Ruptură periculoasă între doi aliați din NATO, în conflictul sirian

Ruptură periculoasă între doi aliați din NATO, în conflictul sirian

Armata turcă a capturat, ieri, mai multe sate din nord-vestul Siriei, în a treia zi a ofensivei pentru alungarea luptătorilor kurzi din zonă, cu sprijinul rebelilor sirieni

Președintele turc, Recep Erdogan, a declarat că „nu va da înapoi” în acest atac, după ce a purtat discuții cu Rusia. „Am vorbit despre asta cu prietenii noștri ruși, avem un acord”, a spus el. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului spune că organizația kurzilor sirieni, YPG, ar fi respins atacul turcilor din două sate, în urma unor lupte dure.

Lupte la frontieră

YPG susține că a respins atacul terestru al Turciei, cu o rachetă trasă la zona de frontieră - doi oameni au murit și 12 sunt răniți după ce o rachetă a lovit o tabără a rebelilor sirieni, în provincia turcească Hatay, lângă graniță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul sirian, aliații săi, Iranul și Egiptul, au condamnat ofensiva Turciei, iar Consiliul de Securitate al ONU a organizat, ieri, o reuniune de urgență pe acest subiect. Incursiunea militară a Turciei în nordul Siriei împotriva milițiilor kurde deschide un nou front în conflictul de 7 ani din Siria și riscă să dea o gură de aer ISIS, pe când teroriștii erau declarați învinși.

Turcia a avertizat de mult timp că nu va tolera controlul unei părți importante a frontierei sale cu Siria de către milițiile „teroriste” kurde YPG, chiar dacă SUA șiau exprimat susținerea pentru YPG și aliații săi, în lupta contra ISIS.

„Ramura de măslin”

Problema este că un membru NATO încearcă să distrugă o grupare antrenată și înarmată de alt membru NATO, o grupare care a contribuit la lupta anti- ISIS. pentru Turcia, YPG face parte din gruparea separatistă a kurzilor, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), și este o organizație teroristă.

Operațiunea, numită ironic „Ramura de măslin”, a început cu zeci de lovituri aeriene, sâmbătă. Duminică, trupele turcilor au trecut granița în Siria, susținute de facțiuni rebele. Comandantul unui grup rebel a declarat că 13.000 de luptători sunt implicați.

Ținta operațiunii din Turcia este enclava kurdă Afrin, în apropiererea provinciei Idlib. Trupele turcești sunt în Idlib pentru a păzi „una din cele patru zone libere de conflict”, create de Rusia în Siria. Doar că armata turcă a decis să-și folosească prezența din Idlib pentru a deschide un nou front contra kurzilor.

Armata turcă a anunțat că loviturile sale aeriene au distrus 45 de ținte - barăci și depozite de armament, iar YPG a anunțat că au fost atinse 100 de locații, dar că rezistența lor a oprit ofensiva în prima fază.

Acuzații reciproce

Vicepremierul turc, Bekir Bozdag, spune că orașul turc de graniță Reyhanli a fost lovit de o rachetă a YPG, trasă din Siria, făcând un mort și 30 de răniți. La fel orașul Kilis. Forțele Democrate Siriene (multietnice, dar formate 40% din kurzi) au negat că ar fi responsabile de atac. „Acuzațiile că am lansat atacuri peste graniță sunt false și reprezintă un pretext pentru Turcia ca să-și aducă militarii și grupările sale extremiste pe teritoriul sirian”, au spus ei.

Avertisment

Turcia a avertizat atât SUA, cât și Rusia, cu privire la intențiile sale. Șeful Statului Major al Turciei, Hulusi Akar, a fost la Moscova, săptămâna trecută, pentru a se asigura că nu vor exista consecințe neprevăzute. Rusia are un sistem anti-radar puternic, în nordul Siriei. Unii analiști spun că Turcia a încheiat un acord cu Rusia pentru a ajuta la stoparea conflictului în Idlib, în schimbul unei mâini libere în Afrin. Rusia și-a retras prezența militară modestă din zonă, înaintea operațiunii turcești. Pe de altă parte, YPG spune că a fost trădată de ruși, cu care coopera în trecut. „Rusia este responsabilă pentru orice masacru al civililor”, au spus sirienii.