Olguța a autorizat mitingul PNL pentru demiterea premierului Victor Ponta
- Maria Huculici
- 11 iunie 2015, 17:49
PNL Dolj a obținut autorizația pentru mitingul anti-Ponta programat vineri, între orele 11 – 14, în Piața Mihai Viteazul, din Craiova. O serie de proteste de acest gen sunt așteptate în toată țara.
Comisia Municipală de Avizare a Manifestărilor Publice a avizat favorabil adresa PNL Dolj prin care Primăria era informată cu privire la organizarea unei adunări publice în scopul susţinerii moţiunii de cenzură ce va fi votată vinerea aceasta în Parlamentul României.
Mitingul se va desfăşura vineri dimineaţă, 12 iunie 2015, începând cu ora 11.00, in Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova, în faţa Prefecturii Dolj.
“Amintim că moţiunea de cenzură a PNL împotriva Guvernului Ponta este intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". În moţiunea de cenzură se arată că "Victor Ponta a blocat, cu rea intenţie, votul românilor la alegerile prezidenţiale pentru străinătate şi acum recidivează. Refuză organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare. Pentru acest lucru, care este un derapaj grav de la normele democratice, el trebuie sancţionat. Victor Ponta a fost trimis acasă deja, la prezidenţiale. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi în Parlament!".
"Domnule Ponta, aţi vrut să ajungeţi Preşedintele României prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora. E timpul să recunoaşteţi şi să părăsiţi puterea. (...) Pentru a-şi conserva privilegiile politice, este evident de ce Ponta şi PSD sunt dispuşi să blocheze dreptul universal la vot", se mai spune în moţiune. Vineri dimineaţă, începând cu ora 11.00, PNL Dolj îi aşteaptă în faţa Prefecturii Dolj pe toţi cetăţenii care doresc să manifesteze în mod paşnic şi civilizat pentru egalitatea tuturor în faţa legii, pentru neîngrădirea dreptului la vot şi – nu în ultimul rând – pentru demiterea premierului Ponta. Dreptul la vot, domnule Ponta, nu e o lozincă!”, se arată într-un comunicat PNL Dolj.