Românii nu mai vor animale chinuite în circuri

Românii nu mai vor animale chinuite în circuri

Bucureștenii au avut la dispoziție 12 zile lucrătoare pentru a decide soarta animalelor din circuri. Aceștia nu mai vor lei mergători pe frânghie sau tigri care sar prin foc

Pe 20 ianuarie, reprezentanţii Primăriei Capitalei au postat pe site-ul instituţiei un proiect de hotărâre privind interzicerea folosirii animalelor în circuri şi expoziţii în Municipiul Bucureşti. Dezbaterea a fost publică, iar cine a fost interesat a putut să-și dea cu părerea în legătură cu soarta acestora.

Circuri da, dar fără animale

Din cele peste 289 de mesaje trimise pe site-ul Municipalităţii, reiese că foarte multe persoane sunt de părere că animalele trebuie să dispară din circuri. „Nu cred că în anul 2017 mai sunt oameni cărora le face plăcere să vadă un animal care, pentru un biscuite, sare printr-un cerc în flăcări“, este de părere Andrei. Iar Mihaela îl completează: „Circuri da, dar fără animale! Acestea au dreptul să trăiască în libertate! Opriţi spectacolele cu animale şi faceţi muzee educative, adaptate secolului XXI“.

Ne puteți urmări și pe Google News

La Zoo, nicio modificare

Proiectul vizează strict interzicerea animalelor în circuri și expoziții în București, fără să se specifice dacă animalele de la Grădinile Zoologice vor fi și ele interzise. Potrivit expunerii de motive, consilierii generali sunt de părerea că, din cauza izolării severe, lipsei de mişcare, precum şi restrângerii comportamentelor naturale, animalele folosite în circuri suferă şi sunt predispuse la probleme de sănătate, de comportament şi psihologice.

Surprinși de această decizie cu privire la interzicerea animalelor în expoziții, reprezentanții Poliției Capitalei vor formula un punct de vedere și îl vor trimite la Primăria Generală. Ei speră să nu fie afectaţi şi câinii acestora, care participă la acţiuni de prevenire şi educaţie, nu numai la acţiuni festive, precum Ziua Poliţiei Române.

Supărarea dresorilor de cai

Cele mai mari circuri din lume, precum cel de la Moscova și Festivalul de la Monte Carlo, acceptă și apreciază numerele cu animale. Prestigiosul Cirque du Soleil a dezvoltat, în 2003, o ramură a sa ce se numește Cavalia și prezintă un extraordinar spectacol de circ cu cai. „Pentru dresarea cailor, a câinilor sau a altor animale domestice nu se folosesc tehnici de constrângere fizică extremă deoarece, prin natura lor, aceste animale sunt apropiate de om si caută compania“, a notat dresoarea Georgiana Neselan, într-o scrisoare deschisă trimisă la PMB.