Președintele CCIR participă la reuniunea Business 20: „Trebuie trebuie să preluăm ce este valoros din experiența statelor care și-au modernizat infrastructura”

Președintele CCIR participă la reuniunea Business 20: „Trebuie trebuie să preluăm ce este valoros din experiența statelor care și-au modernizat infrastructura”

Sesiunea dedicată Infrastructurii şi Investiţiilor, din cadrul B20, organizată la Ankara – Turcia, se va derula în acest an în perioada 3-5 septembrie, România fiind reprezentată prin Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.

În cadrul sesiunii de lucru de la Ankara se vor dezbate propuneri de politici economice pentru dezvoltarea  Infrastructurii şi Investiţiilor, iar lista finală a acestora va fi supusă atenţiei membrilor G20. 

Pricipalele teme vizează reafirmarea importanţei cruciale a infrastructurii în planurile de dezvoltare naţională; implementarea unui set de bune practici în sectorul de achiziţii şi în procesul de obținere a aprobărilor necesare; cooperare pentru promovare şi protejarea investiţiilor internaţionale,  protejarea investiţiilor private, implicarea sectorului bancar.

„Subiectele legate de infrastructură şi investiţii, fie publice sau private şi de cadrul necesar stimulării lor, sunt foarte importante, mai ales pentru statele care au de recuperat decalaje semnificative faţă de economiile dezvoltate, cum este şi cazul României. Cred că este momentul să preluăm tot ce este mai valoros şi util din experienţa internaţională a statelor care au reuşit să construiască şi să-şi modernizeze infrastructura, şi mă refer mai ales la cea de transport”, a declarat Preşedintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

Ne puteți urmări și pe Google News

Importanţa acestei sesiuni este evidenţiată de  nivelul  alocărilor bugetare anuale pentru proiectele  de infrastructură, care se ridică la aproximativ 9 trilioane USD, investiţiile în infrastructură fiind recunoascute ca bază a creşterii economice. 

Grupul de lucru propune depăşirea inegalităţilor uriaşe privind sumele alocate domeniului între diversele zone ale globului, demers care ar necesita finanţări estimate la 15-20 trilioane USD în următorii 15 ani. 

În acest an, la sesiunea dedicată Infrastructurii şi Investiţiilor participă 190 de membri, lideri ai comunităţilor de afaceri. 

Ce este Business 20

Business 20 (B20) este o platformă influentă la nivel mondial, care reuneşte liderii comunităţilor de afaceri din economiile cele mai avansate ale lumii din cadrul în G20. B20 promovează temele sensibile pentru dezvoltarea economiei modiale şi asigură legătura dintre decidenţii politici, incluzând guvernele şi instituţiile internaţionale relevante şi comunităţile de afaceri.