Programul pe ore a Papei Francisc la Blaj. Va beatifica șapte epsicopi greco catolici și se va întâlni cu romii din oraș

Programul pe ore a Papei Francisc la Blaj. Va beatifica șapte epsicopi greco catolici și se va întâlni cu romii din oraș

Papa Francisc va fi așteptat la Blaj și de 800 de preoți greco catolici, care se vor ruga în limba română alături de zecile de mii de credincioși.

Biserica Greco Catolică a anunțat că Sfântul Părinte Papa Francisc va fi așteptat la Blaj și de 800 de preoți greco catolici, care vor participa la slujbele religioase care vor oficiate.

"Preoții provin, în primul rând, din toate episcopiile Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, atât din ţară, cât şi din diasporă - Europa Occidentală, Statele Unite ale Americii, Canada", a declarat preotul vicar general Cristian Bartha, de la Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş.

Cei 800 de preoți vor purta vesminte religioase cu culoare albă sau galben deschis.

De asemenea, Papa Francisc va ajunge la Blaj, pe Câmpia Libertății, în jurul orei 11, și va oficia slujba religioasă, în cadrul căreia vor fi beatificați și cei șapte episcopi greco catolici, care au fost închiși în închisorile comuniste, doar pentru că erau de altă orientare religioasă de cât puterea instaurată după 1947.

Slujba religioasă va fi oficiată în limba română, astfel încât fiecare credincios o va înțelege. De asemenea, predica rostită de Papa Francisc va fi în limba italiană, traducerea fiind afișată pe ecrane de mari dimensiuni.

După slujbă religioasă care va dura până la ora 13.15, Papa Francisc se va îndrepta spre sediul Arhiepiscopiei Majore Greco Catolice de la Blaj, unde va servi masa.  

În program, în jurul orei 15.45, Papa Francisc va avea o întâlnire cu romii care locuiesc în cartierul ”Barbu Lăutaru” din Blaj, în cadrul căreia, Sfântul Părinte va asculta cântece cântate de copiii din comunitate și va rosti alături de aceștia, diverse rugăciuni.

Întâlnirea dintre papa Francisc și romi va avea loc într-o biserică, numărul participanților fiind limitat. Autoritățile vor permite accesul în jurul bisericii.

Programul de la Blaj va încheia vizita în România a Papei Francisc, șeful Bisericii Catolice urmând să plece la Roma de pe Aeroportul de la Sibiu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News