În ultimii ani ai comunismului, numele său și al trupei sale devenise la fel de cunoscut ca al fostului dictator. Refrenele cântecelor sale, fie că plăceau sau nu, toată lumea le știa. Aceasta este povestea unui fenomen muzical asemănător cu cel al lui Goran Bregovic

Nicio altă trupă sau artist din România nu a atins notorietatea lor pe timpul comuniștilor. Asta cu atât mai mult cu cât melodiile lor nu erau înregistrate pe discuri de vinil și nu erau distribuite la radio și, cu atât mai puțin, la televizor. La sfârșitul anilor ’80, muzica lor putea fi ascultată doar pe casete și benzi de magnetofon trase „underground”. Culmea, ritmurile și armoniile lor erau, oarecum, banale, iar versurile destul de naive, însă mesajul lor ajungea în casele românilor la fiecare petrecere. Nu era nuntă sau botez unde să nu se asculte cântecele scoase de acea „obscură” trupă.

„Am ținut un milion de lei la CEC, după Revoluție, până s-au devalorizat. Am fost un fraier. Puteam să iau 10 apartamente” NELU VLAD, proto-manelist

Declicul s-a produs în 1986 când membrii formației au primit, fiecare, câte 300 de lei pentru a se lăsa înregistrați în timp ce cântă, într-o cârciumă brăileană. În debutul acestui LP artizanal, muzicanții, prin vocea liderului lor, se recomandau: „Stimați ascultători, cântă pentru dumneavoastră formația Azur din Brăila: chitară bas– George Vâlcu, baterie – Ciocârlan Florinel, orgă electronică – Șonea Cristian, solist vocal și chitară armonie – Nelu Vlad. Vă dorim audiție plăcută!”. Acesta a fost debutul oficial al strămoșului manelelor, Nelu Vlad, din Brăila.

Formația Azur cântând la restaurantul Rubin din Brăila, acum peste 30 de ani FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

„Muzică orășănească” bunăpentru crâșmele Brăilei

La sfârșitul anilor ’80, românii erau asaltați de un nou gen de muzică. Stilul era unul incert. Ritmurile erau de sorginte balcanică, mai degrabă orientale, iar versurile erau simple, cu refrene ce-ți rămâneau în cap, fie că-ți plăceau sau nu. Termenul de manea, existent încă din secolul XVIII, de pe vremea fanarioților, nu era popular, ca astăzi. Dacă la început a fost oul sau găina, nimeni n-a aflat răspunsul. Lui Nelu Vlad, fondatorul formației Azur, din Brăila, i se poate spune „strămoșul manelelor”. Până la urmă ce gen de muzică a impus el pe piață? Că nu e nici muzică populară sau folclorică, nici muzică ușoară, nici lăutărească... Mai degrabă de petrecere.

Nelu Vlad se scarpină sub șapca roșie: „Dom’le, io când am început să cânt, niciodată nu m-am gândit să-i reproduc pe alții de dinaintea mea. Mi-am zis să fiu original. Da’ într-un oraș ca Brăila, plin de turci, moldoveni, ruși, bulgari și alții, nu aveai cum să nu împrumuți măcar câte o notă”. Muzicantul spune că, inițial, și-a numit creația drept „muzică orășănească”: „În mediul rural erau alții: Dolănescu, Maria Lătărețu, Maria Tănase și Irina Loghin. Io eram ce trebuie pentru crâșmele din portul Brăilei. Da’, deși am împrumutat teme străine, versurile erau românești, de unde și succesul național”.

„După spectacolele din anii ’80, la hotel mă așteptau 20-30 de fete cu fl ori și «gânduri bune»” NELU VLAD, mare vedetă ante-decembristă

Interziși pentru îndrăzneală

„În stație la Lizeanu”, „Se mărită Mona”, „Prințișorul meu”, „Cenu- șăreasa”, „S-a rupt lanțul de iubire”, „Pe nisipul de la mare”, „Te-am crescut copile”, „Mai întoarce, Doamne, roata!” au fost o parte din marile hit-uri autohtone de acum 30 de ani. De ce Azur nu a imprimat nici măcar un disc pe timpul comuniștilor? Fondatorul Azur-ului oftează: „Ei, comuniștii, făceau greșeala de a ne compara direct cu folclorul. Or noi cântam altceva! Ei spuneau că această muzică se cântă doar cu «instrumente reci»: țambal, vioară, contrabas și clarinet. Îndrăzneala noastră a fost că am cântat și muzică populară, dar cu scule electronice. Nu avea niciun rost să încercăm să imprimăm la Electrecord, singura casă de discuri... Că ne trebuia aviz de la «Cultură» și nu ni l-ar fi dat niciodată!”. 

