Primele consecințe negative majore pentru Marea Britanie

Primele consecințe negative majore pentru Marea Britanie

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit în scădere, cu o treaptă, ratingul suveran al Marii Britanii, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Scăderea ratingului de țarp are drept consecință creșterea costului de împrumut pentru Marea Britanie, costuri crescute care se reflectă în cele din urmă și asupra costului creditelor către populație sau companii.  

Fitch a avertizat că ar putea urma alte retrogradări, deoarece votul pentru ieşirea ţării din UE (Brexit) va afecta economia.

Luni, Fitch a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la "AA plus" la "AA", cu perspectivă negativă, ceea ce înseamnă că ar putea fi din nou redus calificativul. De asemenea Fitch a înrăutăţit perspectiva de creştere a economiei regatului Unit în 2017 şi 2018 la 0,9% pentru ambii ani, de la estimarea precedentă de 2%.

Tot luni, Marea Britanie şi-a pierdut ratingul de top "AAA" atribuit de agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's, care l-a revizuit în scădere, cu două trepte (la "AA") şi a avertizat că ar putea urma alte retrogradări. S&P a avertizat că firmele financiare, în special cele străine, ar putea căuta alte destinaţii de investiţii după Brexit.

Şi agenţia de evaluare financiară Moody's a scăzut, vineri, perspectiva atribuită ratingului suveran al Marii Britanii, de la "stabil" la "negativ" din cauza incertitudinilor generate de votul pentru ieşirea din Uniunea Europeană.