Numele celor care au apelat la Mossack Fonseca pentru a-şi ascunde averile

Numele celor care au apelat la Mossack Fonseca pentru a-şi ascunde averile

Cele peste 11,5 milioane de doscumente “scurse” din arhivele casei de avocatură Mossack Fonseca din Panama dezvăluie averile din paradisurile fiscale ale aproximativ 140 de responsabili politici și alte celebrități.

Casa de avocatură Mossack Fonseca este unul dintre cei mai mari creatori de companii paravan și structuri offshore care ascund adevărații beneficiarii și bunurile lor. Astfel de companii sunt principalele instrumente folosite pentru spălare de bani, evaziune fiscală, mită și multe alte inginerii financiare. Voice Hindi a realizat o listă cu persoanele cele mai importante din acest caz, care a fost preluată de cotidianul.ro. Redăm mai jos cele publicate pe aceste siteuri.

Şefi de stat:

Mauricio Macri, presedintele Argentinei Salman, regele Arabiei Saudite Khalifa bin Zayed Al Nahyan, presedintele Emiratelor Arabe Unite si emirul Abu Dhabi Petro Porosenko, presedintele Ucrainei

Foști șefi de stat

Hamad bin Khalifa Al Thani, fostul emir al Qatarului Sudan Ahmed al-Mirghani, fostul presedinte al Sudanului

Premieri

Davio Gunnlaugsson, premierul Islandei

Foști premieri

Bidzina Ivanishvili, fostul premier al Georgiei Ayad Allawi, fostul premier al Irakului Ali Abu al-Ragheb, fostul premier al Iordanului Hamad bin Jassim bin Jaber Al Thani, fostul premier al Qatarului Pavlo Lazarenko, fostul premier al Ucrainei Ion Sturza, fostul premier al Republicii Moldova

Alți oficiali guvernamentali

Algeria: Abdeslam Bouchouareb, ministrul Industriei si Minelor Andorra: Jordi Cinca, ministrul Finantelor Angola: Jose Maria Botelho de Vasconcelos, ministrul Petrolului Argentina: Nestor Grindetti, primarul orasului Lanus Botswana: Ian Kirby, presedintele Curtii de Apel si fost procuror general Brazilia: Joaquim Barbosa, fost presedinte al Curtii Supreme Federale, Eduardo Cunha, presedintele Camerei Deputatilor, Edison Lobao, senator si fost ministru al Minelor si Energiei, Joao Lyra, deputat Cambodgia: Ang Vong Vathana, ministrul Justitiei Chile: Alfredo Ovalle Rodriguez, asociat al serviciilor de informatii Republica Democrata Congo: Jaynet Kabila, membru al Camerei Inferioare a Parlamentului Republica Congo: Bruno Itoua, ministrul Cercetarilor Stiintifice si Inovarii Tehnice Ecuador: Galo Chiriboga, procuror general, Pedro Delgado, varul presedintelui tarii si fost guvernator al bancii centrale Franta: Patrick Balkany, membru al Camerei Inferioare a Parlamentului si primar in Levallois-Perret, Jerome Cahuzac, fost ministru al Bugetului, Jean-Marie Le Pen, fost presedinte al partidului Frontul National Grecia: Stavros Papastavrou, consilier al fostilor premieri eleni Kostas Karamanlis si Antonis Samaras Ungaria: Zsolt Horvath, fost membru al Camerei Inferioare a Parlamentului Islanda: Bjarni Benediktsson, ministrul Finantelor, Julius Vifill Ingvarsson, membru in conducerea Consiliului capitalei Reykjavik, Olof Nordal, ministru de Interne India: Anurag Kejriwal, fost presedinte al partidului Lok Satta Party, Anil Vasudeva Salgaocar, cu afaceri in domeniul minier si fost parlamentar Kenia: Kalpana Rawal, vicepresedinte al Curtii Supreme Malta: Konrad Mizzi, Ministrul Energiei si Sanatatii Nigeria: James Ibori, fost guvernator Coreea de Nord: Kim Chol Sam, reprezentant al Daedong Credit Bank Palestina: Mohammad Mustafa, fost ministrul al Economiei Panama: Riccardo Francolini, fost presedinte al bancii detinute de stat Savings Bank Peru: Cesar Almeyda, director al Agentiei Nationale de Securitate Polonia: Pawel Piskorski, fost primar al Varsoviei Rwanda: Emmanuel Ndahiro, fost sef al serviciilor de informatii Arabia Saudita: Muhammad bin Nayef, print si ministru de Interne Suedia: Frank Belfrage, fost secretar de stat in Ministerul de Externe Regatul Unit al Marii Britanii: Michael Ashcroft, fost membru in Camera Lorzilor a Parlamentului, Tony Baldry, fost parlamentar, Michael Mates, fost parlamentar, Pamela Sharples, membru in Camera Lorzilor Venezuela: Victor Cruz Weffer, fost comandant al armatei,Jesus Villanueva, fost director al companiei petroliere detinute de stat PDVSA Zambia: Atan Shansonga, fost ambasador in Statele Unite

