PERCHEZIȚII DNA LA PRIMĂRIA TÂRGU JIU. Primarul Florin Cârciumaru, în vizorul procurorilor

PERCHEZIȚII DNA LA PRIMĂRIA TÂRGU JIU. Primarul Florin Cârciumaru,  în vizorul procurorilor

Procurorii DNA fac astăzi percheziţii la Primăria din Târgu Jiu, la locuinţa primarului Florin Cârciumaru şi la sediile unor firme, de unde ridică documente, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2008-2015.

Mai exact, Direcţia Naţională Anticorupţie Craiova efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2008 - 2015, se arată într-un comunicat de presă al DNA, potrivit Mediafax. Potrivit DNA, procurorii fac şase percheziţii în judeţul Gorj, la sediul unei instituţii publice, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au precizat că instituţia publică unde au loc percheziţii este Primăria Târgu Jiu, de unde sunt ridicate documente. De asemenea, procurorii fac percheziţii la locuinţa primarului Florin Cârciumaru  (PSD), care ar fi printre persoanele vizate în acest dosar.Potrivit surselor judiciare, ancheta vizează presupuse fraude cu fonduri europene destinate realizării unor lucrări la reţeaua de canalizare a oraşului, care ar fi trebuit finalizate în urmă cu cel puţin doi ani. Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Generală Anticorupţie şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.Florin Cârciumaru este la al patrulea mandat de primar al municipiului Târgu Jiu, el fiind şi preşedinte al PSD Gorj.