Prună:Niciun ministru nu avea o altă opţiune raţională şi de bun simţ decât de a propune reînvestirea şefului DNA
- Alexandra Iancu
- 28 martie 2016, 11:09
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat luni că şi-a fundamentat propunerea de reînvestire a Laurei Codruţa Kovesi în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie având în vedere rezultatele "absolut remarcabile" ale DNA sub coordonarea acesteia şi încrederea publicului în această instituţie, afirmând că niciun ministru nu avea o altă opţiune "raţională şi de bun simţ" decât aceea de a recompensa această performanţă.
În debutul şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM, ministrul Prună a spus că şi-a întemeiat propunerea ţinând cont de parcursul profesional al Laurei Codruţa Kovesi, de mandatele la cel mai înalt nivel pe care le-a avut la vârful Ministerului Public - două mandate de procuror general şi cel de la DNA.
"Am plecat în mod evident şi de la rezultatele absolut remarcabile ale DNA sub coordonarea doamnei procuror şef Kovesi. Am constatat că obiectivele pe care domnia sa şi le-a propus în planul de management pe care l-a prezentat acestui Consiliu la obţinerea primului mandat de procuror şef al DNA au fost îndeplinite. Rezultatele sunt remarcabile, cred că şi la nivel instituţional, prin reorganizarea Direcţiei, şi la nivel al rezultatelor, ceea ce am putut constata cu toţii, indiferent că suntem numai cetăţeni sau că avem nişte funcţii de demnitate în România, sunt evidente, vorbesc de la sine. În trei ani de mandat s-au putut constata la nivel statistic cifre impresionante", a susţinut Raluca Prună.
Ministrul Justiţiei a arătat că au crescut numărul de rechizitorii, cel al inculpaţilor trimişi în judecată, precum şi importanţa dosarelor.
De asemenea, ea a punctat că numărul de achitări a scăzut în aceşti trei ani de mandat al şefului DNA şi că în ultimul raport de bilanţ este consemnat un procent puţin peste 7,5%. Un alt argument adus de Raluca Prună s-a referit la valoarea măsurilor asiguratorii, arătând că în ultimul an aceasta se ridică la jumătate de miliard de euro.
"Nu este deloc o cifră mică pentru România şi dacă este să comparăm cu alte unităţi de parchet este o cifră care obligă, aş putea spune, celelalte unităţi de parchet", a subliniat ministrul Justiţiei.
În ceea ce priveşte încrederea publică în DNA, Prună a spus că în timpul mandatului actualului procuror şef s-a înregistrat o creştere.
"Este ultima cifră pe care o mai spun în susţinerea propunerii mele - faptul că avem o unitate de parchet care se bucură de încrederea a 61% din populaţie şi care depăşeşte, fără să spun cifrele, cu foarte mult încrederea în instituţii fundamentale ale statului de drept în România şi oriunde în această lume. Deci şi acest lucru arată că DNA, sub conducerea doamnei procuror şef Kovesi şi cu echipa pe care şi-a ales-o, a atins viteza de croazieră în care instituţia este o instituţie matură, care funcţionează foarte bine şi pentru toate aceste motive cred că niciun ministru de Justiţie nu avea o altă opţiune raţională şi de bun simţ decât aceea de a recompensa performanţa şi de a propune reînvestirea procurorului şef de la DNA", a explicat ministrul.
Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, susţine luni, la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, interviul pentru un nou mandat la conducerea DNA.