Rude și asociați ai oficialilor guvernamentali

Argentina: Daniel Munoz, care a lucrat cu fostii presedinti Cristina Fernandez de Kirchner si Nestor Kirchner Azerbaidjan: Mehriban Aliyeva, Leyla Aliyeva, Arzu Aliyeva, Heydar Aliyev si Sevil Aliyeva, membrii familiei presedintelui Brazilia: Idalecio de Castro Rodrigues de Oliveira, antreprenor acuzat de mita data presedintelui Camerei Deputatilor Canada: Anthony Merchant, sotul senatorului Pana Merchant China: Patrick Henri Devillers, asociat de origini franceze al lui Gu Kailai, condamnat pentru icuderea sotiei fostului ministru al Comertului, Deng Jiagui, cumnatul presedintelui Xi Jinping, Jasmine Li, nepoata unui fost membru al conducerii partifului comunist, Li Xiaolin,fiica fostului premier Li Peng Ecuador: Javier Molina Bonilla, fost consilier in cadrul serviciilor de informatii Egipt: Alaa Mubarak, fiul fostului presedinte Hosni Mubarak Franta: Frederic Chatillon, asociatul lui Marine Le Pen, Arnaud Claude, care a lucrat cu fostul presedinte Nicolas Sarkozy, Nicolas Crochet, asociatul lui Marine Le Pen Ghana: John Addo Kufuor, fiul fostului presedinte John Kufuor Guineea: Mamadie Toure, sotia fostului presedinte Lansana Conte Honduras: Cesar Rosenthal, fiul fostului vicepresedinte Jaime Rosenthal Irlanda: Frank Flannery, consultant politic Italia: Giuseppe Donaldo Nicosia, condamnat pentru mita alaturi de fostul senator Marcello Dell'Utri India: Jehangir Soli Sorabjee, fiul fostului procuror general Soli Sorabjee, Harish Salve, avocat si fiul de politician, Rajendra Patil, om de afaceri si ginerele unui politician Coasta de Azur: Jean-Claude N'Da Ametchi, asociat al fostului presedinte Laurent Gbagbo Kazahstan: Nurali Aliyev, nepotul presedintelui Nursultan Nazarbayev Malaezia: Mohd Nazifuddin Najib, fiul premierului Najib Razak Mexic: Juan Armando Hinojosa, care a facut afaceri cu presedintele Enrique Pena Nieto Maroc: Mounir Majidi, secretarul personal al regelui Mohammed VI Pakistan: Maryam Nawaz, Hasan Nawaz Sharif si Hussain Nawaz Sharif, copiii premierului Nawaz Sharif Rusia: Sergei Roldugin, Arkady Rotenberg si Boris Rotenberg, apropiati ai presedintelui Vladimir Putin Senegal: Mamadou Pouye, prietenul lui Karim Wade, fiul fostului presedinte Abdoulaye Wade Africa de Sud: Khulubuse Zuma, nepotul presedintelui Jacob Zuma Coreea de Sud: Ro Jae-Hun, fiul presedintelui Roh Tae-woo Spania: Pilar de Borbon, sora fostului rege Juan Carlos I, Micaela Domecq Solis-Beaumont, al carui sot e comisar european si fost ministru, Oleguer Pujol, fiul fostului lider catalan Jordi Pujol i Soley Siria: Rami and Hafez Makhlouf, verisorul presedintelui Bashar al-Assad Marea Britanie: Ian Cameron, tatal premierului David Cameron Natiunile Unite: Kojo Annan, fiul fostului secretar general Kofi Annan