Nelu Vlad și moștenirea lui Alecu Russo

Concurența a apărut imediat: Generic, Albatros, Odeon și mulți alții. Melodiile compuse de Nelu Vlad și colegii săi de la Azur, erau cântate de numeroase trupe. Nu se știe cu certitudine cine și ce cântec îi aparținea 100%. Care-i adevărul? Au preluat și ei piese de la alții sau sunt singurii care au fost furați și plagiați? Strămoșul maneliștilor de azi e culant: „Ca în literatură, dau un exemplu… «Miorița» a fost o poezie populară culeasă de Alecu Russo și publicată. Lumea i-o atribuie, cumva, lui, deși a circulat, secole, pe cale orală. Orice artist împrumută ceva de la cineva și îi dă o formă nouă. Uite, la «Regina nopții» textul îmi aparține, da’ muzica e sârbească!”. Ajuns la vârsta înțelepciunii, la 67 de ani, Nelu Vlad spune că, deși o parte din piese îi aparțin 100%, cum ar fi: «Zâna zorilor», «Mona», sau «Te-am crescut copile», sunt și altele pe care de la un singur refren auzit le-a transformat în hit-uri: „Celelate trupe au venit puțin după noi. Le-a fost ușor să se lanseze cu piese de la noi și să aibe succes. După aia și-au făcut piesele lor”.

Dat afară din Școala de Miliție

Nelu Vlad a fost laborant chimist și, apoi, student al școlii de miliție. Cum de a ajuns cântăreț? Pe Nelu Vlad îl năpă- desc amintirile. Povestește că a făcut un an și un pic din Școala de Miliție de la Băneasa de unde a fost exmatriculat pentru că sora nevestei sale fusese condamnată pentru un avort: „M-a chemat la el generalul Iulian Vlad, pe atunci comandantul unității, și mi-a arătat trei rapoarte, al CI-stului, al politrucului și al lui. Toate favorabile mie. Eram foarte bun, șef de clasă... Numai că nu a acceptat ministrul de Interne, Coman, și m-au dat afară”. Se laudă că avea o bursă de 1.050 de lei pe lună și cu banii agonisiți a cumpărat sculele necesare unei formații: „Știam că am talent și am încropit o trupă. Repetam în curtea casei unui prieten. Am fost un autodidact, că am învățat să cânt la chitară și acordeon singur. Lumea a observat imediat noutatea. Mai ales la nunți”.

„Înainte de ’89 aveam 1.000.000 de lei la CEC!”

Practic, momentul în care Azur a devenit cunoscută a fost o înregistrare live, „artizanală”, din restaurantul Rubin, din Brăila. Care e povestea? Râde: „La Rubin se cânta mai mult arăbește, grecește și turcește și noi am început direct cu muzică de petrecere româ- nească. În trei luni, cârciuma era rezervată încă de joi pentru tot weekend-ul!”.

„Printre marii mei admiratori sunt: Adrian Porumboiu, Ioan Niculae, Traian Igaș și Cozmin Gușă, care-mi cântă melodiile tare frumos!” NELU VLAD, cantautor autodidact

Povestește că primeau amenzi regulat pentru că piesele lor nu erau aprobate de cenzorii comuniști: „Da’ aveam destui bani să le plătim”. Deja câștigau bani și din casetele înregistrate la „negru”, de se ajunsese să nu se mai găsească celebrele casete audio ORWO – RDG-iste – nicăieri în Brăila. Azur umplea stadioane și săli de spectacole aproape ca cenaclul Flacăra. Membrii trupei au făcut o căruță de bani. Ce au făcut cu ei? Dă din umeri și se amuză: „Io eram la «ilicit», pe Legea 18, tot timpul... Aveam la CEC un milion de lei și, prin buzunare, 70-80.000 de lei! Cât o Dacie pe timpul ăla! Îmi cumpărasem o casă în centru. Mă controlau mereu și nu găseau nimic. Io le spuneam că am banii la CEC și fraierii nu verificau”.

Lui Ceaușescu îi plăcea Azurul

Nelu Vlad povestește despre extravaganțele pe care și le permiteau. Cum aveau câte trei spectacole pe zi și, la final, găseau restaurantele închise: „Nu mai aveam unde să mâncăm și, atunci, închiriam localul cu tot cu clienți și plăteam noi pentru toată lumea!”. Din ce știe el, lui Ceaușescu îi plăcea sau nu muzica lor? Pare sincer: „Un maior din garda lu’ nea Nicu, pe nume Toni, mi-a zis că, odată, un general din escorta dictatorului a pus în avionul prezidențial o casetă cu Azur și toată lumea a început să aplaude. Ceaușescu a întrebat: «Cine-s băieții ăștia? Cântă frumos, da’ trebuie supravegheați și îndrumați»”.

