Am văzut multe scrise despre faptul că am intrat într-un nou război mondial. Al patrulea, dacă numărăm Războiul Rece drept al treilea. Interesant este însă că acest al patrulea Război mondial hibrid este declarat și recunoscut ca atare atât de cei mai de vârf analiști din Ucraina, cât și de o parte importantă și interesantă a analiștilor ruși.

Când cei doi care stau față în față în linia întâi o declară, ceva trebuie să susțină un asemenea diagnostic strategic. Și, trebuie să recunosc, baza de documentație este impunătoare.

Institutul Național de Studii Strategice al Ucrainei, aflat în subordinea Președinției, a publicat, sub semnătura coordonatorului Volodymyr Horbulin, directorul Institutului și consilier al Președintelui, cartea Războiul Mondial Hibrid: linia întâi ucraineană, care trece în revistă toate caracteristicile și argumentele faptului că am intrat într-un nou război global, cu Rusia agresor și spațiul occidental și pro-occidental, unde sunt prezentate toate componentele acestui război, pornind de la experiența ucraineană care resimte cel mai acut această agresiune. Teoria este susținută și am avut surpriza să regăsesc toate argumentele (necitate) la Stanislav Belkovsky, directorul Institutului de Strategie Națională al Rusiei.

Dar revenind la cartea coordonată de Horbulin, originea teoriei, acesta prezintă diversele instrumente ale agresiunii hibride a Rusiei și faptul că lumea se află deja în confruntarea globală conștientizată. Instrumentarul utilizat de Rusia și subliniat, descris și argumentat cu elementele din Ucraina, subliniază influența politică, media și războiul informațional, activitățile serviciilor secrete precum și acoperirile diplomatice ale războiului hibrid, dimensiunea economică cu componenta comerțului, ca instrument de presiune economică, și arma energetică, pentru constrângere și determinarea politicilor și deciziilor politice. O frescă deplină și completă nu putea să nu conțină experiențele agresiunii hibride cu omuleții verzi în Crimeea și cu mercenari, voluntari, militari demobilizați sau acoperiți, infractori cu violență în Estul Ucrainei. O experiență pe care numai Ucraina a trăit-o până acum.

Două sunt lucrurile inedite care apar în cartea lui Horbulin, care merită toată atenția. La capitolul acoperirii diplomatice a agresiunii hibride, sunt prezentate tezele și instrumentarul rus în materie, care e menit să machieze agresiunea nedeclarată și negarea credibilă. Documentul menționează faptul că astăzi Moscova așează componenta diplomatică externă pe același nivel de impact cu armata și componenta militară, pentru a o folosi la negociere, intrigi, tehnici de presiune, culegerea de informații și distorsionarea celor transmise guvernelor străine, negare, substituire, relativizare de norme, interpretare, sădirea dubiului și introducerea teoriilor conspirației în argumentații contrare, distragerea atenției, tergiversare, amânare etc.

Un adevăr care ar trebui să ne intereseze și pe noi – am susținut-o deja, după 2% din PIB pentru armată, după recalibrarea și întărirea serviciilor de informații ca instrumente și după consolidarea fiscului, diplomația trebuie să devină prioritatea absolută în România pentru investiții în instrumente relevante și necesare. Argumentele și probele aduse de Horbulin și de echipa sa în carte, dar și experiența ucraineană în materie, extinsă ulterior la nivel global, ar trebui să fie motive suficiente pentru nevoia de a investi 2% din PIB într-o diplomație vie, solidă, consolidată și bine reprezentată, profesionistă și scuturată de politici de partid și politicianisme ieftine.

Al doilea element inedit din cartea lui Horbulin - deși despre acesta s-a mai scris - este prezentarea modului în care sunt agresate statele occidentale pe bazele unor teorii și ideologii fabricate de Kremlin. Cartea prezintă partidele occidentale anti-europene, eurosceptice, de extremă stângă și dreapta și modul în care sunt ele controlate de Kremlin, unele finanțate, altele dirijate ideologic prin teme care reprezintă vulnerabilități și slăbiciuni.

Acestea merg pe tot spectrul, de la extrema stângă pacifistă, anti-militaristă și împotriva SUA și a NATO pe baza intervenționismului practicat, la cea pro-rusă de stânga prin definiție, pacifistă și anti-fascistă prin raportare la extrema dreaptă sau adoratoare a anarhismelor cu rădăcini ruse, mergând până la partidele ecologiste – pentru blocarea exploatării gazului de șist și ajungând la proteste împotriva centralelor atomoelectrice pentru crearea dependenței de gazul rus în Germania, mergând până la partidele de extremă dreaptă radicală, naționalistă, anti-imigranți, anti-europeană, anti-democratică.

Între partidele aflate în trena Moscovei sunt incluse: UKIP și Partidul Naționalist Britanic, Jobbik în Ungaria sau Zorii Aurii în Grecia, din extrema dreaptă anti-europeană, Frontul Național finanțat prin împrumut de Rusia, Partidul Libertății austriac, partener cu Edinaia Rossia și finanțat de Rusia (am văzut-o la discutarea cazului Skripal), partidul de extremă dreaptă Ataka din Bulgaria – ultimele finanțate prin bani dați unor figuri publice. Siryza în Grecia, Podemos în Spania, Die Linke în Germania și Sinn Fein în Irlanda și partidele numite anti-fasciste de stânga sunt utilizate pentru etichetarea puterii pro-occidentale de la Kiev drept banderovistă și nazistă. Alianze fur Deutschland, Partidul Interesul Flamand din Olanda, Partidul Libertății Olandez, Alianța Națională italiană, Lega Nord, de asemenea, sunt utilizate și pentru retorica lor anti-musulmană și antirefugiați.

Nu întâmplător de aici provin oamenii care recunosc anexarea Crimeii, merg ca observatori la alegerile ruse din peninsulă și în Donbas. Iar susținătorii lor se află în linia întâi, alături de ruși și de separatiști, în Estul Ucrainei luptând împotriva autorităților legitime de la Kiev.