Ada Galeș este o zvârlugă de fată. Sus, pe scenă, te pironește cu mirările ei armonios închegate. Jos, printre noi, te învăluie în exuberanță, risipindu-se și adunându-se, instantaneu, în sclipiri repezi de aripi

Scrutând dincolo de Premiul UNITER pentru debut, pentru că fata-zvârlugă își joacă talentul pe degete, se ghicesc fibrele intime ale omului Ada Galeș. Sau: despuiat de măști și de adevăruri la îndemână, se conturează un suflet deschis ochilor deprinși să vadă și să citească.

„Undeva în mintea mea, România arată ca un adolescent ce se pregătește să devină și tot așteptăm cu toții momentul maturizării. Invariabil, toate trec, așa că mai devreme sau mai târziu, tot o să se ajungă la o împlinire a valorilor, a dezvoltării, a încrederii și a bunului mers. Poate că sunt eu o ființă utopică, dar din respectul pe care îl port limbii, naturii din interiorul graniței (pentru care nu avem niciun merit și pe care ar trebui să o protejăm, nu să o exploatăm), oamenilor-oameni, cred că avem potențial”, crede Ada, actriță „adoptată” de Ion Caramitru la Teatrul Național după un război al moralității purtat de domnișoara Galeș la Brașov, locul din care a năzuit spre lumina tulbure a Bucureștilor.

Rândurile de mai jos spun, așadar, povestea unei tinere actrițe din România zilelor noastre. Sau: urmează povestea unei tinere Românii, împărtășită cu inima de o actriță din zilele noastre.

Teatrul de stat, teatrul particular. Despre independență

Care sunt, în opinia Adei Galeș, diferențele dintre teatrul de stat și cel particular? „Diferențele între teatrul de stat și cel independent, particular, privat, comercial, social, documentar, educațional etc. ar trebui să se facă pe fond. În funcție de content-ul artistic pe care îl propune fiecare spectacol în parte. Doar pentru că nu ești subvenționat de către stat nu înseamnă că faci teatru independent. Independentul e independent și prin viziunea propusă, alegerea textelor și a temelor dezbătute. Din păcate se face o distincție superficială doar la nivel financiar”, apreciază Ada Galeș.

Nuanțe

În continuare, aprofundând: „Teatrul independent nu este și independent financiar pur și simplu și sunt unul dintre oamenii care speră că teatrul care nu este teatru de stat nu va mai fi privit ca teatru sărac (fără sa fac nicio aluzie la Grotowski) sau ca o opțiune când nu ai loc sau nu vrei să lucrezi într-un teatru de stat (cu toate că respect alegerile fiecăruia și le consider valabile, însă văd arta ca pe o căutare a întregii lumi de creatori, care nu lucrează împotrivă și pentru a descoperi diverse „forme noi”), ci ca un mediu susținut în care artiștii să-și manifeste liber anumite căutări și opțiuni estetice. Mi-ar plăcea să văd iz de căutări independente și în teatru de stat și cred și că se poate întâmpla asta”.

O pledoarie pentru introducerea teatrului în programa școlară

Rănile adânci din Educație (degringolada din școli cauzată de lipsa manualelor, analfabetismul funcțional în rândul tinerilor etc) afectează direct și domeniul Culturii, în particular și teatrul. Cum crede Ada că s-a ajuns aici? Există soluții pentru redresarea acestei situații dramatice? „Voi încerca să nu judec și voi alege să spun că e nevoie de o investiție imensă în educație și cultură. Cred că ar fi utilă anexarea școlilor pe lângă teatre, ca să existe un public care să poate fi format în timp și cred că ar trebui să existe producții adecvate, documentate, aplecate către publicul tânăr din 2017. În cazul în care va crește nivelul spectatorilor și nivelul conversației dintre artiști și auditoriu, cred că va crește și calitatea spectacolelor”, apreciază domnișoara Galeș. „De asemenea, introducerea teatrului în programa școlară ar fi utilă, pentru a putea beneficia de felul în care arta actorului ne ajută în conștientizarea emoțiilor și dobândirea multor aptitudini necesare individului, indiferent de profesia pe care o va urma. Sunt trainer și îmi doresc să lucrez cu copiii și cu adolescenții pentru că îmi dau seama cât de mult îi poate dezvolta implicarea în activități teatrale. Este una dintre credințele mele artistice, să pot să contribui în orice fel la educație”, crede Ada.

