Editura Evenimentul si Capital

Rachetele Patriot, AFACERE DE MILIARDE cu Dragnea și Tăriceanu pe filiera achizițiilor. BREAKING NEWS!

Autor: | | 17 Comentarii | 8244 Vizualizari

Ministerul Apărării Naționale a elaborat proiectele de lege privind achiziția produselor şi serviciilor cuprinse în etapa 1 a programului esenţial de înzestrare ”Transportor blindat pentru trupe 8x8” și a „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” . Proiectele urmează să fie adoptate în următoarea ședință de Guvern și apoi vor trece rapid prin procedurile parlamentare. Pentru amândouă proiectele de achiziție există deja memorandumuri semnate de premierul Mihai Tudose, ultimul chiar în urmă cu două zile.

Achizițiile de armament și, evident, aprecierile culese de la partenerii americani de către fiecare oficial român care s-a implicat în realizarea lor, au fost un subiect de dispută subterană în politica românească. Primul care a vorbit de aceste investiții a fost președintele Klaus Iohannis, când era pe peluza de la Casa Albă. Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu s-au declarat la început uimiți de promisiuni de cumpărare care depășesc 5 miliarde de euro, dar fostul premier a devenit mai ”înțelegător” când consilierii săi au început să negocieze o primire la vicepreședintele Mike Pence. Fostul ministru Adrian Țuțuianu a plecat din funcție exact când trebuia să meargă la o întâlnire cu secretarul de stat pe probleme de apărare, dar ”ștafeta” a fost preluată rapid de Mihai Fifor, care a și plusat, anunțând că în viitor vom cumpăra și 36 de avioane F !6. Mihai Fifor este cel care – după o ședință a PSD la Sucevița – a insistat pe rolul pe care îl vor juca Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu în achiziții, fiind nevoie de aprobarea Parlamentului. Cum timpul presa, oficialii români promițând la Washington că plata primei tranșe pentru rachete se va face în noiembrie, apăruseră speculații că premierul ar vrea să le adopte prin ordonanțe de urgență, ”sărind” șefii Coaliției. Acum, Fifor propune proiecte de lege, mingea fiind la Tudose. Rachete de 3,9 miliarde USD Primul proiect de lege vizează sistemele de rachete Patriot. Reproduc un fragment din proiectul de lege:

Semnarea contractului pentru rachetele Patriot.

Art. 1. – Se aprobă realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin:

a) atribuirea de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance - LOA specifice Programului Foreign Military Sales - FMS pentru achiziţionarea, începând cu anul 2017, a 7 (şapte) sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, din care 4 (patru) sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi 3(trei) sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, muniţiei necesare, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special;

b) asigurarea în bugetul Ministerului Apărării Naţionale a fondurilor necesare realizării achiziţiilor prevăzute la lit. a), în cuantum de aproximativ 3, 9 miliarde USD, fără TVA, precum şi a celor necesare pentru implementarea în totalitate a obiectivelor aflate în responsabilitate naţională.

(2) Primul sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) dintre cele achiziţionate potrivit alin. (1) lit. a) va fi contractat până la sfârşitul anului 2017, în configuraţia şi contravaloarea în lei a sumei de 764, 78 milioane USD, prin primul contract de stat de tip LOA, la care se adaugă TVA.

Art. 2.- Pentru România constituie interes esenţial de securitate realizarea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol prevăzute la art. 1 lit. a) din lege, întrucât asigură întărirea securităţii naţionale şi regionale şi contribuie în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. ” Ultimul accept de vânzare de la partenerii americani a venit joi, 19 octombrie. 227 transportoare blindate Al doilea proiect de lege, elaborat chiar astăzi, vineri, 20 octombrie, vizează cumpărarea de transportoare blindate, tot de la producători americani. Reproduc un fragment și din acest document:

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:10 DECIZIE UNANIMĂ a CEx PSD: SUSȚINERE pentru Dragnea și Dăncilă; ACCELERAREA modificărilor la Legile justiției și Coduri; CONSOLIDAREA Curții Constituționale - DOCUMENT 17:17 UPDATE - PSD pleacă la RĂZBOIUL TOTAL. SUSȚINERE UNANIMĂ pentru Dragnea, după CONDAMNARE, în LUPTA IMEDIATĂ contra Statului Paralel 17:00 Reacţie DURĂ a ICCJ după declarațiile social-democraților. Replica lui Toader: „ Să ne cunoaștem și sa ne respectăm competențele” 15:49 Protest al USR în fața biroului lui Dragnea. Ce i-au transmis liderului PSD 14:35 Orban, apel la PSD înainte de CEx. „Trebuie să aleagă între a fi FIDELI României și a fi SLUGI” 10:22 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 09:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 09:47 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 09:30 Primarul PSD din Cavnic ȘTERGE PE JOS cu Dragnea: Să își dea DEMISIA din toate funcțiile deținute! 09:21 Firea a DEZVĂLUIT ce decizii va lua PSD după noua CONDAMNARE a lui DRAGNEA 09:16 ATAC ACID din interiorul PSD: Dragnea să își dea DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților! 09:02 Cu ce argumente îl APĂRĂ Fifor pe DRAGNEA 08:57 REACȚIA lui MIHAI FIFOR la CONDAMNAREA liderului PSD. Ministrul Apărării susține că GUVERNUL îl preferă pe DRAGNEA la CONDUCERE 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!” 07:14 Ce se întâmplă în PSD după CONDAMNAREA lui DRAGNEA? PRIMA REACȚIE venită din VÂRFUL PARTIDULUI 22:16 Liderii PSD FAC SCUT în jurul lui Dragnea! Reacție de ULTIMĂ ORĂ din partid. Întrunire de URGENȚĂ în CEx 19:59 „Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță APOCALIPSA în PSD, după sentința lui Dragnea 19:44 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 18:51 Băsescu, PRIMA reacție după CONDAMNAREA lui Dragnea. „ACUM!” „Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi trebuie să demisionezi” 11:49 SENTINȚA ICCJ pentru Liviu Dragnea: CONDAMNARE la 3 ani și 6 luni, ACHITARE pentru fals intelectual. Celelalte decizii din dosar

Articole salvate