„Pistolarul” de la liceul de Telecomunicaţii Constanţa, exmatriculat cinci zile

„Pistolarul” de la liceul de Telecomunicaţii Constanţa, exmatriculat cinci zile

Un elev de clasa XII-a de la Liceul de Telecomunicaţii, din Constanţa, care a împuşcat în clasă doi colegi cu un pistol cu bile, a fost sancţionat cu scăderea notei la purtare şi eliminarea de la cursuri pe cinci zile.

Decizia a fost luată de Consiliul profesoral al Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații care s-a întrunit, astăzi, pentru stabilirea sancţiunilor aplicate elevilor implicaţi în incident.Elevul C. Traian din clasa a XII-a a fost sancționat disciplinar cu scăderea notei la purtare la 3 și eliminarea de la cursuri pe o perioadă de cinci zile. Elevul de la clasa a IX-a, S. Adrian, a primit sancțiunea de scădere a notei la purtare cu 3 puncte.

Incidentul a avut loc în data de 7 mai într-o pauză, însă a fost raportat cu o zi întârziere, abia după ce presa a aflat de isprava elevilor. Un elev de clasa IX-a a venit la şcoală cu un pistol  airsoft, cu bile. Arma a fost văzută de un coleg de clasa XII-a care în pauză a intrat într-o clasă şi, din joacă, a spus el , a trás către doi băieţi. Unul a fost atins în braţ, celălalt în picior, fără a fi răniţi. Nu a fost necesar transportul la spital.

Directorul liceului de Telecomunicaţii a anunţat Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Deşi, iniţial, s-a propus mutarea “pistolarului” la altă şcoală, Consiliul profesoral al Liceului de Telecomunicaţii a decis, ulterior, sancţiuni  mai blânde. Chiar inspectorul general şcolar a spus că era o replică a unui pistol cu bile.Poliţiştii constănţeni investighează însă cazul pentru a stabili de la cine a fost procurat şi în ce împrejurări a fost introdus pistolul în şcoală.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News