Pe parcursul popasului meu în Anglia, am urmărit Sky News pentru a şti ce se mai întîmplă în lume şi în jurul meu.

Desigur, în Marea Britanie sînt şi alte posturi consacrate actualităţii în mişcare, nu atît de multe ca la noi, unde televiziunile de ştiri ţin locul consignaţiilor din 1990, primele supermarketuri capitaliste în locul Aprozarelor socialiste.

Eu însă am preferat Sky News pentru bunul obicei al acestui post de a da ştiri şi pe banda de jos a micului ecran. Astfel că între baie şi micul dejun poţi lua cunoştinţă de principalele evenimente din Anglia şi din lume, iar seara mergi la culcare liniştit, ştiind că n-a izbucnit al treilea Război Mondial.

Timp de o săptămînă, topul ştirilor la Sky News a arătat astfel.

Pe primul loc, situaţia din Irak, provocată de instaurarea Califatului fundamentalist.

Pe locul doi, tragedia unei mame din Anglia care şi-a ucis fiica în Parcare din greşeală.

Pe locul trei abia, situaţia din Ucraina.

Lectura ziarelor confirmă bănuiala iscată de plasarea Ucrainei pe locul trei în preocupările presei britanice:

Occidentul dă semne de oboseală faţă de Criza din Ucraina.

Dă semne de oboseală şi Rusia.

Ediţia din 27 august 2014 a cotidianului rusesc de limba engleză, Moscow Times, se ocupă pe larg de efectele războiului economic dintre Rusia şi Europa asupra economiei ruseşti, dar şi asupra economiei ţărilor Uniunii Europene.

După un entuziasm în materie de belicoşenie, atît UE, cît şi Rusia şi-au dat seama că trebuie să ajungă la un compromis. Desigur, aşa cum arată Moscow Times, pe termen lung, Rusia îşi va muta afacerile în Hong Kong şi banii în Singapore, noua Elveţie a lumii.

Pînă atunci, sacţiunile reciproce afectează economia Rusiei.

Afectează însă – şi acest lucru e foarte important – şi economia UE.

Rusia e o uriaşă piaţă de desfacere pentru ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, pîndite de revenirea Crizei.

Boicotul rusesc al alimentelor îşi spune cuvîntul.

Scrie Moscow Times, citînd surse occidentale:

„Boicotarea importului de alimente poate costa Uniunea 6,7 bilioane de euro şi 130.000 de locuri de muncă pierdute“.

Contrar manipulării la care se dedă presa de dincolo de Cortina de fier a CNN (înţelegînd prin asta presa occidentală care, asemenea presei comuniste din perioada Cortinei de fier prezenta falsificat realitatea de dincolo de Cortină), cetăţenii simpli ai ţărilor puternic dezvoltate din Uniunea Europeană nu prea pricep de ce trebuie să rămînă ei fără locuri de muncă de dragul oligarhilor ucraineni.

Și la noi e o situaţie asemănătoare, chiar dacă presa, imitînd-o pe cea occidentală, prezintă tendenţios Criza din Ucraina, înghiţind pe nemestecate toate diversiunile liderilor de la Kiev, banale marionete ale oligarhilor care stăpînesc ţara.

Și la noi omul simplu se întreabă de ce trebuie să moară el pentru ca patronul lui Șahtior Doneţ să-şi poată permite să aibă una dintre cele mai bine plătite echipe de fotbal din lume, pentru ca beizadeaua lui să se ţină de fiţe pe Coasta de Azur, pentru ca Petro Poroşenko să-şi vîndă ciocolata produsă în fabricile luate pe nimic de la stat.

Desigur, avînd experienţa Munchenului, liderii occidentali trebuiau să fie fermi faţă de acţiunile Moscovei.

Criza ucraineană n-a apărut şi n-a înflorit însă numai din cauza trezirii la viaţă a faimosului orgoliu rusesc.

Criza ucraineană a apărut şi e întreţinută şi de regimul politic din Ucraina.

Recent, Victor Ponta miorlăia la americani cerşind instalarea unei baze NATO în România.

În acelaşi timp, Victor Ponta îl apăra pe penalul Dan Voiculescu, ataca presa independentă şi clocea Ordonanţa prin care democraţia va fi suspendată un timp, cît are nevoie PSD să-şi rezolve interesele.

V-aţi prins de şmecherie, nu-i aşa?

O şmecherie folosită cu strălucire şi de Ion Iliescu la vremea democraţiei de tip FSN-ist.

Facem în politica externă ce ne cer Stăpînii lumii de azi, iar în politica internă ce vrem noi.

