Reprezentanții Inspecției Judiciare sunt fermi: Proiectul de lege este în CONTRADICȚIE cu autonomia instituțională
- Adrian Dumitru
- 31 august 2017, 12:11
Inspecţia Judiciară a reacționat după ce proiectul de lege privind modificările la Legile Justiţiei a fost publicat şi trimis Consiliului Superior al Magistraturii pentru avizul consultativ.
Reprezentanții instituției și-au arătat clar poziția. "Proiectul de lege dat publicităţii ieri este în contradicţie cu poziţiile noastre pubice şi cu necesitatea asigurării autonomiei instituţionale a Inspecţiei Judiciare", a fost precizarea făcută de aceștia în cadrul unui comunicat.
"Am spus-o şi cu alte ocazii că pentru realizarea eficientă a misiunii sale Inspecţia Judiciară ar trebui să se bucure de independenţă faţă de orice altă entitate.
Conducerea Inspecţiei Judiciare atrage atenţia asupra faptului că simpla independenţă operaţională, pe care legea o prevede şi în acest moment nu trebuie confundată cu autonomia instituţională, la care ministrul justiţiei a făcut referire ca alternativă la trecerea Inspecţiei Judiciare în cadrul Ministerului Justiţiei.
În acest context, proiectul de lege dat publicităţii ieri este în contradicţie cu poziţiile noastre pubice şi cu necesitatea asigurării autonomiei instituţionale a Inspecţiei Judiciare", se punctează în comunicat.
Potrivit proiectului de modificare a legilor Justiţiei publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, Inspecţia Judiciară va trece de la CSM la Ministerul Justiţiei, măsură "menită să asigure aplicarea principiului echilibrului puterilor în stat şi al controlului reciproc între acestea".
"Aspectele de fond privind procedura disciplinară în faţa Inspecţiei Judiciare şi a secţiei Consiliului Superior al Magistraturii rămân în vigoare, însă cele care privesc organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare sunt preluate, doar cu modificările izvorâte din reorganizarea Inspecţiei, de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Sunt introduse unele modificări referitoare la statutul inspectorilor judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, prevăzându-se expres că inspectorii judiciari sunt numiţi prin concurs pe un mandat de 4 ani, dintre cei cu cel puţin 10 ani vechime în magistratură", se menţionează în expunerea de motive.