Niciun membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților nu a primit încă amenda de la ANI în cazul Petre Roman
- Larisa Bernaschi
- 4 februarie 2015, 13:26
Membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaților nu au primit încă amenda de la ANI în cazul lui Petre Roman.
"Staţi întâi să vină. Nu a primit nimeni amenda. În al doilea rând, nu văd care este greşeala Comisiei juridice, care doar a primit nişte documente noi şi conform principiului loialităţii colaborării inter- instituţionale am cerut punctul de vedere al ANI cu privire la acele înscrisuri", a declarat deputatul liberal Theodor Nicolescu, la finalul şedinţei Comisiei juridice, potrivit Agerpres.
El a precizat că în cazul în care va veni vreo amendă, aceasta va fi contestată în instanţă.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a cerut luni Biroului Permanent să solicite ANI un punct de vedere referitor la cazul Petre Roman privind depunerea documentelor la dosar de către deputat.
Petre Roman nu este de acord cu punctul de vedere al ANI potrivit căruia nu ar fi contestat raportul privind incompatibilitatea sa şi susţine că două certificate de grefă de la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti dovedesc că a solicitat în instanţă anularea raportului ANI.
Agenția a solicitat Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie a deputatului Petre Roman, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare prin necontestare.
În martie 2014, ANI a constatat că Petre Roman se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată