Un șir de evenimente extrem de importante s-au petrecut în ultimele zile, semnalând schimbăr spectaculoase de macaz ale părților în „Chestiunea ucraineană”.

Uniunea Europeană a cerut Ucrainei să treacă peste neînțelegerile politice și să implementeze de urgență Acordul de la Minsk, pentru a reglementa conflictul cu Rusia.

Șeful diplomației britanice, Philip Hammond a declarat, luni, la o întâlnire cu miniștrii de Externe din țările UE:

„Înțelegem presiunile interne care se exercită asupra guvernului Ucrainean. Însă continuăm să-i reamintim obligațiile asumate la Minsk.”

O implementare grabnică a Acordului de la Minsk ar ajuta Kievul să câștige credibilitate pentru a risipi tot capitalul politic, dar și economic pe care Occidentul l-a investit în Ucraina, după Maidan, informează EurActiv.

Ucraina a primit aproape 10 miliarde de dolari în 2015, de la FMI și alte organisme internaționale pentru a-și consolida finanțele, răvășite de conflictul cu Rusia, dar și de corupție și management defectuos.

Cea mai spinoasă prevedere a Acordului de la Minsk pentru regimul Poroșenko o reprezintă modificarea Constituției, pentru a acorda un statut autonom regiunilor controlate de rebelii pro-ruși din Estul Ucrainei.

Președintele Poroșenko și aliații săi tergiversează de luni bune modificarea Constituției (văzută de mulți ca o victorie de facto a lui Vladimir Putin), de frica pierderii sprijinului popular și politic.

Apelul adresat Kievului vine la scurtă vreme după un eveniment politic, pe cât de interesant, pe atât de misterios.

După o vizită la Vilnius și aflată în drum spre București, Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat american, a făcut o escală-surpriză, vineri, la Kaliningrad, enclavă rusă între în zona de vest, situată ca un pinten între Lituania și Polonia.

Aici, ea s-a întâlnit, la reședința prezidențială Pionersky, cu Vladislav Surkov, consilierul cel mai apropiat al lui Vladimir Putin.

Întrevederea a avut loc cu ușile închise și a fost un adevărat maraton diplomatic: a durat 6 ore. Subiectul, potrivit purtătorilor de cuvânt de la Washington și Moscova, a fost situația din Estul Ucrainei și implementarea Acordului de la Minsk.

În rest, tăcere.

De aici, o puzderie de semne de întrebare: primul, de ce Kaliningrad?

„Kaliningrad a fost alegerea lor”, a explicat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Secretarului de Stat. Interesant este că Surkov, poreclit și „eminența cenușie a Kremlinului”, pentru marea influență de care se bucură pe lângă Putin, se află pe „lista neagră” a Bruxelles-ului și Washingtonului, fiindu-i interzis accesul în Uniunea Europeană și Statele Unite.

Kaliningrad avea deci avantajul că se afla aproape de Vilnius (de unde venea Nuland), aproape de granița NATO (pentru a-i conferi o „poziție de mijloc”), însă pe teritoriul Rusiei, pentru ca Surkov să nu fie nevoit să iasă din țară.

În ceea ce privește întâlnirea diplomatului american cu o persoană aflată pe lista „proscrișilot”, același purtător de cuvânt Kirby a explicat senin:

„Nu există interdicții de întâlnire cu persoanele care sunt sub sancțiuni. El este persoana autorizată de guvernul lor pentru a realiza aceste discuții cu privire la punerea în aplicare a Acordului de la Minsk. A fost ales de guvernul rus pentru această întâlnire. La fel și noi, am ajuns la această întâlnire și am avut o discuție bună astăzi”.

În ceea ce o privește pe Victoria Nuland, nu trebuie uitat că aceasta a jucat un rol-cheie în „a doua revoluția portocalie” din Ucraina, care a răsturnat regimul pro-rus al lui Ianukovici.

V-o amintiți cum, în februarie 2014, împărțea prăjiturele și ceai fierbinte lângă baricadă, în cel mai sugestiv mesaj de sprijin al Occidentului pentru mișcarea din stradă?

În ceea ce-l privește pe Surkov, analiștii observă că acesta are două „fețe” asemenea lui Ianus: una, cea de promotor al proiectului „Noua Rusie”, care sprijină refacerea vechiului imperiu rus (în urma căruia a fost anexată Crimeea și se încearcă menținerea influenței Moscovei în Estul Ucrainei); a doua, de pro-occidental actual, susținând o reconciliere a Moscovei cu Occidentul și o dezescaladare a conflictului din Ucraina.

Așadar, atât Nuland cât și Surkov sunt actori principali pe scena ucraineană. Modul de organizare și misterul care continuă să învăluie întrevederea de la Kaliningrad demonstrează limpede importanța întrevederii.

În ceea ce privește conținutul celor șase ore de discuții, Vladislav Surkov a fost ceva mai vorbăreț decât partenera sa:

„A fost un schimb de idei în încercarea de a identifica soluții de compromis. S-au exprimat idei asupra câtorva aspecte sensibile, cum ar fi reforma constituțională (în Ucraina – n.r.), securitatea și alegerile.”

