Reacţia lui Marian Godnă, agentul de la Poliţia Rutieră, din Braşov care l-a criticat pe fostul ministru al afacerilor interne, Petre Tobă, la scurt timp după ce acesta şi-a depus demisia, a atras replica unuia dintre cei mai apreciaţi poliţişti, Florin Şinca. Autor a numeroase cărţi, printre care “Istoria Poliţiei Române” sau “Martirii Poliţiei Române”, dar şi a numeroase monografii, Florin Şinca a postat, pe contul său de Facebook un text, ca o lecţie de viaţă, în care îl citează pe marele om politic Ionel Brătianu.

În ciuda succesul de care s-a bucurat Marian Godină, devenit cunoscut datorită textelor cu haz de pe Facebook ce prezintă întâmplări din viața de polițist rutier, culminând cu lansarea cărţii “Flash-uri din sens opus”, agentul din Braşov a devenit ţinta criticilor colegilor săi atunci când a postat un mesaj la adresa fostului ministru al afacerilor interne, Petre Tobă.

Marian Godină

 “Ce de lucruri faine ați făcut!!! Numai reuşite. Dacă vă interesează părerea unui agent, direct din stradă, vă spun eu ce am simțit: nimic! Cred că singurul lucru bun al mandatului l-ați făcut astăzi. Să trăiți!”, a scris Marian Godină la postarea în care Petre Tobă își anunța demisia, săptămâna trecută.

Reacţiile multora dintre colegii săi au fost de dezaprobare a atitudinii lui Marian Godină care a continuat, după criticile primite, să scrie pe Facebook că a fost criticat atât de colegi, cât și de șefi.

Cea mai recentă reacţie la ultimele postări ale lui Marian Godină vine din partea unui apreciat poliţist şi scriitor, renumit pentru munca sa pro-bono în slujba instituţiei din care face parte, dar şi a unor mănăstiri care îi datorează monografiile publicate de-a lungul timpului. Replica lui Florin Şinca, cel care a declarat public că l-a apreciat pe Marian Godină şi alături de care a ţinut discursuri la diferite structuri ale Minsterului Afacerilor Interne merită să o citiţi. E atitudinea unui gentlemen al Poliţiei Române.

