Cu 15 ani în urmă, Andrei Groza, un copil dintr-o familie modestă din oraşul Călan, pleca din casa părintească pentru a face gimnastică de performanţă. Acum are 22 de ani și și multe vise

Pe la trei ani, părinţii lui Andrei au observat că băiatul lor se caţără cu prea mare uşurinţă pe bara pe care sunt puse covoarele la spălat, se urcă şi se ţine bine de ea, de parcă ar avea 8 sau 9 ani. Un prieten de familie l-a văzut la rându-i. A rămas uimit. L-a luat şi l-a adus, într-o plimbare, până la Deva. Pe atunci, Octavian Belu și Mariana Bitang erau încă la Deva, cu tot cu lotul național de senioare. Antrenorii l-au văzut şi ei şi au spus: „Neapărat să-l înscrieţi la un club de gimnastică masculină”. Prietenul de familie s-a ţinut apoi de capul părinţilor, copilul i-a bătut şi el la cap şi, uite-aşa, pe la vreo patru ani, Andrei păşea într-o sală improvizată de antrenament, amenajată în clădirea aproape dărăpănată a Casei de Cultură din Călan. Nu putea merge la vreun club adevărat pentru că era prea mic. Profesorul de sport Gheorghe Bădan, cel care coordona grupa sportivă de aici, n-a avut pe ce aparate să-l pună să exerseze. Pentru început, în loc de cal cu mânere, i-a dat un ligheam mare de tablă, întors cu gura în jos. Apoi, cu ajutorul meseriaşilor de prin micul oraş cândva industrial, i-a confecţionat „inele”, „paralele” şi un mic cal cu mânere. N-a fost de ajuns. Tatăl său i-a legat două inele şi de o bară din curtea casei, unde Andrei se antrena suplimentar.

Juniorat chinuit

La 7 ani s-a înscris la CSS Reşiţa. Aici se afla cel mai apropiat club de gimnastică masculină. „Primele luni n-am avut nimic. Apoi am venit acasă în vacanța de iarnă și n-am mai vrut să mă duc la Reșița. A fost foarte greu. Vă daţi seama, eram un copil. Cu greu suportam dorul de casă. Apoi mi-am făcut prieteni şi, cumva, am mers mai departe. A fost şi un regim sever acolo. Vechile metode, le ştie cam toată lumea. Dar n-are rost să detaliez pentru că şi datorită acelor metode, poate, am ajuns unde sunt”, spune tânărul campion. Mărturiseşte că, de multe ori, a vrut să renunţe la gimnastică. A rezistat. S-a consolat cu gândul unei mutări la clubul de profil din Bistriţa. A reuşit, însă nu fără emoţii: „Plecasem de la Reşiţa la Bistriţa, iar cei de la Reşiţa spuneau că mă pot transfera doar dacă mai concurez un an şi jumătate pentru ei. Am făcut asta, dar tot nu mi-au dat transferul. Am fost însă selectat pentru lotul naţional de juniori, iar acest lot se antrena la Bistriţa. Aşa s-a rezolvat problema”.

Seniorat început cu accidentări grave

A venit şi trecerea la seniori. Alte provocări, alte probleme. Mai întâi a fost o hernie de disc tratată cu infiltraţii. După ce a scăpat de acest chin, au urmat altele. În 2014, în urma unei aterizări, la un antrenament, s-a accidentat grav: fisură de femur la piciorul drept, ruptură de ligament încrucișat și ruptură de menisc. S-a operat la Centrul de Medicină Sportivă Acibadem din Istanbul (partener al Federaţiei Române de Gimnastică). După cinci luni, problema a recidivat. S-a rupt acelaşi ligament. S-a operat din nou, tot la Istanbul. În 2016 a scăpat de accidentări. Nu le numeşte nicidecum „ghinioane”. „Eu nu cred în ghinioane. Sunt lucruri care, pur și simplu, se întâmplă și cam atât. Orice ar fi, mergem mai departe”, spune Andrei. La recentele Campionate Naţionale a reuşit să ia aurul la bară, bronzul la inele şi a reuşit să ia titlul cu echipa – Dinamo Bucureşti.

„E imposibil să ajungi exact ca altcineva”

Andrei Groza nu va fi prezent la Jocurile Olimpice de la Rio. „Încă nu pot să fac toate aparatele. E vorba de sol şi sărituri. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la următoarea Olimpiadă pentru că un ciclu olimpic înseamnă, în sport, o perioadă foarte lungă. Deocamdată mă gândesc la Campionatele Europene ce vor avea loc, la anul, la Cluj – Napoca. Nu am un idol. Îmi plac mulţi sportivi, dar nu am un idol anume pentru că e imposibil să ajungi exact ca altcineva. Important este să te pregăteşti şi să încerci să devii din ce în ce mai bun”, spune tânărul din Călan care mai mărturiseşte că, dacă n-ar fi fost gimnast, ar fi ajuns pugilist. „Boxer sau orice altceva ca sportiv. Nu am moştenit talentul tatălui mei (mecanic de profesie – n.r.). Ştiu doar unde e motorul la o maşină şi... cam atât”, recunoaşte râzând Andrei Groza.

Antrenorul: „Andrei are un potenţial real pentru performanţă”

Antrenorul – coordonator al lotului naţional de gimnastică masculină, Ioan Suciu , este încă rezervat în a-l numi pe Andrei Groza drept „viitor star”. Este însă optimist în ce priveşte viitorul tânărului, cu o condiţie: să-şi păstreze nealterată principala sa calitate – perseverenţa. „Este doar primul titlul de campion naţional al lui Andrei (la seniori – n.r.). Are un potenţial real pentru performanţă. A demonstrat deja perseverenţă şi, la vârsta pe care o are, are tot viitorul în faţă. Nu mă puneţi să spun ce-mi place şi ce nu-mi place la el. Nu punem deloc problema aşa. Certe este că, deocamdată, nouă ne place să muncim şi asta facem”.