Editura Evenimentul si Capital

OPRIŢI Brexitul! Activistă EU Supergirl, DATĂ AFARĂ din sala de conferinţe de la Bruxelles

Autor: | | 5 Comentarii | 843 Vizualizari

La Bruxelles se pare că supereroii n-au loc, nici măcar cei PRO-UE cum este şi -EU Supergirl - care luptă pentru blocarea Brexitului. Este lecţia învăţată pe pielea ei. Scriitoare şi jurnalistă, Madeleina Kay, sosită în capitala Europei special de la Sheffield, Anglia, îmbrăcată în costumul său de eroină, roşu, albastru şi galben pentru a-şi face auzită vocea sa şi a tuturor acelora care erau şi sunt pentru - Remain - a Marii Britanii în UE.

La câteva minute de la începutul conferinţei de presă a lui Michel Barnier şi David Davis, de la sfârşitul ultimei runde de negocieri, ''EU Supergirl'', aşezată în primul rând de scaune, a fost îndepărtată şi apoi dată afară de responsabili din serviciul de presă al Comisiei UE, ajutaţi de paznici.

Madeleina intenţiona să înmâneze şefului negociatorilor UE o carte cu povestiri desenate, scrisă şi ilustrată de ea însăşi, numită ''Theresa Maybe In Brexitland'', pentru a-i demonstra susţinerea şi faptul că în Regatul Unit ''există o amplă campanie pentru - remain -, iar noi nu susţinem ridicolele ţipete pe care Davis le lansează'', a spus ea jurnaliştilor prezenţi, înainte de a fi obligată să părăsească sala, deşi avea acreditările necesare pentru a intra în instituţiile UE.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

''E prima oară când vin la Bruxelles, asta pentru că şi eu sunt jurnalistă şi am câştigat un concurs UE pentru un articol pe care l-am scris despre utilizarea fondurilor europene în regiunea unde locuiesc'', a spus ea, revoltată. Fiindcă EU Supergirl doreşte doar un lucru: ''să oprească Brexitul, pur şi simplu, fiindcă asta va fi un dezastru total''. Acum, după tratamentul primit la Bruxelles, a declarat că este foarte dezamăgită.

Pagina 1 din 1



Loading...

Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
12:13 Carmen Iohannis a surprins pe toată lumea! Cum a apărut aceasta la FUNERALIILE REGALE. Foto în text! 11:16 Ce scriu PUBLICAȚIILE INTERNAȚIONALE despre funeraliile Regelui Mihai. Mesaje PLINE DE EMOȚIE și solemnitate 11:07 Regele Mihai. Românii își iau RĂMAS-BUN de la Majestatea Sa! Cortegiul funerar a ajuns la Patriarhie. Bat clopotele în toată ţara 11:07 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 10:46 IMPRESIONANT! Cartierul General NATO, gest plin de EMOȚIE pentru Regele Mihai 10:09 CULISELE EXPULZĂRII Regelui Mihai în decembrie '90. Whisky, SRI, Doi și-un Sfert, Iliescu, Roman, Pleșu... Dezvăluiri spectaculoase! 09:30 Regele Mihai, ţinta unui DEMERS RUŞINOS AL PDSR, într-o IMAGINE-EVENIMENT, publicată în EVZ. Foto în articol 08:39 Funeralii REGALE și Capitală „PARALIZATĂ”! Ce zone vor fi închise 20:41 O ultimă UMILINŢĂ pentru Regele Mihai. Legea NU INTERZICE prezența Coroanei de Oțel la funeralii 20:37 Regele Mihai. ADEVĂRUL CE TREBUIE ŞTIUT de români. Un general de Securitate L-A TRANSFORMAT DIN REGE ÎN DOMN. Mărturii istorice 16:07 Dan Negru ATACĂ TELEVIZIUNEA după moartea Regelui Mihai. Prezentatorul A CEDAT NERVOS 14:59 FUNERALIILE REGELUI MIHAI. CFR Călători suplimentează trenurile spre Curtea de Argeș 13:15 Regele Mihai, regretat de liceenii din Constanța 18:00 TOP greșeli pe care să nu le faci la funeraliile Regelui Mihai. „Nu e actor ca să fie aplaudat, nu aplaudăm moartea...” 17:58 Nicolae TULBURĂ LINIȘTEA Casei Regale: „NU mă las VOI VENI ÎNAPOI” 08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE

Articole salvate