,Măsura, domnule profesor’’ Am citit cu uimire rândurile scrise de colegul meu, agentul de poliţie Marian Godină. Ne-am cunoscut în primăvară, îl preţuiesc pentru lupta sa curajoasă (colegii şi ,,alţii’’ ştiu că eu mai am o legătură trainică, cu un mare ,,rebel’’ patriot), i-am luat mereu apărarea când îl atacau colegii mei, nesocotindu-i valoarea şi atitudinea, îi ţin cartea pe birou şi-mi iau bobârnace. Am fost la o lansare a lui, am fost împreună ,,lectori’’ la D.G.A. şi mă pregăteam ca de obicei să apăs pe ,,îmi place’’ de la Feisbuc. Dar de data asta n-am mai făcut-o. Trei chestiuni mi-au atras atenţia: că ministrul Afacerilor Interne l-a primit ,,doar’’ pentru 15 min., că a respins propunerea de a se transfera la Centrul de Informare şi Relaţii Publice şi că până la urmă n-a mai scris la revista poliţiei noastre. Socotesc a fi prea mult. Personal, mă declar dezamăgit şi oarecum frustrat. Să le iau pe rând. Mie nu mi-a acordat niciun ministru 15 min. şi nici nu am avut această pretenţie, deşi socotesc a fi mai vechi în branşă decât Marian şi cu osteneală mai multă. Mă gândesc că dacă ministrul ar acorda fiecărui poliţist – nu mai zic de celelalte ,,arme’’ – 15 minute, ar ajunge la balamuc. Iar ministerul acesta de primă mână ar rămâne de izbelişte... Miniştrii de Interne, oricare or fi fost, nu mi-au cumpărat cărţile şi nici nu mi le-au ţinut pe birou. Prietenii ştiu de ce... Că tot e toamnă, mă cuprinde aşa, o tristeţe iremediabilă. De aceea Marian ar trebui să fie mândru că a văzut cartea lui pe biroul deja ex-ministrului nostru, domnul chestor Petre Tobă. Cartea unui agent de poliţie pe biroul unui ministru va fi un motiv de înălţare spirituală. Pentru amândoi. Apoi, mie nu mi s-a propus să lucrez la ,,Relaţii Publice’’, deşi poate aş fi meritat... Cunosc ce e în instituţia aceasta din 1991, ştiu jurnalişti, am fost la multe emisiuni radio-tv, la dezbateri, cunosc o mulţime de personalităţi culturale, ştiu cum se face o carte, un articol...Ştiu cam cum e cu manipularea... Dar vai! Eu sunt prea plin de prejudecăţi, prea colţos, prea ortodox şi naţionalist... Am înţeles că nu se mai poartă, dar eu nu ţin cont de modă. Cu ani în urmă, aş fi vrut să ajung la Editura M.I., care nu mai publică nimic, dar...m-au ciuruit. Cât despre a scrie articole în revista ,,Poliţia Română’’, ar fi trebuit să fie o mândrie profesională pentru Marian. Nici n-aş fi aşteptat să mi se propună de două ori. Păi ce, să fiu rugat? Eu am scris câteva zeci de articole în publicaţiile ministerului şi sunt bucuros că bietele mele rânduri au ajuns la colegii poliţişti din toată ţara. Dar ministrul nu mi-a acordat niciodată 15 min. Pentru cei care n-au altă grijă decât să piardă vremea pe Feisbuc, eu sunt unul din ,,îmbuibaţii ăia’’, cu funcţii care lucrează la I.G.P.R.. Am lucrat aproape toată cariera ca ofiţer în Direcţia Operaţiuni Speciale din I.G.P.R.. Nu m-am fâţâit de colo-colo. Am cunoscut mari profesionişti ai poliţiei, oameni de legendă. Am făcut performanţă în operativ! Mănânc adesea ,,şaorme conspirate’’ şi postesc cu covrigi şi apă, deşi în Călindarul Ortodox nu e zi post. Am un Logan la care plătesc rate de 9 ani. Am un super telefon mobil. E de ultimă generaţie. Dacă îl las pe podea în tramvaiul 41, nu se apleacă nimeni să-l ia. E o scumpete. Casa tot în rate am luat-o. Am făcut împrumut să public cărţi despre poliţie. Nu m-a primit niciun ministru şi nici n-am cerut. Mi-a fost de-ajuns că am primit ,,În Serviciul Patriei’’ pentru 20 de ani de carieră pe care-o socotesc militară. Academicianul Florin Constantiniu mi-a prefaţat trei cărţi, mi-a stat alături şi m-a considerat un ,,poliţist atipic’’. Academicienii Dan Berindei, Dinu C. Giurescu şi Constantin Buşe mi-au prefaţat alte trei cărţi.

Dan Puric a scris despre ,,Martirii Poliţiei Române’’, iar la lansarea de la Centrul Cultural al M.A.I. am avut 400 de persoane, pe care le-am tratat cu un cockteil din solda mea. Nu cu banii instituţiei. Am făcut colivă şi s-a cântat ,,Veşnică pomenire!’’ martirilor, cum nu se mai făcuse niciodată. Am avut invitaţi aici principi boieri, ambasadori, jurnalişti, inventatori, miniştri, deputaţi, editori, chestori, profesori, academicieni, directori, episcopi, arhimandriţi, generali, urmaşi de poliţişti-martiri... Am fost ameninţat. Am fost înjurat, am fost adulat. Ministrul nu mi-a acordat 15 minute. Am făcut filme documentare. Am publicat peste 2000 de pagini despre istoria Poliţiei Române, a Agiei şi a Poliţiei Capitalei şi am realizat prima lucrare biografică a unui poliţist, generalul Gabriel Marinescu. Am avut zeci de prezenţe în emisiuni radio-tv, am adus elemente de absolută noutate în istoriografie, descoperind dosarul dispariţiei manuscriselor scriitorului Ioan Slavici şi epopeea aducerii de la Muntele Athos a unui steag al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, textul meu fiind postat la Muzeul Naţional de Istorie la ,,Exponatul lunii’’. Ministrul nu m-a primit. Am făcut ,,Albumul Istoric al Poliţiei Române’’, un volum de reprezentare de 400 de pagini, care urmează să fie tradus în mai multe graiuri, pentru a arăta lumii ce poliţie puternică am avut şi avem. Pentru comuna prahoveană Brebu am creat un site şi am scris cărţi, am luptat alături de primar pentru ca satul natal să fie membru fondator în Asociaţia ,,Cele mai frumoase sate din România’’. Am scris pisanii, am îndrumat scriitori, istorici. Totul Pro bono publico.... După ce mi-a citit o carte, prof. Grigore Leşe a fost să facă o emisiune în sat la noi, cu TVR. Pentru ,,Revista Poliţiei’’ l-am intervievat pe regizorul şi senatorul Sergiu Nicolaescu pe care l-am numit ,,cel mai iubit comisar al poliţiei’’. Şi i-am dat o diplomă din partea colegilor mei şi a lăcrimat. Am susţinut conferinţe în faţa poliţiştilor, a elevilor şcolilor de poliţie de la Câmpina şi Cluj-Napoca, studenţilor Academiei de Poliţie, la universităţile din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Am fost membru al Clubului Istoricilor ,,Nicolae Iorga’’. Am stat cu nasu-n arhive cotrocite şi în sute de cărţi, am realizat teza de doctorat ,,Relaţii româno austriece’’ şi la lansare am avut pe ambasadorul Austriei, care mi-a trimis o scrisoare plină de bunăvoinţă. Nici atunci nu m-a primit ministrul de Interne, că n-avea timp de un biet ofiţer ca mine. Am avut la lansarea cărţii, la Casa Titulescu, un fost premier, mai mulţi ambasadori, ataşaţi, academicieni, profesori, colegi. Am scris monografiile a patru mânăstiri importante: Râmeţ, Crasna, Brebu şi Polovraci. Nu am primit un leuţ drept de autor. Am dat totul, cu sufletul pe masă. În vreme ce Marian scrie în cartea lui despre un preot desfrânat, în condiţiile în care zi de zi Ţara şi Biserica sunt atacate, eu am scris fără simbrie despre frumuseţea monahismului şi unicitatea spiritualităţii ţării şi a lăcaşurilor de cult din România. Ministrul n-a avut timp de mine. Am susţinut importanţa cunoaşterii istoriei instituţiei pentru a fundamenta o cultură organizaţională solidă în cadrul Poliţiei Române, reuşind prin zeci de prelegeri să reţin atenţia ofiţerilor şi să creez un curent de opinie favorabil. Am donat peste 2000 de exemplare din cărţile mele către biblioteci, şcoli, aşezăminte monahale şi prin implicarea mea am trudit să schimb mentalitatea învechită despre poliţie. Nu m-a avansat nimeni. Am scris despre obedienţă în poliţie şi ministrul nu avea cum să mă primească după asta. Mi-a scris fostul Patriarh, Teoctist. Veşică să-i fie pomenirea! Ministrul nu m-a felicitat. Acum cinci ani am primit titlul de ,,Cetăţean de Onoare’’ al comunei Brebu. Ei şi ce? Am făcut o mândreţe de troiţă în sat. E din lemn de salcâm şi se minunează toţi călătorii de ea. Am ţinut lecţii de istorie copiilor de gimnaziu. Am trimis memorii miniştrilor de Interne, despre necesitatea unui Monumet al Poliţiei. Nimei nu m-a băgat în seamă. În anul 2007 am făcut cartea ,,Istoria Poliţiei Române. În anul integrării europene’’. Are 500 de pagini şi peste 800 de fotografii. Numai pentru traducere în engleză şi franceză am făcut foamea şi am dat 4000 de lei din banii mei. L-am dus la Gala Poliţiei Române, în 2007, pe vicepreşedintele Academiei Române. Probabil mulţi dintre participanţi aşteptau mai mult o piţipoancă... Am trăit curat şi cinstit toată viaţa, nu m-am ploconit la nimeni, aşa cum am fost educat de părinţi, de bunici, de dascălii din sat, de preot, de comandanţii mei. Eşti, de fapt, oamenii pe care-i întâlneşti... Am zis că e mai bine să şed aşa modest. Am cultivat legături cu personalităţi ale lumii academice din România: academicienii Florin Constantiniu, Dan Berindei (vicepreşedinte al Academiei Române), Dinu C. Giurescu, cu numeroşi profesori universitari (Constantin Buşe, Gheorghe Buzatu, Constantin Hlihor), generali şi ofiţeri, actori, personalităţi ale lumii culturale (istorici, arhitecţi ş.a. : prof.pictor Grigore Popescu-Muscel, arhitect Cristian Moisescu... Am donat mănăstirilor sute de cărţi făcute din banii familiei mele. Mi-am adus – atât cât m-au ţinut baierele minţii – aportul la creşterea prestigiului instituţiei. Am făcut 1000 de cărticele ,,Istoria mănăstirii Crasna povestită copiilor''. Le-a dăruit stareţul copiilor. Am organizat mai multe lansări de carte, am dat interviuri la televiziuni… Am luat atitudine faţă de abuzuri în diverse domenii, sprijinind dezinteresat persoane nevoiaşe. Am publicat 17 cărţi, totul fără sponsorizare, fără bani de la buget sau instituţii, ci din solda mea de ofiţer, pentru care m-am documentat la arhive, biblioteci, pe teren şi la persoane particulare, ceea ce a însemnat un efort fizic şi material de-am ajuns în sapă de lemn şi operat de hernie de disc. Toate cărţile au fost dactilografiate numai de către mine. Am publicat fără simbrie peste 70 de articole de istorie, în prestigioase reviste şi ziare. Nu m-am ploconit niciodată pentru sponsorizarea publicării cărţilor mele şi am preferat să fac credit bancar pentru a reuşi tipărirea. Am o carte scrisă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Cine ia seamă la asta? Am întocmit fără plată câte un scurt istoric (pliant) al mânăstirilor Crasna, Ianculeşti (Şoimari, Prahova) şi Sf.Antonie cel Mare (Mălăeşti, Prahova), precum şi al bisericii ,,Sf.Treime’’ Pietriceaua. Ele se află şi pe internet. Sunt donator către biblioteci din Bucureşti şi din ţară. Se poate observa că la Biblioteca Centrală niversitară sunt în lista donatorilor. Ministrul n-a avut timp de mine... Am făcut 1500 de cărţi poştale color, pe care le-am dăruit, împreună cu părintele Petre Lungu, sătenilor şi personalităţilor. Am făcut cartea ,,Povestea satului Pietriceaua’’. Doar 200 de exemplare, care au fost dăruite nu vândute! – copiilor. Am condus jurnalişti pentru documentare şi publicarea unor articole pozitive, am dat documente şi fotografii istorice presei, pentru a fi cunoscută istoria poliţiei. Plătesc din banii familiei de 14 ani pagina pietriceaua.ro. În toate drumurile mele, în diverse instituţii, în faţa tuturor personalităţilor pe care le-am cunoscut, eu nu am avut nici cea mai mică ezitare în a spune că sunt pietricean, fiind mândru de obârşia mea ţărănească, pentru că sunt de părere că satul românesc şi-a adus cea mai importantă contribuţie la ridicarea şi progresul în general al ţării. De aceea, mă mândresc că fac parte dintr-un neam de frunte al comunei. La mai toate reuniunile din Bucureşti, eu mă înţolesc ciobăneşte. Peste tot eu nu mă sfiesc să spun că sunt poliţist, că sunt ,,produsul’’ acestei instituţii de prestigiu şi onoare, că mă identific cu nevoile şi cu neamul meu. Dar ministrul nu mă bagă în seamă...De fapt, miniştrii nu au cum să acorde atenţie oricăruia. Ar trebui să ştie toţi colegii, că în orice sistem există o ierarhie, pentru că altminteri ajungem la anarhie. Să nu mai lovească în biata poliţie, că nu se cunoaşte decât puţin din munca aceasta şi în general lucruri negative. Binele se scrie pe nisip, răul se dăltuieşte în piatră. Noi, ca români şi ca poliţişti, trebuie să fim solidari. Suntem în război. De aceea, socotesc şi eu că prin bietele mele consideraţii nu-mi voi atrage mânia colegului meu mai curajos decât mine. Duşmanul ne vrea dezbinaţi, slabi. Şefi contra subordonaţi. Operativi versus birocraţi.... Haideţi să nu ne mai facem cozi de topor în mâna vrăjmaşului. Hai să vedem ce ne uneşte, nu ce ne dezbină. Să ştiţi că în istorie nu întotdeauna mulţimea face tăria şi când eşti purtat pe braţele unui succes ce pare măreţ, nu e musai să ai dreptate. Să luăm aminte, că într-o zi în parlament, marele istoric Nicolae Iorga i-ar fi zis lui Ionel Brătianu: ,,Ce să învăţ eu de la un inginer?’’ Replica celui mai mare om politic român, boierul de la Florica, a fost: ,,Măsura, măsura domnule profesor’’.

Am scris grăbit, obosit şi cu nădejde eu, comisar-şef de poliţie Florin Şinca."