REVOLTĂTOR: Doar după ce un PACIENT a postat pe internet magini din saloanele INFECTE ale unui spital, personalul A ÎNCHIS rapid încăperea

REVOLTĂTOR: Doar după ce un PACIENT a postat pe internet magini din saloanele INFECTE ale unui spital, personalul A ÎNCHIS rapid încăperea

Ţevi ruginite, gresie spartă, pereţi plini de igrasie sunt doar câtea dintre condiţiile infecte în care au fost internaţi în ultimele zile mai mulţi pacienţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Unul dintre aceştia a filmat salonul în care stă şi a postat imaginile pe reţelele sociale, moment în care conducerea spitalului i-a mutat pe cei internaţi şi a lipit pe uşa salonului un bilet pe care scria că e dezafectat.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean susţin că salonul se află într-o aripă veche a spitalului şi mai mult, că în mod normal nu este folosit, iar bolnavii sunt internaţi într-o secţie renovată în 2009.

„Din cauză că au fost foarte multe cazuri, infecţii cu tot felul de viroze, tot felul de pneumonii interstiţiale, au fost forţaţi să folosească aripa aceasta. Acel salon este reprezentativ pentru sistemul românesc de sănătate în sensul că sistemul suferă de lipsa banilor”, spune Ion Jianu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Severin, anunţă digi24.ro

După ce unul dintre pacineţi a postat imagini ce au surprins condişiile mizere în care sunt internaţi, au fost imeidat mutaţi într-o altă aripă a spitalului. Conducerea susţine că bugetul pe care îl primeşte petru renovare este insuficient şi nu permite renovarea tuturor încăperilor. 

Ne puteți urmări și pe Google News