În 2014, lumea a plonjat într-o dezordine alarmantă. Există riscul ca instabilitatea să se adâncească în noul an, cu efecte îngrijorătoare pentru România – unul din pilonii noului limes european. 2015 începe sub imperativul definirii răspunsului la noua doctrină militară rusă, care are în vizor estul Europei. E cazul ca România să devină pro-activă în consolidarea securităţii europene, inclusiv prin asumarea unei responsabilităţi regionale sporite.

Axa Washington - Berlin - Bucureşti

Prioritatea fundamentală a anului 2015 este, în opinia mea, ancorarea mai pronunţată şi activă a României în ecuaţia securităţii euro-atlantice, pe axa Washington - Berlin - Bucureşti. Suntem în faţa unei şanse şi a unei responsabilităţi istorice. De aceea, cred că este foarte important modul în care clasa politică şi instituţiile statului român vor reacţiona în noul context geopolitic, dar şi în cel intern, definit de alegerile prezidențiale.

E nevoie, în primul rând, de viziunea strategică şi voinţa politică necesare definirii unei strategii de ţară care să facă din România un pivot al promovării valorilor democratice occidentale în Europa de Est şi Sud-Est, precum şi un factor activ în apărarea securităţii, atât pe coordonata estică - în faţa ameninţării făţişe a Rusiei, cât şi pe cea sud-estică - în faţa marşului jihadist.

În acest context, se impune întărirea capacităților de apărare ale țării, în primul rând prin modernizarea sistemului militar şi a tehnicii de luptă. Iar aceste obiective nu pot fi îndeplinite cu un buget alocat Apărării mai mic de 2%. Consider că instituțiile responsabile de siguranța națională trebuie să cunoască un proces rapid de consolidare, la fel şi instrumentele statului de drept cu rol în asanarea unei societăți încă subminate de corupție. Progresele înregistrate în ultimii ani, mai ales în 2014, au contribuit la salvarea României din faţa unui scenariu de tip ucrainean.

România – vector regional de integrare europeană 

Ca o componentă esenţială a unei necesare strategii de ţară limpede conturată şi coerentă,  sunt convins că aderarea la Spațiul Schengen trebuie să devină prioritară în relaţia cu celelalte membre ale Uniunii Europene, mai ales că România îndeplineşte toate criteriile necesare aderării. Câtă vreme se află în afara spaţiului de liberă circulaţie, România nu este, încă, de facto, în UE. De aceea, sunt de părere că se impune o relansare imediată a demersurilor bilateral-diplomatice şi instituţionale de obţinere a calităţii de stat membru al Spaţiului Schengen.

Totodată, României îi revine un rol major în susţinerea reformelor din Republica Moldova şi Ucraina, pentru o mai strânsă apropiere a lor de UE. În opinia mea, este cazul să ne asumăm responsabilitatea unei mai puternice implicări în cooperarea cu statele ex-sovietice din cadrul Parteneriatului Estic, precum şi în procesul de aderare al statelor din Balcanii de Vest. Consider că România are datoria să devină un vector regional de integrare europeană, prin coordonarea eforturilor de integrare europeană ale acestor ţări şi prin acordarea de asistenţă directă. Avem experienţa necesară, ca stat fost candidat şi ca membru, pentru a demara un proces de transfer de expertiză, pe dimensiunea cu relevanţă directă pentru relaţia cu UE. România are oportunitatea şi răspunderea de a fi pro-activă pentru aprofundarea proiectului european în această parte de lume, având în vedere mai ales impactul acestui proces de consolidare democratică şi dezvoltare economică asupra stabilităţii regionale.

Nu în ultimul rând, în plan intern, investițiile străine trebuie să devină o realitate – şi pentru aceasta e nevoie de un cadru instituțional eficient şi necorupt, precum şi de un plan legislativ suplu şi predictibil. Schimbarea la vârful statului român este un imbold pentru optimism nu doar în societatea românească, dar şi în rândul eventualilor investitori. Nu ne mai putem permite să risipim potenţialul României pe numeroase paliere, inclusiv uman, natural şi economic.

În bătaia doctrinei Putin

2014 a fost un an sub semnul Rusiei, pentru Europa, unde s-a reaprins vâlvătaia războiului, şi pentru România, ca stat aliat din imediata vecinătate a focarului conflictual. Încercările de imixtiune ale Kremlinului în orientarea geostrategică a Ucrainei, anexarea ilegală a Crimeii, conflictul provocat în Donbass şi intruziunile în spaţiul aerian al statelor NATO au fost expresii concrete ale noii doctrine militare a Rusiei, prezentată de preşedintele Putin la final de an. Deşi admite că probabilitatea unui război de anvergură împotriva Rusiei a scăzut, doctrina, în premieră pentru Rusia post-sovietică, este ofensivă, prin ameninţările grave proferate la adresa ordinii internaţionale. 

Alianţa Nord-Atlantică e definită explicit ca principala ameninţare pentru Rusia. Este prevăzută posibilitatea recurgerii la arsenalul nuclear, nu doar în caz de atac nuclear, ci şi convenţional. De asemenea, sunt afirmate interesele ruseşti în Arctica, în perspectiva accesului la resursele naturale ale regiunii, odată cu încălzirea globală. Este vizată, în special, Europa de Est, unde posibilitatea extinderii NATO, instalarea scutului anti-rachetă şi desfăşurarea unor forţe de descurajare sunt considerate ca fiind acţiuni ostile Rusiei.