În căutarea dragostei

Ce este dragostea? Răspunsul Adei este turnat, elegant, în versuri:

 

„Te iubesc ca pe un arțar.

Înrădăcinat, scăldat de soare.

Mă bucur de frumusețea ta, pentru că nu îmi aparține

Dar eu sunt aici pentru că tu

Nu poți exista fără privirea mea

Te întinzi ajutat de vânt să mă mângâi cu frunzele.

Nu trebuie să te întinzi prea mult.

am și eu mâini care să vină în întâmpinarea ta,

am și eu ochi care să îți rodească poamele.

Am și eu frici care vor tăia din tine.

Nu-ți fie teamă de durerea mea.

Voi fi o turturică ușoară pentru crengile tale.

                            fă-mi loc în pământul din jurul tău”.  

Explicațiile acestui remarcabil fior poetic sunt uluitor de sincere: „Asta am scris acum vreo trei ani, nici nu știu dacă are legătură cu iubirea sau cu mai degrabă cu o după-masă în care îmi plăcea cum bate vântul. Mă bucur de întrebarea asta pentru că îmi confirmă că sunt într-o căutare și că rămân punându-mi întrebări despre iubire vs îndrăgostire, despre cât e proiecție și cât e realitate. Cred că dragostea se împlinește în momentul în care sunt doi parteneri dispuși să plece la drum împreună, în același timp, în aceeași direcție, înarmați cu mult umor și generozitate”.

 „Râsul e liniștea că nu suntem perfecți, surpriza de a ne lăsa vulnerabili și bucuria de a ne da seama că nu suntem centrul universului și că nu se învârte nimic în jurul nostru”, Ada Galeș, actriță

Admirația pentru verticală

La sfârșitul anului trecut, Ada Galeș a fost concediată, abuziv, de la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. Motivul? A protestat, alături de mai mulți angajați, împotriva unor examene trucate pentru postul de director. Ce-a însemnat acea experiență pentru tânăra actriță și în ce stadiu se află acum „ostilitățile”? „După un an de la începerea conflictului de la Brașov, pot să încep prin a-ți spune că m-a maturizat și m-a ajutat să-mi respect valorile, credința în dreptate și că mă admir, absolut modest, că am rămas verticală. În același timp, nu pot să nu adaug că a fost unul dintre cele mai dureroase povești pe care le-am trăit. Nedreptatea doare cel mai tare. În momentul acesta, patru dintre colegii mei au câștigat prima etapă a procesului, al meu desfășurându-se chiar în perioada aceasta. Știu că vom câștiga și poate peste ani ne vom da seama dacă prețul, gastrita, atacurile de panică pe care le-am trăit au meritat sau nu. Înclin să cred că pentru mine, da”.

De la actor la artist

Portretul actorului român în câteva tușe? Ada Galeș e promptă: „Trăim în epoca fricii. Cel puțin eu așa o resimt din graba cu care facem lucrurile. Ostermeier are o analiză profundă pe tema asta. Actorul român e temător și grăbit. În același timp e crud și dornic... O să vorbesc, mai bine, succint despre mine. Despre mine cea care vrea să depășească granițele unei denumiri de «actor» pur și simplu și care vrea să devină artist, să propună ceva dincolo de un etalon și de anumite lucruri pe care se așteaptă să le îndeplinesc. Sunt pe drum, vă sun când ajung la destinație”.

Sedusă de bulgarul Ivo Dimchev

Actorii preferați ai Adei Galeș? „Îmi plac mulți actori și încerc să iau cât și ce pot de la fiecare. Am lucrat recent cu Smaranda Caragea, Alex Bogdan și Nicholas Cațianis la privatul (râd un pic de termenul folosit, pentru că nici măcar eu nu cred că îl folosesc cum trebuie) Apollo 111 și m-au inspirat foarte tare colegii mei. Ah, uite, în top-top în luna septembrie stă performer-ul Ivo Dimchev, care a venit, adus de Andrei Măjeri, la POINT și pe care, din păcate (în mod paradoxal aș putea zice și din fericire), îl ratez pentru că am spectacol. Sunt fascinată de el, absolut sedusă”.

Elogiu pentru mamă

Ce înseamnă mama pentru Ada? „Mama mea este cel mai frumos om de pe pământ. Mama mea e Tony Mott. E scriitoare în timpul ei liber. Aș vrea să fac mulți bani să nu mai fie ea nevoită să muncească, să stea acasă și să scrie. E super femeie. Mama mea pictează. E și trainer și coach (tot în timpul liber).Mama mea e varianta mea mai bună”.