S-a zvonit că cenzura comunistă i-a interzis. E adevărat sau nu? Și, dacă da, cum s-a petrecut și de ce? Recunoaște episodul: „Nu Securitatea s-a băgat pe noi, ci PCR-ul, prin organele de la Cultură. Prigoana împotriva noastră a început-o Ion Budeș, șeful pe cultura brăileană. Mi-a cerut 100.000 de lei șpagă să ne lase în pace și n-am vrut să-i dau... Mi-a făcut un dosar cu o casetă audio cu cântece pornografice cântate de alții. Au zis că noi le cântăm. Ne-au suspendat pe viață la spectacole, da’ a ținut doar o juma’ de an. Oricum câștigam destul din nunți și botezuri”. Mai amintește că toți membrii trupei au fost încadrați ca fierar-betoniști, dar n-au pus niciodată mâna pe lopată: „Le cântam la prânz la muncitori și salariile noastre le împărțeam lor”

La Iași era să fie linșat de fani

Gradul de notorietate al acestor proto-maneliști atinsese o cotă inimaginabilă pentru acele timpuri. Cum era să fii vedetă pe timpul lui Ceaușescu? Proto-manelistul își retrăiește tinerețea: „Deși am o fire modestă pot spune că eram divinizați ! Imagini cu noi, pe afișe nu erau, la radio și TV nu apăream, casetele nu aveau poze și puteam să merg liniștit pe stradă. Rău era când ne recunoștea cineva. La Iași, odată, după un spectacol, m-a arătat cineva cu degetu’ și era să mă linșeze lumea de iubire. M-a salvat un taximetrist care a fugit cu mine!”.

Revoluția a însemnat pentru trupa din Brăila și sfârșitul temporar al activității artistice. Ei nu aveau drepturi de autor pe piese și au apărut clone ale trupei în diverse locuri din țară. Bașca, celelalte formații cu profil similar le cântau repertoriul. Au dispărut din peisaj. La fel și concurența... Nelu Vlad e sintetic: „Exact!”.

Șlagărele Azur din nou la modă

Locul lor a fost luat, aproape imediat, de actualii maneliști care au preluat ritmurile și armoniile, dar au împins genul spre suburban. Îi plac lui Nelu Vlad manelele și maneliștii actuali? Care sunt favoriții săi? Liderul Azur-ului o dă în filozofie: „Nicio melodie care e nocivă din start nu va avea o longevitate în rândul publicului. La început, maneaua a fost un cântec curat și frumos. După care epigonii, emulii, au deteriorat-o”. Preferații săi au rămas cei vechi: Adrian Minune, Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea și Jean de la Craiova.

Damian Drăghici, împreună cu Smiley, au relansat celebra „În stație la Lizeanu”. A avut o înțelegere cu ei sau doar i-au luat piesa pur și simplu? Îi place întrebarea: „Damian Drăgici e un musician rarisim. Mă bucur că în repertoriul său are și teme muzicale prin care a preluat două șlagăre: «Lizeanu» și «Mona». Mi-a cerut acordul și m-a plătit”.

FOTO: Fostul șef al Securității, generalul Iulian Vlad și Nelu Vlad, la Mamaia, acum doi ani

Iulian Vlad i-a promis că-l va menționa în memoriile sale

Nelu Vlad spune, în premieră, că a avut o legătură specială cu fostul șef al Securității, generalul Iulian Vlad, înanite de decesul acestuia. „M-am reîntâlnit cu Iulian Vlad, în 2015, la Mamaia, după 38 de ani, pe o terasă unde cântam. M-am dus la el să-i mulțumesc pentru că a vrut să mă ajute în 1977. Mi-a cerut zece minute să-și reîmprospăteze memoria, după care mi-a povestit, cu lux de amănunte, acele momente. A concluzionat: «A fost mai bine pentru tine că s-a întâmplat așa!». Mi-a promis că o să mă menționeze în memoriile sale”.

Azi din ce trăiește Nelu Vlad? Are pensie? Mai are concerte? Mai merge la nunți, botezuri și alte paranghelii? Care e tariful său și al trupei sale? Se laudă: „E ca în perioada de glorie! În sfârșit, beneficiez de drepturi de autor de la Uniunea Compozitorilor și Asociația Artiștilor din România. Am, cu trupa, opt-zece concerte lunar, unde ne întâlnim cu urmașii fanilor de acum 30 de ani”. De tarif nu vrea să vorbească: „Nu dă bine! Da’ e convenabil și dăm și factură fiscală”