Din credinţa că nătărăii aia din Occident, daţi gata de disponibilitatea noastră de a le sufla în fund, vor trece cu vederea derapajele de la democraţie pe plan intern.

Asemănător au procedat şi procedează şi liderii de la Kiev.

Criza din Estul Ucrainei îşi are una dintre cauzele de fond în absenţa standardelor occidentale din politica Kievului faţă de minoritatea rusă, majoritară în zonă.

Naţionalismul ucrainean, unul dintre cele mai crude din Europa, născut din lipsa de tradiţie statală, face ravagii în Ucraina.

Aţi văzut pe toată perioada Crizei vreo încercare a liderilor de la Kiev de găsi şi o soluţie politică a Crizei?

Din punctul de vedere al Dreptului internaţional, Estul Ucrainei face parte din statul ucrainean. Chiar şi în condiţiile în care Rusia alimentează conflictul ( între noi fie vorba, Rusia nu face altceva decît să-i imite pe americani, care întreţin incendii în multe alte locuri din lume), responsabilitatea pentru stabilitatea din Estul Ucrainei aparţine statului ucrainean.

A epuizat statul ucrainean toate soluţiile pentru rezolvarea Crizei?

Fireşte că nu.

Singura soluţie asumată de liderii ucraineni e atragerea Occidentului într-un război economic dezastruos cu Federaţia Rusă, un război ce se poate transforma oricînd într-unul militar, prin diversiuni de excepţie, dovedind că serviciile secrete ucrainene sînt brave urmașe ale KGB-ului sovietic.

Interese multiple au făcut ca Occidentul să-şi însuşească varianta ucraineană, alegînd drept soluţie a Crizei presiunile economice asupra Moscovei.

Printre aceste interese străvezii şi numără şi cel al ștăbimii NATO de a obţine suplimentări de fonduri naţionale pentru înarmare de la statele estetice, obligate să rupă bani de la şosele, canalizare, căi ferate, pentru a cumpăra tehnică militară second hand din Occident, din America, îndeosebi.

Sancţiunile economice impuse Rusiei n-au fost dublate însă de presiuni asupra liderilor de la Kiev de a găsi, dacă nu soluţii politice la conflictul din Est, atunci măcar imaginea unor preocupări pentru rezolvarea conflictului pe cale paşnică.

Părtinirea evidentă a Occidentului a încurajat Kievul să meargă mai departe pe drumul antrenării UE, a Americii, într-un conflict cu Federaţia Rusă, timp în care oligarhiii ucraineni şi-au văzut de principala lor afacere:

Jefuirea bogăţiei naţionale.

Treptat-treptat, Occidentul şi-a dat seama că poziţia Rusiei faţă de Criza ucraineană nu-şi are resortul într-o nebunie a lui Vladimir Putin, cum tot caută să ne convingă roboţeii anticomunişti din lume şi din România, ci într-o presiune exercitată asupra lui Putin de orgoliul naţional rusesc, trezit la viaţă de umilirea ruşilor din Ucraina de către naţionalismul extremist ucrainean.

În aceste condiţii, în cancelariile occidentale s-a ajuns la concluzia că sancţiunile impuse Rusiei, contraproductive şi pentru UE, nu vor reuşi să îngenunche orgoliul naţional rusesc.

Se profilau două căi de urmat:

Sau escaladarea războiului economic pînă la transformarea într-un război pur şi simplu.

Sau schimbarea poziţiei faţă de Criză, astfel încît şi partea ucraineană să se înţeleagă necesitatea unor concesii menite a duce la pacificarea Estului.

Evenimentele din ultimele zile arată că a doua opţiune a biruit.

Cancelarul Angela Merkel a fost la Kiev pentru a le spune liderilor ucraineni că trebuie să facă şi ei ceva în direcţia unor compromisuri.

Preşedintele Ucrainei s-a întîlnit la Minsk cu Vladimir Putin.

S-a spus, desigur, judecînd după declaraţiile oficiale, că discuţia a fost un eşec.

Nu cred c-a fost un eşec:

1. O întîlnire secretă poate avea şi înţelegeri pe care cele două părţi le ţin ascunse.

2. Însuşi faptul că preşedinţii s-au întîlnit poate fi semnul că opţiunea dialogului a învins.

Aşadar, la nivelul Occidentului, în privinţa Crizei din Ucraina se petrec mutaţii semnificative.

Numai liderii de la Bucureşti continuă să se cramponeze de o feroce poziţie antirusească şi pro-ucraineană, de-ai crede că sunt toți agenți de influență ai Kievului.

Slugile n-au aflat că Stăpînii şi-au schimbat poziţia!

Tare mă tem că vor afla prea tîrziu.