Personalități din sport

Juan Pedro Damiani, membru al unei comisii FIFA Eugenio Figueredo, vicepresedintele unei comisii FIFA Gianni Infantino, presedintele FIFA Hugo si Mariano Jinkis, pameni de afaceri argentinieni, implicati in scandalul de coruptie in FIFA din 2015 Michel Platini, fostul presedinte al UEFA Jerome Valcke, fostul secretar general al FIFA Mattias Asper, Valeri Karpin, Nihat Kahveci, Tayfun Korkut, Darko Kovacevic, Gabriel Schurrer si Sander Westerveld au avut conturi create de conducerea clubului de fotbal Gabriel Heinze, fost fotbalist argentinian Lionel Messi, fotbalist Brian Steen Nielsen, fotbalist Marc Rieper, Danish retired footballer Clarence Seedorf, fost fotbalist Leonardo Ulloa, fotbalist Ivan Zamorano, fost fotbalist Alex Criville, fost participant la competitiile de Grand Prix Nico Rosberg, sofer de Formula 1 Jarno Trulli, Ifost sofer de Formula 1 Tomas Berdych, jucator de tenis Nick Faldo, jucator de golf

Alte personalități

Agustin Almodovar, producator de film din Spania Pedro Almodovar, director, scenarist, producator si fost actor din Spania Amitabh Bachchan, actor indian Aishwarya Rai Bachchan, actrita indiana Jackie Chan, actor din Hong Kong Franco Dragone, director de teatru, de origini italiano-belgiene, cunoscut pentru munca depusa la Cirque du Soleil David Geffen, mare investitor de la Hollywood, co-fondatorul DreamWorks Vinod Adani, om de afaceri indian Hollman Carranza, fiul omului de afaceri Victor Carranza din Columbia Rattan Chadha, om de afaceri, detine brandul de haine Mexx Jacob Engel, om de afaceri israelian activ in industria miniera africana Luca Cordero di Montezemolo, om de afaceri italian si politician Anthony Gumbiner, om de afaceri britanic, seful Hallman Group Solomon Humes, lider in comunitatea religioasa din Bahamas Soulieman Marouf, om de afaceri sirian Idan Ofer, om de afaceri israelian, stabilit in Londra Igor Olenicoff, miliardar american Marianna Olszewski, scriitare americana K P Singh, om de afaceri indian Frank Timis, om de afaceri roman Dov Weissglass, avocat israelian si om de afaceri Teddy Sagi, om de afaceri israelian stabilit in Londra Jacob Weinroth, avocat israelian Benjamin Wey, om de afaceri cu origini americano-chineze Mallika Srinivasan, om de afaceri Abdul Rashid Mir, om de afaceri Zavaray Poonawalla, om de afaceri indian Mohan Lal Lohia, om de afaceri Familia Garware din India Shishir K Bajoria, om de afaceri Mario Vargas Llosa, scriitor laurea cu Premiul Nobel

Alții

Marllory Chacon Rossell, traficant de droguri din Guatemala Jorge Milton Cifuentes-Villa, traficant de droguri din Columbia Rafael Caro Quintero, traficant de droguri din Mexic Iqbal Mirchi, mana dreapta a celui mai cautat criminal din India, Dawood Ibrahim Gonzalo Delaveu, seful filialei din Chile a organizatiei Transparency International

Ne puteți urmări și pe Google News