Politica
Rezultate alegeri parlamentare 2016. Victor Ponta: „Am votat pentru noi, «mocirla»”
- Felix Mihai Badea
- 12 decembrie 2016, 00:00
Fostul premier Victor Ponta a votat ieri, la Târgu Jiu, pentru ca românii să-şi ia „ţara înapoi de la stăpâni”, aluzie la guvernarea tehnocrată pe care PSD vrea să o înlăture.
„Am votat foarte hotărât pentru români, pentru noi, «mocirla» - cum ne numesc ăştia (Dacian Cioloş, n.red.) care vor să ne conducă, stăpânii noştri”, a spus el la ieşirea de la urne. „Astăzi avem o şansă extraordinară să începem să ne luăm ţara de la stăpâni înapoi”, a adăugat acesta.
Întrebat de un contracandidat despre repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, Ponta i-a răspuns: „Nu vreţi deocamdată să-i aducem pe cei vii?”
Recomandările noastre