„Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”

„Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”

Conform unui oficial al Ministerului Educaţiei: şcoala din Romnânia trebuie să înveţe elevele „ cum se merge” şi cum „serveşte ceaiul” şi „să fie gazde bune”. Reprezentanţii studenţilor şi ai elevilor cer demiterea lui Vasile Şalaru.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Tineretului din România, Uniunea Liceenilor Maghiari din România și Asociația Elevilor din Constanța cer Guvernului României „demiterea secretarului de stat pentru Învățământul Preuniversitar, Vasile Șalaru, în urma declarațiilor total inadecvate pentru poziția pe care o ocupă, referitoare la perspectiva sa asupra modului în care ar trebui modificată arhitectura curriculară, dezbătută chiar în această perioadă de către Institutul de Științe ale Educației și ministerul educației”, se arată în comunicatul trasmis la redacţie.

Vasile Șalaru, unul dintre principalii factori de decizie în ceea ce privește învățământul preuniversitar din România, „a afirmat marți, 20 octombrie 2015, că una dintre prioritățile pe care învățământul preuniversitar ar trebui să le aibă în vedere este să învețe elevele cum «să meargă frumos», «să fie gazde bune» și «cum se servește ceaiul». Mai mult decât atât, acesta a declarat că elevele din România ar trebui să se ghideze după dictonul «Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții»”, se mai arată în comunicatul de presă transmit de reprezenzanţii elevilor şi ai studenţilor din România.

„Considerăm aceste afirmații sexiste ca fiind o dovadă incontestabilă a unei mentalități aparținând unor vremuri ale intoleranței de mult apuse, ce promovează stereotipuri total nepotrivite pentru un sistem educațional modern, care trebuie să aibă la bază egalitatea de gen și nediscriminarea. Mai mult, ne manifestăm îngrijorarea asupra faptului că o persoană care nu respectă principiile pe care se bazează Legea Educației Naționale (cum ar fi principiul echității sau principiul egalității de șanse) și care nu cunoaște problemele reale ale sistemului de învățământ preuniversitar și nevoile reale ale elevilor în raport cu programele și curriculumul școlar, ocupă totuși o funcție decisivă pentru învățământul românesc. În acest sens, solicităm Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să se autosesizeze în situația de față și să sancționeze aspru manifestările reprezentantului ministerului educației. Astfel, reprezentanții elevilor, ai studenților și ai tinerilor români solicită Guvernului României eliberarea urgentă din funcția de Secretar de Stat a domnului Vasile Șalaru, având în vedere faptul că politicile educaționale aplicate și dezvoltate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice trebuie să fie moderne, bazate pe echitate, egalitate de șanse și nediscriminare, iar acesta nu dovedește că și-a însușit aceste principii în activitatea sa”.

Faţă de acest subiect, Vlad D. Cherecheș, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) declară:  „Asemenea comportamente nu trebuie tolerate sub nicio formă în sistemul educațional românesc. Ce pretenții să mai avem de la elevi, studenți sau cadre didactice când tocmai conducătorii ministerului educației promovează astfel de atitudini? În România Uniunii Europene, în anul 2015, nu mai e cazul să tratăm femeia ca pe un obiect ce trebuie să aibă anumite caracteristici și să răspundă unor anumite standarde ale bărbatului. Am ieșit din Evul Mediu de câteva sute de ani... E cazul să eliminăm total din sistemul educațional toate prejudecățile, preconcepțiile și stereotipurile sexiste și să promovăm egalitatea de gen, echitatea și toleranța. Personaje ca Vasile Șalaru trebuie să dispară urgent din sistemul de învățământ românesc!”

„Este intolerabil ca în România secolului XXI încă să ne lovim de preconcepții, de sexism, de viziunea potrivit căreia competențele necesare unei persoane de sex feminin dezvoltate în învățământ sunt inferioare celor necesare unei persoane de sex masculin. Nu este pentru prima oară când domnul Șalaru a atacat egalitatea în drepturi, sugerând, în cadrul altor discuții cu elevii, că rolul unui bărbat este să aducă bani în familie, timp în care femeia trebuie să se pregătească pentru treburile casnice. Aceste mentalități nu trebuie acceptate ca factor decizional în sistemul de învățământ românesc”, spune şi Horia Onița, președintele Consiliului Național al Elevilor.