Am avut ocazia să particip, în această săptămână, la reuniunea Forumului Marmara, ce de-a 18-lea ediție a Forumului Economic de la Istanbul.
Cu o participare prestigioasă, forumul e diferit de majoritatea reuniunilor de aceeași anvergură prin faptul că, pe lângă participarea prestigioasă de „foști”- președinți, premieri, miniștri de externe –, o prezență la fel de relevantă este cea a actualilor lideri din Balcanii de Vest, Caucaz, Asia Centrală, Mongolia, China. Forumul își asumă eurasianismul ca doctrină – eurasianismul real, nu făcătura doctrinară menită să refacă imperiul post-sovietic în mâna lui Putin - bazat pe valorile umanității, păcii, drepturilor omului. Dar forumul vine și cu o idee novatoare pe care o propune anual spre dezbatere. Așa am cunoscut, anul acesta, ideea „capitalismului intelectual” – o combinație de meritocrație, pregătirea și sinteza culturală optimă a capitalului uman, într-o formă conjugată între munca asiduă asiatică, inventivitatea și creativitatea Orientului mijlociu și profesionalismul pragmatic occidental.
Această fericită conjunctură mi-a permis să văd Turcia la câteva zile după suita de atentate teroriste care au zguduit exact Istanbulul, unde mă aflam. Stat serios și obișnuit cu terorismul, de la gherilele de inspirație anarhisto- stângiste la grupările separatiste kurde, Turcia a reacționat imediat și strict pentru a limita posibilitatea ca terorismul să-i afecteze turismul, investițiile, vizitele oamenilor de afaceri potenți din toate zările. Ca de obicei, la hoteluri sunt montate porți magnetice pentru a identifica metalul și alte componente, iar gărzile erau mult mai vigilente cu ocazia unei asemenea adunări. Dar și în oraș, intrarea în magazine, malluri, nu numai hoteluri, în mai toate centrele aglomerate (mai puțin bazarul) toate se făceau cu prezența vigilentă mult mai sporită a organelor de ordine.
Însă parcă nimic nu jena libera circulație și senzația de liniște și normalitate: nici tu polițiști ciucur blocând circulația, nici figuri suspicioase ale celebrelor servicii secrete, la vedere, într-o acțiune de descurajare credibilă, nici căutături suspicioase ale localnicilor. Totul curgea normal, mai puțin rețeaua de internet și anumite site-uri (youtube nu a funcționat toată șederea, facebookul când și când, și în general conexiunea internet dispărea la fiecare alertă sau suspiciune).
Ne puteți urmări și pe Google News
Uciderea procurorului turc Mehmet Selim Kiraz în tribunalul din Istanbul de către membrii grupării teroriste de stânga DHKP-C este extrem de semnificativă, în special dacă este analizată în contextul în care Turcia se îndreaptă către alegeri parlamentare critice pe 7 iunie, alegeri care vor stabili dacă sistemul de conducere al statului turc se va transforma într-unul prezidenţial. Mai mult, el marchează revenirea în prim plan a DHKP-C, o organizaţie teroristă care a început ca ramură a Stângii Revoluționare radicale (Dev Sol) specializată în tactici de guerilă urbană. Țelurile DHKP-C includ răsturnarea guvernului turc și înlocuirea sa cu unul comunist. Iar revenirea e legată în toate cercurile turce de efervescența și creșterea Syrizei grecești.
Asta e partea internă a influenței teroriste, și aceasta în descreștere radicală după apropierea de o reconciliere cu kurzii, bunele relații cu regiunea autonomă kurdă din Irak și permisiunea ca luptătorii kurzi să treacă prin Turcia pentru a lupta împotriva Statului Islamic, în localitatea kurdă siriană Kobane. Există însă partea externă, cu două tipuri de influențe, una venind din numărul mare de refugiați sirieni – datele oficiale vorbesc despre 2 milioane – și a doua de la numeroșii islamiști occidentali care traversează spre zonele din Irak și Siria pentru a se alătura Statului Islamic sau Frontului Al Nusra, Al Qaeda din Siria.
Tuturor, Turcia trebuie să le facă față. Și nu e ușor, mai ales că și occidentalii au instrumente reduse în a preveni sosirea valurilor de combatanți – mercenari, islamiști sau aventurieri. Mai grav, nici formulele de supraveghere a comunicațiilor electronice, după scandalul Snowden, nu există într-o Europă reticentă, iar Turcia face eforturi susținute pentru a rezolva mai mult singură această problemă. Care nu e nici unica pentru Ankara, pentru că refacerea coeziunii societale după evenimentele din parcul Gezi este departe de a fi fost realizată.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
