„Războiul TOALETELOR” va schimba fața lumii. Cel mai mare cutremur IDEOLOGIC, de la Darwinism încoace!
- Adrian Pătrușcă
- 18 mai 2016, 11:19
Pe 9 mai 2016, Vanita Gupta, șefa Diviziei pentru Drepturi Civile din cadrul Departamentului de Justiție al Statelor Unite, a pronunțat o frază istorică. Această frază va schimba fața societății americane și, prin contaminare, a întregii lumi moderne.
Cuvintele Vanitei Gupta sunt următoarele:
„Aceasta este realitatea: Transgenderii bărbați sunt bărbați – ei trăiesc, muncesc, învață ca niște bărbați. Trasngenderii femei sunt femei – ele trăiesc, muncesc, învață ca niște femei.”
Pe 13 mai, administrația Obama a transformat aceste cuvinte istorice într-o dispoziție către toate școlile publice din Statele Unite. Pe scurt, unitățile școlare trebuie să le permită „transgenderilor” să aibă acces la toaletele, dușurile, vestiarele destinate celor al căror sex pretind că îl au (și nu al celui real biologic, cu care s-au născut).
Pentru cititorul român, prea puțin familiarizat cu această terminologie a Corectitudinii Politice, care abia își ițește coarnele și pe malurile Dâmboviței, este nevoie de câteva explicații.
Astfel, Corectitudinea Politică impune înlocuirea termenului de „sex” cu cel de „gen”. Dacă „sexul” este cel de la naștere”, „genul” este determinat de mediul în care un om trăiește, învață, se dezvoltă: familie, școală, slujbă etc. Spre deosebire de „sex”, care se poate schimba numai prin intervenție chirurgicală, „genul” poate fi schimbat oricând are chef „proprietarul” lui, iar societatea este obligată să-i respecte capriciile. Numărul de schimbări de „gen” nu poate fi îngrădit, dat fiind că și numărul schimbărilor de mediu (ca și cel al mentalităților) din viața unui om nu este limitat.
Persoanele la care „genul” nu corespunde cu „sexul” se numesc în limbajul Corectitudinii Politice „Transgenderi”.
Și acum vom cita chiar din scrisoarea trimisă tuturor școlilor de stat americane de către Departamentul de Justiție pe 13 mai 2016:
„Un transgender bărbat este cineva care se identifică pe sine ca bărbat, dar care a fost înregistrat la naștere cu sex femeiesc; un transgender femeie este cineva care se identifică pe sine ca femeie, dar a fost înregistrat la naștere cu sex bărbătesc.”
Aceeași scrisoare oficială a Administrației Obama explică și ce este „tranziția de gen”:
„Se referă la procesul prin care transgenderii individuali încep să afirme sexul care corespunde identității lor de gen, în loc de sexul care li s-a stabilit la naștere. În timpul tranziției de gen, indivizii încep să trăiască și să se identifice cu sexul dat de identitatea lor de gen și se pot îmbrăca diferit, își pot lua un nume nou și folosi pronume în conformitate cu identitatea lor de gen. Indivizii transgenderi pot suferi tranziția de gen în orice etapă a vieții lor, iar tranziția de gen se poate produce rapid sau de-a lungul unei durate mari de timp.”
Avocatul David French traduce pentru National Review în vorbe mai simple această babilonie decretată de administrația Obama:
„Cu alte cuvinte, pentru Departamentul de Justiție, ‘realitatea’ este că un bărbat poate avea ciclu menstrual, că o femeie poate avea penis și că bărbații pot rămâne însărcinați.”
Să notăm că scrisoarea Departamentului de Justiție dorește să pună punct unui război cu Justiția din statul Virginia, care refuză să accepte ca, în școli, „transgenderii” cu penis să aibă acces la toaletele fetelor și cei cu vagin la toaletele băieților, așa cum au cerut organizațiile pentru drepturile omului.
Acest conflict între Washington și Virginia, numit de presă „Războiul toaletelor”, a ținut săptămâni întregi prima pagină a presei americane.
Deși decizia Departamentului de Justiție nu are putere de lege, aceeași scrisoare amenință cât se poate de transparent că școlile care nu se vor supune dispozițiilor sale nu vor mai primi subvențiile necesare care le permit să existe.
Dar această încleștare, care demonstrează cât de departe s-a ajuns cu Corectitudinea Politică și cam ce așteaptă și România în viitor, depășește cu mult perimetrul latrinelor din școli, influențând decisiv întreaga societate americană.
National Review atrage atenția asupra modului în care, din 13 mai 2016, va avea loc predarea anatomiei și fiziologiei umane. În primul rând, profesorii vor trebui să le explice elevilor că cromozomii, organele reproductive, sistemele hormonale și orice alte semne distinctive ale sexului sunt NERELEVANTE pentru acest lucru numit „gen”, care, „în realitate”, este doar o stare de spirit.
În al doilea rând, orice dezicere, respingere sau protest din partea profesorilor, elevilor sau părinților față de noua „abordare științifică” va fi tratată nu doar ca „neștiințifică” ci și ca „discriminatorie”, care ar crea un „mediu ostil”, pe care școlile sunt obligate de lege să îl combată.
Iar avocatul David French explică:
„Afirmația că o ‘fată’ cu penis rămâne un băiat va fi tratată ÎN ACELAȘI MOD în care este tratată afirmația că negrii sunt inferiori albilor sau arabii sunt inferiori evreilor.”
În al treilea rând, arată publicația americană, școlile publice vor deveni încă și mai mult opuse, „doctrinar și legal” creștinismului. Părinții creștini care își vor trimite copiii la școlile publice trebuie să fie conștienți de noua „realitate”: copii vor fi învățați nu doar că bisericile lor propovăduiesc în realitate neadevăruri, dar și că sunt pur și simplu habotnice și îndeamnă la ură.
În al patrulea rând, administrația Obama creează un precedent politic dramatic: finanțarea federală – care până acum era ca un premiu pentru școli – a devenit în mod evident un instrument de control național. Atât politic cât și ideologic.
În fine, în al cincilea rând, dat fiind că decretul Departamentului Justiției este legat de finanțare, el nu poate fi blocat nici măcar prin nesupunere civică. Cu alte cuvinte, statele pot sfida decretul cât poftesc, dar, dacă un tribunal nu o hotărâre în favoarea lor, administrația poate pur și simplu bloca băncile să efectueze transferul, stopând astfel finanțarea.
Aceasta îi va pune pe cetățenii din statele „rebele” în situația deloc de invidiat, fie de a se supune (și sacrificând astfel libertatea de gândire și educația copiilor lor), fie de a sfida sistemul și a vedea cum școlile tăiate de la robinetul cu bani pierd milioane de dolari din finanțările publice, în timp ce ei continuă să își achite taxele cu corectitudine.