat, numeroase ore suplimentare neplătite, aruncarea în haos a sistemului de sporuri, numeroase drepturi salariale nu sunt acordate”, așa se vede sistemul dinspre sindicaliști. Tot ei divulgă și mega-păcăleala înțelegerii electorale de mărire a salariilor în domeniu cu doar 100 de lei, prin care s-a anulat, de fapt, creșterea salariilor cu 30% în cel mult doi ani, obținută în urma negocierilor de la sfârșitul din toamna anului trecut.

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România a avertizat ieri că situația din întregul sistem este deosebit de tensionată de numeroasele nedreptăți cărora le sunt victime salariații și cere Ministerului Sănătății să reia negocierile privind introducerea unui nou sistem de salarizare aplicabil Sănătății. 

Dinspre pacient lucrurile se văd și mai negru, ținând cont de drumurile pe care suntem nevoiți să le facem între diverse unități pentru a ne diagnostica și trata, precum și de banii pe care suntem nevoiți să-i scoatem din buzunare ca să plătim analize, dispozitive medicale,medicamente, ba chiar și pentru șpăgile fără de care vreun chirurg renumit amenință că nu-și pune bisturiul „la lucru”.

Așadar, imaginea e negativă, din orice punct am privi și cu cât trece mai mult timp fără ca decidenții acestui stat să ia măsuri, cu atât mai mult riscăm ca Sănătatea să intre în METASTAZĂ!