Povestea MANAGERULUI tenismenei Simona HALEP | VIDEO

Povestea MANAGERULUI tenismenei Simona HALEP | VIDEO

O jucătoare cerebrală, care s-a impus printr-un stil de atac riguros și o puternică lovitură de dreapta, este considerată cea mai reprezentativă tenismenă a României între anii 1970-1980.

Este vorba despre fosta tenismenă Virginia Ruzici, câștigătoare a turneului de la Roland Garros, care s-a născut la 31 ianuarie 1955, la Câmpia Turzii, județul Cluj.

Este absolventă a IEFS București, actuala Universitate de Educație Fizică și Sport, promoția 1979.

A început să practice tenisul de câmp în orașul natal, transferându-se ulterior la clubul Dinamo, unde a fost antrenată de Aurel Segărceanu, după cum notează Agerpres.

Dublu mixt

În 1972, fiind încă junioară, a câștigat titlul național la senioare în proba de dublu, împreună cu Mariana Simionescu, și la dublu mixt. În 1983 cucerește titlul de campioană națională la simplu, repetând performanța și în următoarele trei ediții. Devine jucătoare profesionistă de tenis în 1975. În 1978 a fost campioană mondială universitară la dublu, împreună cu Florența Mihai, iar în 1981, la Universiadă.

A atins apogeul carierei în 1978, când a învins-o în finala de la Roland Garros, în două seturi, 6-2, 6-2, pe iugoslava Mima Jausovec, câștigând cel mai important turneu de tenis pe zgură din lume. A jucat și finala de la Roland Garros din 1980, când a fost învinsă cu 6-0, 6-3 de americana Chris Evert.

Tot, în 1978, a câștigat finala de dublu de la Roland Garros alături de aceeași Mima Jausovec, cele două învingându-le în meciul decisiv pe franțuzoaica Gail Sherriff Lovera și Lesley Turner Bowrey, cu 6-4 și 6-3.

Cea mai bună clasare

A mai câștigat opt turnee WTA: Brighton (1978), Kitzbuhel (1980 și 1982), Salt Lake City (1980), Monte Carlo (1980), Indianapolis (1980), Detroit (1983) și Bregenz (1985).

De-a lungul carierei, Virginia Ruzici a câștigat 12 trofee: South Orange (1975); Palm Harbor (1977); Roland Garros, Kitzbuhel, Brighton (1978); Kitzbuhel, Salt Lake City (1980); Monte Carlo, Kitzbuhel, Indianapolis (1982); Detroit (1983) și Bregenz (1985).

Alte performanțe notabile din cariera sa au fost accederea în semifinalele Turneului Campioanelor din 1978; disputarea finalei la dublu de la Wimbledon 1978 și accederea în finalele de dublu mixt de la Roland Garros din 1978 și 1979. În finala de dublu mixt din 1979, l-a avut partener pe Ion Țiriac, cei doi pierzând în fața cuplului Wendy Turnbull și Bob Hewitt cu 6-2, 2-6, 6-3.

Cea mai bună clasare a sa în clasamentul WTA s-a înregistrat la 21 mai 1979, când a devenit numărul 8 mondial.

O partidă memorabilă a fost cea jucată în compania australiencei Evonne Goolagong Cawley, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, 1978. Adversara Virginiei Ruzici a jucat accidentată la un genunchi, ceea ce a făcută să se prăbușească pe teren, în timpul meciului. Soțul ei, Roger Cawley, a intrat pe teren pentru a o ajuta, ceea ce, teoretic, ar fi trebuit să însemne pierderea partidei. Când Evonne Cawley s-a refăcut, Virginia Ruzici a fost de acord să reia meciul și, deși a pierdut cu 7-5 și 6-3, jucătoarea româncă a fost aplaudată pentru atitudinea ei sportivă.

A fost impresionat

O altă istorisire legată de cariera Virginiei Ruzici se referă la triumful său de la Salt Lake City, din 1980. Se spune că Richard Williams, tatăl campioanelor Venus și Serena Williams, a fost impresionat de victoria jucătoarei noastre și atunci s-a decis să le îndrepte pașii fiicelor sale spre o carieră în tenis.

În 1987, la 32 de ani, se retrage din activitatea de jucătoare, stabilindu-se, la puțin timp după aceea, în Franța. În prezent, Virginia Ruzici este managerul Simonei Halep, jucătoarea numărul 3 în clasamentul WTA, și comentator la Eurosport.

 

Ne puteți urmări și pe Google News