Procurorii părăsesc corabia DNA

Procurorii părăsesc corabia DNA

Laura Codruța Kovesi rămâne din ce în ce mai singură în DNA. După publicarea în presă și pe posturile de televizune a două ședințe din DNA, în care șefa instituției le spunea procurorilor ce să facă și îi îndemna să întocmească dosare penale pentru a avea o imagine mai bună, și după ce aceasta a decis că procurorii trebuie să fie testați pentru a stabili de unde provin „scurgerile” de informații, mai mulți subalterni au cerut să plece din instituție. Amintim că EVZ nota, încă din aprilie, despre deficitul de procurori la nivel de șefi în instituție. Unul dintre procurorii care părăsește DNA este Claudiu Dumitrescu, fost șef în perioada lui Daniel Morar și fost șef al DLAF

Mai mulți magistrați din acestă insituție au formulat cereri la Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) pentru a se transfera la alte unități din Parchet. Membrii CSM vor lua în discuție aceste solicitări la ședința de mâine, 27 iunie. Surprinzător sau nu, din cei șase care au formulat astfel de cereri, doar unul a cerut să plece la mai bine, adică la Oficiul European de Luptă Antifraudă, restul de cinci cerând să fie transferați la Parchete chiar de pe lângă Judecătorii. În urmă cu câteva zile, pe mai multe posturi de televiziune a fost difuzată o înregistrare a unor discuții din interiorul DNA. În urma acestor dezvăluiri, șefa DNA a cerut ca Parchetul General să se autosesizeze și să deschidă un dosar penal pentru difuzarea de informații care nu sunt adresate pubicului, deși ședințele din DNA nu sunt secrete. Mai mult, s-a cerut ca procurorii să fie supuși detectorului de miciuni, pentru a se stabili care dintre ei a „sifonat”.

Lista celor șase procurori care „rup rândurile” în DNA

  •  Nota Direcției resurse umane şi organizare privind cererea formulată de domnul DUMITRESCU CONSTANTIN CLAUDIU, delegat în funcţia de procuror şef al Serviciului pentru combaterea infracțiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene din cadrul DNA, prin care solicită exprimarea acordului Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea eventualei detaşări în postul de expert naţional detaşat în cadrul Oficiului European de Luptă Antifraudă.
  • Nota Direcției resurse umane şi organizare nr. 13682/2017 privind cererea formulată de către doamna procuror ŞTEFĂNESCU ALINA, de încetare a activităţii la DNA şi revenire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
  • Nota Direcției resurse umane şi organizare privind cererea formulată de către doamna procuror AVRAM ALINA IRINA, de încetare a activităţii la DNA şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu sau revenire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
  • Nota Direcției resurse umane şi organizare privind cererea formulată de către domnul procuror ANTON EUGEN, de transfer de la DNA la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
  • Nota Direcției resurse umane şi organizare privind cererea formulată de către doamna procuror SCARLAT MĂDĂLINA, de transfer de la DNA la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sau respectiv la unul din celelalte parchete de pe lângă judecătoriile de sector din Bucureşti.
  • Nota Direcției resurse umane şi organizare privind cererea formulată de către domnul procuror CHIŞ IOANPAUL, de încetare a activităţii la DNA şi continuarea activităţii la unul dintre Parchetele de pe lângă judecătoriile de sector din Bucureşti sau la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti .

Jumătate dintre funcțiile de conducere ale DNA sunt vacante

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult de jumătate dintre funcțiile de comandă din DNA sunt vacante. Asta, deși aceste poziții se numără printre cele mai bine plătite din întreg sistemul judiciar românesc. Așa cum se poate observa din tabelul de pe siteul pna.ro, DNA are toate funcțiile ocupate doar la vârf, pe pozițiile de procuror șef și adjuncți, restul fiind, în marea lor majoritate, girate de împuterniciți.