Editura Evenimentul si Capital

Nicușor Dan i-a făcut vânt lui Ghinea din conducerea USR și îl invită pe Cioloș într-o funcție cheie

Nicușor Dan și Dacian Cioloș FOTO: AGERPRES
Autor: | | 0 Comentarii | 2265 Vizualizari

Nicuşor Dan a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România în cadrul Congresului USR care a avut loc, sâmbătă, la Cluj- Napoca, el obţinând 173 de voturi.

 La Congres s-a înregistrat și o situație inedită.

Cristian Ghinea, fost ministru în cabinetul Cioloș și actual secretar al Camerei Deputaților, nu a reușit să obțină funcția de vicepreședinte. Pentru a şaptea poziţie de vicepreşedinte Cristian Ghinea şi Raluca Amariei, preşedintele USR Sibiu au obţinut acelaşi număr de voturi, 143. La reluarea votului, Ghinea nu a mai obținut decât 55 de voturi, în timp ce contracandidata sa, Raluca Amariei, a înregistrat 135. Cristian Ghinea a fost cel care a făcut lobby în partid pentru aducerea lui Dacian Cioloș nu doar ca simplu membru, ci pentru a-l conduce. Ulterior, fostul premier i-a cerut lui Nicuşor Dan să nu-i mai pomenească numele, iar Nicuşor Dan s-a aflat în acea minoritate care nu l-a vrut pe Cioloş în USR.

Mai mult, au fost voci în partid care au acuzat că Ghinea se va alia cu Clotilde Armand şi îi va lua partidul lui Nicuşor Dan.

La Congresul de sâmbătă, Clotilde Armand (consilier Sectorul 1) a intrat în Biroul Naţional dar ca simplu membru au mai fost aleşi Clotilde Armand . Ca vicepreşedinţi au mai fost aleşi: preşedintele USR Cluj, Elek Levente, Vlad Alexandrescu, deputatul Ion Stelian, deputatul Dan Barna, deputatul Ionuţ Moşteanu, deputatul Cristian Seidler.

Revenirea lui Cioloș, luată în calcul

USR va pregăti un guvern din umbră, pentru funcţia de premier fiind luat în calcul şi Dacian Cioloş, a anunțat Nicuşor Dan. „La dezbaterea pe program o să invităm oameni din societate care cunosc diferitele domenii şi în componenţa acelui Guvern pe care propun să-l anunţăm nu excludem să avem oameni din exteriorul USR. Dacian Cioloş - evident că nu este exclus’’, a spus Nicuşor Dan. Întrebat dacă Cioloş ar putea să conducă acel guvern din umbră, Nicuşor Dan a răspuns afirmativ: „Inclusiv”.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate