Plan de resuscitare a şcolii rurale. Burse generoase pentru studenţii care aleg să profeseze în satul natal!

Plan de resuscitare a şcolii rurale. Burse generoase pentru studenţii care aleg să profeseze în satul natal!

Riscăm să rămânem fără profesori şi medici în satele din România. Ministerul Educaţiei a conştientizat necesitatea unor măsuri de încurajare şi susţinere a tinerilor din mediul rural şi a iniţiat demersurile pentru a obţine bani, din nou, pentru bursele şi salariile celor care urmează o facultate şi revin în localităţile de orgine

Proiectul Ministerului Educaţiei a funcţionat, iniţial, din 2005 până în 2010, dar din cauza beneficiarilor care erau în scădere, proiectul a fost oprit. Însă, sub o formă mai atractivă, măsura ar putea deveni populară printre sutele de tineri potenţiali bursieri, spun autorităţile.

Primeau 400 de lei lunar

Conform H.G. 769/2005 Ministerul Educației acorda anual, pe bază de contract, un număr de burse de studii studenților cu domiciliul în mediul rural celor care urmeau cursurile de zi ale unor instituții de învățământ superior acreditate și care se obligă că după absolvirea studiilor universitare să profeseze în invătămantul din mediul rural, în specialitatea pentru care s-au pregătit, în calitate de titular sau suplinitor, o perioadă cel puțin egală cu perioad pentru care au primit bursă. Bursele erau în valoare de 400 lei, iar pentru acordarea lor, studenții semnau un protocol cu universitatea și cu Inspectoratul Școlar Județean, prin care se angajau să urmeze modulele psihopedagogice în timpul facultății.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doar 23 de beneficiar

Din păcate, dacă în 2005 erau peste 400 de beneficiari, în 2010 doar 23 de studenţi mai luau bursa. Acest context a determinat stoparea proiectului. O posibilă cauză a scăderii doritorilor de bursă ar fi putu fi limitările legale inutile, care produceau destul de multe neplăceri. În forma de atunci, tinerii erau constrânşi să predea doar materia pentru care s-au pregătit la facultate, fără posibilitatea să opteze pentru alte discipline.

Ministerul Educaţiei, planuri mari

Pe viitor, acest proiect urmează să se îmbunătăţească şi să fie atractiv. Măsurile de încurajare pentru tinerii din mediul rural sunt prioritare, în acest moment, pentru Ministerul Educaţiei. „Noi ne dorim să creştem cuantumul acestor burse şi să reluăm proiectul. În urmă cu 7 ani, tinerii primeau puţin peste 300 de lei, dar acum ne gândim la burse de aproximativ 700 de lei. Am iniţiat demersurile legale în acest sens şi există deja proiectul în lucru. Trebuie să cristalizăm forma legală prin care să fie propus, din nou, proiectul. Probabil că vorbim de o Hotărâre de Guvern care să fie cuprinsă şi în noua lege a Educaţiei. Sperăm ca anul acesta el să intre şi în vigoare”, transmit oficiali din Ministerul Educaţiei, exclusiv pentru Evenimentul Zilei.

Această lege se va modifica

Acesta este articolul care urmează să fie reluat şi modificat:

(1) Studenții care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de un sistem de împrumuturi bancare pentru efectuarea studiilor, garantate de stat, în condițiile legislației în vigoare, prin Agenția de credite și burse de studii. Împrumuturile pot acoperi taxele de studii și costul vieții pe perioada studiilor.

(2) Absolvenții care vor practica profesia minimum 5 ani în mediul rural vor fi scutiți de plata a 75% din împrumut, această parte fiind preluată de către stat, în cuantum de maximum 5.000 lei.

(3) Agenția de credite și burse de studii propune reglementări corespunzătoare în vederea acordării creditelor.