România, Polonia şi statele baltice devin, aşadar, oficial, principalele ţinte ale neo-imperialismului rus. Ne aflăm în faţa unei amenințări disproporţionate, care ignoră cinic orientarea defensivă a NATO, ca alianţă menită să apere pacea. Nu întâmplător, e prezentat deformat rolul real al scutul antirachetă, care e destinat strict riscurilor din partea unor puteri militare mult sub potenţialul Rusiei. Se exagerează, totodată, prezenţa, deocamdată simbolică, a forţelor NATO la frontiera răsăriteană a alianţei.

Intrăm în 2015, aşadar, sub ameninţarea directă a unei Rusii mai decise ca niciodată în ultimele decenii să-şi extindă sfera de influenţă, indiferent de mijloace, după cum a demonstrat din plin în cazul crizei ucrainene.

Strategia europeană de apărare

Căutând un răspuns la întrebarea „până unde e capabilă Rusia să meargă?”, e clar că se impune o mobilizare europeană pentru salvarea păcii pe continent. Suntem, din păcate, în situaţia nefericită în care trebuie să ne amintim perenitatea unui adevăr latin: „Si vis pacem, para bellum” („Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război”).

E evident că UE nu-şi mai poate permite ezitări şi dezbinări precum cele din prima parte a anului 2014, în faţa agresiunii ruse în Ucraina. Jocul pe mai multe voci e o vulnerabilitate la fel de mare pentru Europa ca şi lipsa în fapt, încă, a surselor alternative de aprovizionare energetică, în ciuda abordării tot mai intense a temei. Lumea occidentală este obligată, de provocările expansionismului rus, respectiv islamist, la întărirea rândurilor şi formularea unui răspuns coerent, ferm şi eficace. În faţa ameninţării Rusiei şi a posibilității generalizării haosului exploziv din Orientul Mijlociu, UE nu-şi mai poate permite nazuri de tip britanic ori grec, nici dezertări a la Budapesta sau joc dublu ca la Sofia, Roma ori Nicosia.

România şi UE se confruntă cu un caz fără precedent, al renegării ostentative a valorilor liberal-democratice de către regimul Orban. Ungaria tinde să devină un pericol pentru arhitectura europeană, un cal troian aflat tot mai mult sub influenţa Moscovei. Parteneriatul ruso-maghiar pune în pericol nu doar parteneriatul strategic româno-maghiar, tot mai gol de conţinut din cauza ostilităţii naţionaliste a Budapestei, ci şi interesele NATO şi UE în zonă. De aceea, consider că României, prinsă în cleştele acestei antante otrăvite ruso-maghiare, îi revine rolul principal în apărarea valorilor democratice şi al intereselor aliate în regiune.

La rândul său, noua ierarhie europeană trebuie să se mobilizeze urgent şi cred că președintele Iohannis își va asuma, de la primul summit european, rolul ce-i revine în acest sens. Președinția letonă a UE, în prima jumătate a acestui an, şi prezenţa ex-premierului polonez, Donald Tusk, în fruntea Consiliului European, sunt factori favorabili concentrării UE asupra pericolului ce o paşte în Est.

Dată fiind poziţia geostrategică a ţării noastre şi tradiţia cooperării în Orientul Mijlociu, ţara noastră trebuie să joace un rol semnificativ sporit în contracararea ameninţării islamist-teroriste. România este chemată să contribuie cu expertiza şi specialiştii săi, recunoscuţi în domeniu, la contracararea ameninţărilor teroriste, ce ţintesc securitatea cetăţenilor europeni chiar la ei acasă, aşa cum e cazul masacrului barbar comis ieri la Paris. După 11 septembrie 2001, România s-a angajat într-o cooperare susţinută cu partenerii occidentali în lupta de combatere a terorismului şi sunt convins că acest parteneriat va fi aprofundat pentru stoparea ameninţărilor grave, de tipul "Noului Jihad", în care cetăţeni ai unor state europene, fanatizaţi religios, instruiţi pe fronturile afgan, irakian şi sirian, revin în Europa ca potenţiali agresori.

Marşul jihadist, care a generalizat instabilitatea pe o arie extinsă, obligă la acţiune concertată între Occident şi ţările musulmane pentru distrugerea organizaţiei Statul Islamic. Cred că dimensiunea militară trebuie dublată de o abilă gestionare a antagonismelor religioase din regiune, precum şi de o mai eficientă implicare în reconstrucţia şi consolidarea statală, având în vedere precedentele eşecuri parţiale în această privinţă în Afganistan şi Irak.

***

Sunt câteva gânduri la început de an, mai degrabă optimiste, în pofida provocărilor. Şi acest optimism se datorează, în primul rând, faptului că, în 2014, românii s-au arătat decişi să-şi apere democraţia şi orientarea pro-occidentală. Depinde tot de noi ca 2015 să fie anul în care să începem să ne dobândim bunăstarea şi să ne consolidăm siguranţa naţională.

Şi, dacă anul Centenarului izbucnirii primului război mondial a marcat întoarcerea conflictului armat pe bătrânul continent, să sperăm că, în 2015, rațiunea va învinge tendința de escaladare a suspiciunii şi tensiunilor. Astfel încât, aniversarea, în mai, a 70 de ani de la terminarea celei de-a doua conflagrații mondiale să găsească eliberată de perspectiva întoarcerii la echilibrul terorii această lume, care va fi – după cum prevede „The Economist” – neobișnuit de greu de guvernat în noul an. De aceea, trebuie să fim pregătiţi pentru a face faţă tuturor provocărilor.