Regele Abdallah era un apărător al păcii în Orientul Mijlociu, consideră premierul canadian Stephen Harper

Regele Abdallah era un apărător al păcii în Orientul Mijlociu, consideră premierul canadian Stephen Harper

Premierul canadian Stephen Harper i-a adus vineri un omagiu regelui Abdallah al Arabiei Saudite, decedat la vârsta de 91 de ani, apreciind că acesta a fost un apărător fervent al păcii în Orientul Mijlociu, transmite AFP.

''Regele Abdallah era cunoscut ca un apărător fervent al păcii în Orientul Mijlociu şi o persoană foarte pasionată de dezvoltarea şi de economia mondiale'', a indicat Harper. Potrivit acestuia, suveranul saudit a avut o serie de iniţiative importante legate de economie, educaţie, sănătate şi infrastructură în ţara sa.

Regele Abdallah bin Abdulaziz al Arabiei Saudite a decedat la vârsta de 91 de ani, iar noul rege al ţării este fratele său Salman (79 de ani), a anunţat vineri la primele ore televiziunea de stat saudită.

Abdallah era spitalizat de pe 31 decembrie din cauza unei infecţii pulmonare. El va fi înhumat vineri, după rugăciunea din cursul după-amiezii, potrivit comunicatului oficial al Palatului Regal de la Riad.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ultimul timp, apariţiile publice ale lui Abdallah deveniseră tot mai rare, el fiind constant reprezentat de prinţul moştenitor Salman, aşa cum a fost cazul la ultimul summit al Consiliului de Cooperare al Golfului, găzduit de Qatar în luna decembrie.