Cuvântul „compromis” nu a fost spus întâmplător de Surkov. La acest nivel, este clar că a avut mandatul Kremlinului și anunță o schimbare de macaz a Rusiei.

Presa rusă a scris insistent în ultima vreme despre intenția Moscovei de a-și exercita influența asupra rebelilor din așa-zisele republici Luhansk și Donețk pentru a reveni sub controlul Kievului, în schimbul unui regim special, de largă autonomie, menționat ca atare în viitoarea Constituție.

În același timp, Vladimir Putin face presiuni asupra cancelariilor occidentale pentru ca acestea, la rândul lor, să exercite presiuni asupra Kievului pentru a accepta modificarea Constituției.

Experții occidentali care susțin că Moscova a schimbat macazul în Ucraina aduc drept argumente numirile recente a două personaje în posturi-cheie.

Noul reprezentant al Rusiei în Grupul de Contact Trilateral (din care fac parte Ucraina, Rusia și OSCE) este Boris Grizlov, o figură marcantă a politicii moscovite (un „supergreu”, așa cum îl prezintă o analiză din Asia Times). Grizlov este reprezentantul Rusiei, ca membru permanent în Consiliul de Securitate, fost ministru de Interne și președinte al Dumei de Stat. În afară de asta, Grizlov a fost coleg cu Vladimir Putin în KGB, în stagiul de la Sankt Petersburg.

Grupul de Contact Trilateral este organismul responsabil cu implementarea Acordului de la Minsk.

A doua mișcare a Moscovei o reprezintă numirea vicepremierului (de origine ucraineană) Dmitri Kozak în rolul-cheie de responsabil cu situația din Estul Ucrainei.

Andres Aslund de la Atlantic Council susține că aceste două numiri demonstrează intenția Moscovei de a ajunge la o soluție negociată în chestiunea ucraineană:

„Apelarea la Kozak și Grizlov reprezintă fără îndoială un gest crucial. Numirea lui Kozak arată că Rusia și-a încheiat faza militară (în Ucraina – n.r.). Numirea lui Grizlov este mai curioasă. El l-a reprezentat pe Putin la negocierile care au dus la implementarea Acordului privind „revoluția portocalie” (din 2004, în Ucraina, soldată cu alegerea ca președinte a lui Iușcenko – n.r.), și la repetarea alegerilor. Dacă atunci Putin l-a autorizat pe Grizlov să facă concesii în ceea ce privește Ucraina, s-ar putea să o facă și acum.”

Pe frontul din Ucraina nu există câștigători. Putin, după ce a anexat Crimeea, pare să se fi împotmolit în Estul Ucrainei. În plus, liderul de la Kremlin este prins în aventura din Siria, iar Rusia nu are forța să facă față pe două fronturi de asemenea anvergură.

La rândul lor, liderii occidentali sunt nemulțumiți de cursul luat de evenimente în Ucraina. Capitalul lui Poroșenko este la pământ, cota sa de popularitate a ajuns sub cea a lui Ianukovici, pe care l-a detronat, economia abia se târâie, corupția înflorește, situația generală este foarte aproape de haos, notează Taras Kuzio, de la Foreign Affairs.

El avertizează:

„În absența voinței politice a președintelui de a schimba ceva în sistemul profund corupt din Ucraina, ucrainenii iau din ce în ce mai mult rezolvarea problemelor pe cont propriu, reactivând proteste în genul Euromaidan. Ca urmare a dezamăgirii uriașe și a radicalizării crescânde, socioloaga ucraineană a avertizat că Ucraina are nevoie de ‘transformări radicale’. Dacă aceste reforme nu au loc, Poroșenko ar putea fi răsturnat de la putere, într-o țară care are la îndemână o sumedenie de arme și este obișnuită cu violența politică.”

„O revoluție într-o revoluție?”, se întreabă analiștii de la Asia Times, citându-l pe filosoful francez Regis Debray.

Ultimul lucru de care ar avea nevoie Barack Obama, la sfârșit de mandat, ar fi o Ucraină redevenită neguvernabilă și în stare de incandescență revoluționară.

Din această perspectivă, pare firesc ca Obama să o fi trimis pe Nuland pe post de „Pompier regional” să negocieze cu un Putin, pe care, în ultimele luni, pe măsură ce timpul trece și se apropie alegerile prezidențiale, îl consideră tot mai frecventabil. Sau, oricum, ca partener de interes pentru a rezolva conflictele în care amândoi sunt prizonieri.

Chestiunea este: unde se află România în această afacere teritorială? Dar Republica Moldova, unde evenimentele sunt din ce în ce mai fierbinți? Ce i-a comunicat Nuland lui Iohannis la București, după ce s-a întâlnit cu Surkov, la Kaliningrad? Pe Dâmbovița se tace greu.