O toană „sângeroasă” a copilăriei

Pare greu de crezut, dar delicata Ada Galeș visa în copilărie să îmbrace șorțul de măcelar! Când a cotit-o spre „umanioare”? „Am cotit-o brusc prin liceu, m-am dus direct la uman, cred că inițial de lene, dar și pentru că-mi plăcea să citesc. Făceam scenete de prin gimnaziu, însă nu mă gândeam serios la teatru. Voiam să devin altceva în fiecare săptămână. Încă vreau, dar înțeleg altfel acum această dorință și cred că mi-e necesară în meseria pe care o am. Meseria de măcelar nu mă mai tentează, dar de gătit gătesc bine. Nu prea am însă timp și mănânc tot pe fugă”, ne-a dezvăluit Ada.

Cu „Război și pace” la spinare

Ce cărți are Ada Galeș pe noptieră? „Citesc pe fugă în perioada asta. Mi-am făcut plinul în vară cu două cărți în medie pe săptămână, așa că acum pot fie să adorm citind, fie să jinduiesc la o oră liberă în care să mă pierd în vreo carte. Car cu mine peste tot volumul III din „Război și pace”, iar pe noptieră mă așteaptă „The art of losing control” a lui Jules Evans și „Here am I” a lui Jonathan Foer (dar pe ultima încă a nu am început-o)”, spune Ada.

Întâlnirea cu un extraterestru luminos și bucuros

Ada Galeș ne-a vorbit și despre „UFO”, prima premieră a acestei toamne la TNB: „Un om, un locuitor al planetei pământ vrea să ne vorbească despre viziunea sa intimă asupra vieții”. Cam ăsta e mesajul piesei, pentru mine. Mi-ar plăcea ca oamenii să vină la spectacol și să facă - împreună și în același timp cu noi - un exercițiu de renunțare la ego. Căutăm prin diverse forme momente în care să fim absolut prezenți, încercăm să ne oprim din alergat, un alergat în primul rând mental, și cred că asta încearcă acest spectacol, să vină în întâmpinarea noastră de a ne găsi. Îmi dau seama că tot ce scriu eu sună foarte vag și poate filosofic, dar este singurul fel de a explica cheia spectacolului, fără să divulg ceva din el”.

Humanoidul și frica de frică

Ada, unul dintre cei șapte actori ai piesei regizate de Bobi Pricop, a fost impresionată de tehnologia utilizată: „Dincolo de minunata echipă cu care am lucrat, colegii mei îngrozitor de talentați și mișto, m-a marcat și că este un spectacol unde partea tehnică contează foarte mult. Pentru mine e super tare că desacralizăm niște mituri și că tehnologia joaca un rol la fel de important ca noi, actorii. E felul lui Bobi Pricop de a vedea lucrurile în care eu mă regăsesc. Pe plan personal, eu, datorită acestui spectacol, m-am întâlnit cu un extraterestru luminos și bucuros, căreia nu îi este frică de frică. Un humanoid care îmi cam seamănă. Vorbește cu vocea mea și când mă uit în oglindă pare că se uită înapoi la mine. Încă nu mi-am dat seama exact dacă mă vede”.

Unde o putem vedea jucând

Ce alte proiecte mai are Ada Galeș în desfășurare? Unde o mai putem vedea jucând? „(...) Îmi fuge mintea la piesa «Pulverizare», scrisă de Alexandra Badea, în regia lui Andrei Măjeri, un alt spectacol pe care îl ador, care se joacă la teatrul Apollo 111 din 30 septembrie. E foarte interesant că este tot un spectacol cu monoloage, care vorbește, dacă putem să comparăm așa ceva, de momentul de dinainte de revelațiile din UFO. Mă puteți vedea și la ARCUB, în „București. Instalație umană”, în regia lui Radu Nica, la Metropolis, în „Jake și femeile lui”, în regia lui Claudiu Goga, la Cinema&More, în „Cum să distrugi o piesă”, în regia lui George Dogaru”.

Premii: „Cea mai bună actriţă“, în cadrul Festivalului de Dramaturgie Contemporană Braşov 2015; Premiul UNITER pentru debut 2016

Fotografii: Adrian Bulboacă, Andrei Gîndac, Florin Ghioca