Satul elvețian care le interzice turiștilor să facă fotografii

Satul elvețian care le interzice turiștilor să facă fotografii

Un sat cu doar 500 de locuitori, dintr-o țară celebră pentru frumusețea sa, a anunțat că interzice turiștilor să facă poze! Curioși, oamenii au vrut să afl e despre ce este vorba, așa că măsura a avut efectul scontat.

Autoritățile locale au declarat că vor amenda (cu 5 franci elvețieni) pe oricine va fi surprins fotografiind frumoasele peisaje din Bergün/Bravuogn, aflată în apropierea uneia dintre cele mai cunoscute și luxoase stațiuni din lume, cuprinsă în patrimoniul UNESCO, St. Moritz. Este o mișcare de marketing și publicitate inedită și, se pare, eficientă, din moment ce a făcut deja furori pe rețelele de socializare și a fost preluată de presa din întreaga lume.

Care este motivul Consilierii locali, alături de primar, au adoptat această hotărâre, prin vot, într-o ședință, în cursul zilei de luni, și au spus apoi că vor amenda, simbolic, cu 5 franci elvețieni, pe toți cei care vor îndrăzni să încalce „ordinul de interdicție”. Care este explicația? Locuitorii din Bergün consideră că satul lor este atât de frumos încât atunci când oamenii văd fotografiile pe rețelele de socializare încep să se simtă nefericiți, pentru că nu se află și ei acolo, în acel moment. „Este dovedit științific că fotografiile frumoase, din vacanțe, postate pe Facebook, îi fac pe privitori nefericiți, pentru că ei nu se află acolo”, arată un comunicat al Biroului pentru Turism din localitate, postat pe site-ul instituției.

Într-adevăr, peisajul muntos este spectaculos, dar și ideea de promovare este una extrem de bine gândită! „Bergün/Bravuogn este minuat. Nu vrem să îi supărăm pe cei care nu sunt din comunitatea noastră, prin distribuirea unor poze cu peisajele superbe și, în consecință, îi invităm cu drag pe toți cei care doresc să vină să viziteze Bergün pentru a trăi ei înșiși această experiență”, a explicat, zâmbind, primarul Peter Nicolay, care s-a declarat foarte „mândru” de faptul că oamenii din satul său se gândesc la binele și fericirea străinilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ecouri pro și contra Cu toate acestea, atât Primăria, cât și Biroul pentru Turism aveau multe fotografii pe site, pe conturile de Facebook și Instagram, pe care au promis, însă, să le șteargă cât de curând. Unii n-au înțeles gestul elvețienilor și i-au criticat pe paginile de socializare. „Dacă este adevărat, este cea mai proastă glumă pe care am auzit-o și pentru mine este un motiv suficient să nu merg niciodată în Bergün”, scria cineva. Alții comparau inițiativa cu ideile din Coreea de Nord sau spuneau că este „o rușine”, un „comportament oribil”. Cei mai mulți însă consideră ideea amuzantă care atrage atenția.