Prințul Charles nu și-a făcut cruce când a intrat în biserica de la Muzeul Satului
- Mihnea-Petru Pârvu
- 31 martie 2017, 00:00
Se spune că punctualitatea este politețea regilor. Dar Prințul Charles nu este, încă rege. Așa că a contrazis zicerea vizavi de celebra punctualitate englezească
Dacă la întâlnirea cu președintele Iohannis Prințul Charles a fost punctual, ieri, la vizita sa de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” București, moștenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii, Irlandei de Nord și al Celorlalte Teritorii de peste Mări a întârziat exact 23 de minute.
Dezinvolt, perfect integrat în spiritul carpato-danubiano- pontic, Alteța sa Regală – îmbrăcat într-un costum gri, cu cămașă albă cu dungulițe roz și o cravată bleu – a fost extrem de colocvial atât cu presa cât și cu ceilalți vizitatori ai muzeului. De altfel, circulația a fost liberă, nimeni nefiind constrâns în vreun fel de descinderea înaltului vizitator. Mai ales că erau foarte multe grupuri de copii aflați în programul săptămânii „Școala altfel”.
FOTO: Înaltul oaspete s-a declarat încântat de ouăle noastre încondeiate
S-a prins în horă cu călușarii
Primul contact cu oamenii de rând, luat de Prințul Charles, a fost cu trei femei din Bucovina care încondeiau ouă exact în fața bisericii maramureșene pe care acesta urma să o viziteze. Prințul a glumit cu bucovinencele și s-a arătat interesat de tehnica încondeirii pascale. Apoi, a intrat în bisericuța de lemn, unde a stat cam zece minute. Nu s-a închinat nici la intrare, nici la ieșire, dar și-a ferit capul de pragul de sus, mult prea scund pentru Înălțimea Sa. Imediat a fost luat în primire – spre exasperarea sepepiștilor noștri, dar mai ales a agenților secreți britanici – de un taraf de lăutari. Aici, prințul a asistat la un dans al călușarilor și s-a lăsat prins într-o horă muntenească, spre deliciul celor câțiva turiști conaționali de-ai săi. Imediat după dans prințul a fost asaltat de niște copii care i s-au adresat în engleză. Plăcut impresionat, Alteța sa Regală i-a întrebat dacă sunt elevi a școlii britanice. A rămas ușor nedumerit când i s-a răspuns că sunt la Licelul I.L. Caragiale.
A primit cadou opinci. Nu le-a probat
Ușor transpirat, feciorul Reginei Elisabeta a II-a a luat-o la pas printre căsuțele-exponate. A vizitat, mai întâi, un conac pe al cărui cerdac erau atârnate covoare oltenești, apoi un bordei specific Bărăganului, a ascultat un grup e copii, fluierași tot de prin Oltenia, a poposit la o cârciumă, situată fix în buricul muzeului, unde a băut o limonadă tradițională și s-a întreținut cu un meșter șindrilar din Vrancea. Evident, cu ajutorul unei translatoare. Un opincar din Vâlcea, cu un cojoc de cioban și o barbă până la brâu i-a făcut cadou o pereche de opinci din piele de bou, moment în care un hâtru a exclamat: „Să le probeze!”. Nimeni nu i-a tradus doleanța.
Ivan Patzaichin s-a oferit să-i fifi e ghid în Deltă
Pe ultimul punct al ordinii de zi alocate Muzeului Satului bucureștean, Prințul Charles a avut o întlnire cu marele nostru canotor Ivan Patzaichin, în dreptul unei căsuțe sătești din Jurilovca. A părut ușor nedumerit când cvadruplul campion olimpic i-a înmânat o pagaie semnată de chiar de el. În timp ce o ținea, stângaci, în mână, Patzaichin îi spunea că îl roagă să viziteze și Delta Dunării și că, la fiecare vizită a sa se oferă să-i fie ghid. Prințul i-a mulțumit frumos lipoveanului.
FOTO: Prințul de Wales a primit în dar o pagaie de la Ivan Patzaichin
I-a bifat și pe Grindeanu, și pe PF Daniel
La final, Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor a semnat în cartea de onoare a instituției, după care i-a pasat aghiotantului său toate cadourile primite, de la opinci, la icoane, albume și alte suveniruri, și a plecat într-o limuzină păzită atât de agenții britanici cât și de sepepiștii noștri. La prânz, s-a văzut cu premierul Grindeanu, la Palatul Victoria. După amiază, Prințul de Wales l-a vizitat pe Patriarhul Daniel, la el acasă și, seara, a luat cina cu Principesa Margareta și soțul acesteia, Radu Duda. Astăzi îl va întâlni pe Ion Caramitru, la Teatrul Național I.L. Caragiale București.
FOTO: Prințului Charles îi plac bisericuțele noastre din lemn